U******** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 8599/04.12.2019 eliberată de SC COMBAVIPOR SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.03.2020. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi 12.03.2021.
Hotarare 1434/2021 din 12.03.2021Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul reclamantului pentru a depune la dosar a deciziei de respingere a cererii de recalculare, ori a dovezii de depunere la sediul pârâtei a cererii de recalculare a drepturilor de pensie. Amână cauza la data de 12 martie 2021 pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp.art.229 c.proc.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2021. la Tribunalul Argeş- Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021