S****** C*********
InculpatS****** C*********
InculpatS***** R**** P*** A*** R********* P******* P*** A*** A****
Parte civilăS******** E***** A**** A*** D********
Parte responsabilă civilmenteS******** E***** A**** A*** D************* A****** L* U** I********
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 345 alin. 1 C.p.p. respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate şi excepţiile invocate de inculpaţii SPĂTARU M. CONSTANTIN şi SPĂTARU C. CONSTANTIN. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 29.06.2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul de urmărire penală nr.954/P/2017, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penala. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SPĂTARU M. CONSTANTIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată faptă prev. şi ped. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi inculpatul SPĂTARU C. CONSTANTIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, prin rechizitoriul nr. 954/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, partea responsabilă civilmente fiind S******** E***** A**** A*** D******** şi partea civilă S***** R**** P*** A*** R********* P******* P*** A*** A****; termenul de judecată urmând să fie fixat după rămânerea definitivă a încheierii. În temeiul art. 275 alin 6 Cod pr. pen, onorariul partial pentru avocat din oficiu desemnat pentru inculpatul Spătaru C.Constantin conform împuternicirii avocaţiale nr. 1831/08.07.2020, în sumă de 198,75 lei, se avansează din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.12.2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.12.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C. pr. pen., stabileşte data deliberării şi pronunţării la 02.12.2020. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 26.11.2020, la Tribunalul Argeş - Sectia penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2020Amână judecarea cauzei la 26.11.2020, ora 11,30,sala 5. Admite cererea formulată de domnul avocat Gherghina Florea apărător ales al inculpatului Spătaru C.Constantin, prin care solicită amânarea cauzei fiind în imposibilitate de prezentare la instanţă din motive medicale. Pune în vedere domnului avocat Florea Gherghina să facă dovada imposibilităţii de prezentare pentru acest termen şi pentru termenul anterior din 22.10.2020. Constată încetată delegaţia apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul Spătaru M. Constantin, prin prezentarea apărătorului ales domnul avocat Dan Panţoiu. Onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu – avocat Cătălin Marinescu desemnat pentru inculpatul Spătaru M.Constantin conform împuternicii avocaţiale nr. 1830/08.07.2020, în sumă de 198,75 lei, se suportă din fondurile speciale ale MJ. Admite cererea formulată de domnul avocat Dan Panoiu apărător ales al inculpatului Spătaru M. Constantin de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării şi pune în vedere acestuia că se acordă doar un termen în acest sens. Se citează partea responsabilă civilmente S******** E***** A**** A*** D******** şi prin afişarea înştiinţării la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 05.11. 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020Amână judecarea cauzei la 05.11.2020, ora 11,00,sala 5. Admite cererea formulată de domnul avocat Gherghina Florea apărător ales al inculpatului Spătaru C.Constantin, prin care solicită solicită amânarea cauzei fiind în imposibilitate de prezentare la instanţă. Pune în vedere acestuia să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată cu înscrisuri medicale. Pune în vedere domnului avocat Gherghina Florea ca în cazul în care nu se poate prezenta să-şi asigure substituirea având în vedere că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş 07.07.2020 precum şi dispoziţiile Codului de procedură penală ce instituie termenul de 60 de zile pentru derularea procedurii de cameră preliminară. Se citează partea responsabilă civilmente S******** E***** A**** A*** D******** şi prin afişarea înştiinţării la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 22 Octombrie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Amână judecarea cauzei la 22.10.2020, ora 10,30,sala 5. Admite cererile formulate de inculpaţii Spătaru M.Constantin şi Spătaru C.Constantin de acordare a unui termen pentru a-şi angaja apărător, având în vedere că apărarea în cauză este obligatorie potrivit disp,.art.90 C.pr.penală şi că este prima cerere cu acest obiect formulată în cauză. Atrage atenţia inculpaţilor că se acordă doar un singur termen în vederea angajării unui apărător şi pregătirea apărării. Menţine delegaţiile apărătorilor din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi. Se citează partea responsabilă civilmente S******** E***** A**** A*** D******** şi prin afişarea înştiinţării la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 01 Octombrie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020