P**** I**
InculpatE******** N******
Parte civilăS******* M******** C***** D* A****
Parte civilăÎn temeiul art. art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen. cu ref. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul PÎRVU ION, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de ultraj, sub forma lovirilor ?i alte violen?e. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen, raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) din C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul PÎRVU ION la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) din C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b) din C.p., contopeşte pedepsele principale stabilite anterior şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv un spor de 4 luni de zile, rezultând în final pedeapsa de 1 an ?i 10 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 60 Cpenal. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în condi?iile art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 45 alin. 5 C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 399 alin.1 C.proc.pen., menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din data de 09.03.2020 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arge?, pronun?ată în dosarul nr. 390/109/2020/a2, definitivă prin Decizia Penală Nr. 25/C/CJ din 13 martie 2020. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă principală, durata reţinerii, arestării preventive ?i arestului la domiciliu al inculpatului, din data de 26.12.2019, la zi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c), rap. la art. 249 şi urm. C. proc. pen, men?ine măsura sechestrului asigurator aplicată prin Ordonanţa nr. 484/P/2019 din data de 16.01.2020, asupra autoturismului marca Audi, cu nr. de înmatriculare AG 73 EXV, de culoare gri, având seria şasiu WAUZZZ8K4CA019184, proprietatea inculpatului Pîrvu Ion. În temeiul art. 112 alin.1 lit. b) C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpat a autoturismului marca Audi, cu nr. de înmatriculare AG 73 EXV, de culoare gri, având seria şasiu WAUZZZ8K4CA019184, proprietatea acestuia ?i lăsat în custodia inculpatului conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului penal din 16.01.2020. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art.25 alin. 1 C.proc.pen. ?i la art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, coroborat cu art. 1357 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Curtea de Arge? şi obligă inculpatul la plata către aceasta, a sumei de 171 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art.25 alin. 1 C.proc.pen., coroborat cu art. 1357 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Enăchescu Nicu?or şi obligă inculpatul să plătească părţii civile, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 6.500 de euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, reprezentând daune morale. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală. Cu dreptul de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia penală.
Hotarare 115/2020 din 30.06.2020În temeiul disp. art. 391 al. 1 C.p.p., stabile?te deliberarea ?i pronunţarea hotărârii la data de 30.06.2020. Pronunţată în ?edin?a publică, azi, 16.06.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2020, ora 15,00, pentru a se relua procedura de citare cu martorul Bănică Gheorghe, legal citat pentru acest termen de judecată, cu mandat de aducere şi pentru a se cita martora din rechizitoriu, Gheorghe Elena. Se reia procedura de citare cu inculpatul Pîrvu Ion, aflat în arest la domiciliu, prin Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Argeş. Părţile civile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02 Iunie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penaslă.
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2020, ora 10,00 pentru citarea următorilor martori din rechizitoriu: Lupu Ionuţ Robert, Rizoiu Andrei Vlăduţ, Ghica Andrei Marius, Bănică Gheorghe şi Necşulescu Maria, în vederea audierii. Pentru termenul din data de 02.06.2020 se va forma şi dosar asociat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive sub care se află inculpatul. Se reia procedura de citare cu inculpatul Pîrvu Ion, aflat în arest la domiciliu, prin Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Argeş. Părţile civile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2020, la Tribunalul Argeş –Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Respinge cererea inculpatului Pîrvu Ion de a se judeca conform procedurii prevăzute de lege în cazul recunoaşterii învinuirii, apreciind neîndeplinite condiţiile prev. de art. 374 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 349 alin. 2 C.p.p., urmând ca în ipoteza în care, la finalul cercetării judecătoreşti, Instanţa va reţine aceeaşi situaţia de fapt ca cea recunoscută astăzi de către inculpat să facă în cauză aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.p.p.. Ia act că inculpatul înţelege să conteste probele administrate în faza de urmărire penală şi în raport de disp. art. 374 alin. 7 C.p.p., încuviinţează cererea formulată de inculpat prin apărător şi se va readministra probatoriul administrat în faza de urmărire penală, respectiv se vor reaudia martorii indicaţi în rechizitoriu, cu respectarea ordinii cercetării judecătoreşti, conf. art. 376 alin. 3 C.p.p.. În temeiul art. 100 C.p.p., încuviinţează părţii civile Enăchescu Nicuşor proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. În vederea readministrării probatoriului contestat, amână judecarea cauzei la data de 19.05.2020, ora 09,30, pentru când se citează primii doi martori din rechizitoriu, respectiv Badea Alin Dorinel şi Pîrvu G. Ion. Se citează inculpatul Pîrvu Ion, aflat în arest la domiciliu, prin Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Argeş. Părţile civile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07 Aprilie 2020, al Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 07.04.2020