C***** M*******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea precizată şi completată. Anulează decizia nr. 382472/16.10.2020 a CJP Argeş. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei prin valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 50608/05.12.2019 eliberată de SC OMV PETROM SA, precum şi să plătească acesteia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.04.2020. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 23.11.2021.
Hotarare 4624/2021 din 23.11.2021repartizat ciclic
Amână judecarea cauzei la 21.09.2021 pentru când comunică pârâtei o copie de pe completarea la acţiune formulată de reclamantă, cu menţiunea de a prezenta în scris punctul de vedere asupra acesteia prin depunerea unei întâmpinări. Acordă şi reclamantei posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării care i-a fost comunicată în şedinţa publică. Cu apel odată cu fonduul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021