D****** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta să aplice indicele de corecţie prev.de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 303943/13.11.2018 în beneficiul reclamantului, precum şi la plata diferenţelor începând cu data de 24.03.2018 şi până la data de 10.02.2020. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 732/09.04.2019 eliberată de METABET CF SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.08.2019. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi 15.01.2021.
Hotarare 158/2021 din 15.01.2021