E***** T****
ReclamantT******** G***** V*****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 800 de euro, la cursul BNR la data plăţii efective, reprezentând avans cursă neefectuată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei în parte cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 07.04.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1756/2022 din 07.04.2022PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâtul, cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea dispoziţiilor art. 358 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2022, pentru când se citează pârâtul, reclamanta având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului. Ia act că pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat probe. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2021. Se citează părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021