G**** D**** A********
InculpatÎn baza art. 278 C.proc.pen., dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei deciziei penale nr. 1366/A/2020, pronunţate în data de 25 noiembrie 2020, de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 3689/328/2020, privind neindicarea dispoziţiilor referitoare la procedura simplificată, respectiv art. 396 alin. 10 C. proc. pen., astfel că, al doilea paragraf al acesteia va avea următorul conţinut: „Condamnă pe inculpatul G. D. A.(cu datele personale la dosar) pentru comiterea infrac?iunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, prev. de art. 37 lit.a din Legea 126/1995, cu aplicarea art. 44 alin.1 Cod penal şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., la pedeapsa principală de 100 zile-amendă a câte 20 lei/zi-amendă, în total 2.000 lei amendă penală.” Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Prezenta face parte integrantă din cuprinsul deciziei penale nr. 1366/A/2020, pronunţate în data de 25 noiembrie 2020, de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 3689/328/2020, despre această îndreptare a erorii materiale urmând a se face menţiune pe ambele exemplare ale deciziei penale susmenţionate. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 decembrie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.12.2020În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinţei penale nr. 277/09.09.2020 a Judecătoriei Turda, pe care o desfiinţează în parte cu privire la latura penală a cauzei şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Condamnă pe inculpatul GDA (cu datele personale la dosar) pentru comiterea infrac?iunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, prev. de art. 37 lit.a din Legea 126/1995, cu aplicarea art. 44 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 100 zile-amendă a câte 20 lei/zi-amendă, în total 2.000 lei amendă penală. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 63 C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare suportate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020.
Hotarare 1366/2020 din 25.11.2020