Ş***** G*******
ReclamantS*** I****** S****
PârâtDosar nr. 3939/109/2020 HOTĂRÂRE 16.11.2020 Admite contestaţia. Anulează decizia nr. 1/19.06.2020 emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Repinge ca neîntemeiată cererea privind cheltuielile de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi, 16.11.2020.
Hotarare 3167/2020 din 16.11.2020Dosar nr. 3939/109/2020 ÎNCHEIERE 02.11.2020 Amână pronunţarea în cauză la data de 16.11.2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 02.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020