C****** G******
InculpatM***** S***** I****
Apelant Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de partea civilă MSI împotriva sentinţei penale nr. 2013 din 23.12.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o desfiinţează în întregime şi, rejudecând: Majorează cuantumul pedepsei amenzii penale de la suma de 1.500 lei (reprezentând contravaloarea a 150 zile-amendă * 10 lei) la suma de 3.000 lei (reprezentând contravaloarea a 150 zile-amendă *20 lei) la care a fost condamnat inculpatul CG pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală. Menţine dispoziţiile instanţei de fond referitoare la atenţionarea inculpatului faţă de aplicarea art. 63 şi a art. 64 din Codul penal, dar şi la aplicarea art. 67 din Codul penal. Majorează de la 1.600 lei la 5.000 lei cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă MSI. În temeiul art. 276 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată realizate de partea civilă MSI. În temeiul art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2020.
Hotarare 1349/2020 din 23.11.2020Încuviin?ează cererea de amânare formulată de către avocatul ales al inculpatului C.G., dl. avocat C.T.
Incheiere de sedinta din 26.10.2020