Z***** F*****
Apelant InculpatM******* A******
InculpatZ***** B***** A********
Apelant InculpatRespinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii Z.F. şi Z.B.A. Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direc?ia de Investigare a Infrac?iunilor de Criminalitate Organizată ?i Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinţei penale nr. 117/07.05.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul penal nr. 3853/117/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate inculpaţilor Z.F. şi Z.B.A., durata termenului de supraveghere a inculpatei Z.B.A., omisiunea de a impune inculpatei Z.B.A. una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute de art. 93, alin. 2, C. pen, cuantumul sumei confiscate de la inculpatul Z.F., omisiunea aplicării măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpata Z.B.A., cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat puse în sarcina inculpaţilor, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396, alin. 2, C. proc. pen. majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Z.F. la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prevăzută de 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi 77, alin. 1, lit. a, din Codul penal. În baza art. 72, alin. 1, C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Z.F. durata re?inerii, a arestului preventiv ?i a arestului la domiciliu din data de 24.03.2017 până la data de 29.09.2017 În temeiul art. 396, alin. 2, C. proc. pen. majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei Z.B.A.la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prevăzută de 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi 77, alin. 1, lit. a, din Codul penal. Menţine modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatei Z.B.A., şi anume suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 92, alin. 1, C. pen. majorează termenul de supraveghere al inculpatei Z.B.A. la 4 ani. În baza art. 93, alin. 2, C. pen. obligă inculpata Z.B.A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 112, alin. 1, lit. e, C. pen. dispune confiscarea specială de la fiecare dintre inculpaţii Z.F. şi Z.B.A. a câte 57.015 lei. În baza art. 274, alin. 1, C. pen. majorează cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă la 5000 lei în sarcina fiecărui inculpat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 275, alin. 2 C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 1000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 16.04.2020.
Hotarare 395/2020 din 16.04.2020Pentru data de 16.04.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2020La data de 09.04.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2020La data de 26.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Încuviin?ează cererea formulată de către inculpatul Z.F. în vederea angajării unui avocat ales.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020