C******* I**
ReclamantR**** N******** A P******** R*******
PârâtD******* S****** A****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, invocată prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea precizată şi restrânsă. Obligă pârâtele să compenseze în bani şi să plătească reclamantului indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat aferentă anilor 2017(12 zile) şi 2018(19 zile), sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4009/2022 din 07.07.2022Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 07 iulie 2022. Cu apel odată cu fondul, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 28.06.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022Admite cererea pârâtei D******* S****** A**** şi amână judecata la data de 28 iunie 2022, având în vedere imposibilitatea de prezentare a reprezentantului pârâtei la acest termen. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 aprilie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 05.04.2022Admite solicitarea reclamantului şi amână judecata la data de 05 aprilie 2022, pentru a da posibilitatea pârâtelor să depună la dosar dovezi cu privire la acordarea indemnizaţiei aferente concediului de odihnă pentru anii 2017-2019. Prorogă discuţia cu privire la celelalte aspecte invocate, pentru a se asigura continuitatea completului de judecată, urmând ca titularul completului să se pronunţe cu privire la aceste solicitări. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 09.11.2021repartizat ciclic
Introduce în cauză în calitate de pârâtă D******* S****** A****. Ia act de faptul că la acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere mandatul de reprezentare în ceea ce-i priveşte pe pârâţi. Respinge excepţia necompetenţei material-funcţionale a Secţiei pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în soluţionarea cauzei. Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei pentru nerespectarea procedurii prealabile. Respinge excepţia tardivităţii raportat la art. 11 din Lg. 554/2004. Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pentru a fi administrate probe comune cu acesta. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni. Încuviinţează pentru reclamant: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtelor. Pune în vedere apărătoarei reclamantului să depună orice înscris pe care îl consideră util soluţionării cauzei, cu obligativitatea transmiterii şi către partea adversă a unui exemplar de pe acestea şi cu obligativitatea depunerii la dosar a dovezii comunicării. Încuviinţează proba cu relaţii solicitată. Pune în vedere reprezentantei pârâţilor ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar înscrisuri din care să reiasă concret numărul de zile de Concediu de Odihnă neefectuate de către reclamant, aferente anilor 2017, 2018 şi 2019. De asemenea să precizeze ce reprezintă reţinerea evidenţiată pe fluturaşul de salariu aferent lunii iunie 2019 la rubrica „alte reţineri”. Pune în vedere reprezentantei pârâtelor ca pentru următorul termen de judecată să transmită răspunsurile la interogatoriul care i-a fost comunicat. • Încuviinţează pentru pârâte: proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantului. Pune în vedere reprezentantei pârâţilor să depună orice înscris pe care îl consideră util soluţionării cauzei, cu obligativitatea transmiterii şi către partea adversă a unui exemplar de pe acestea şi cu obligativitatea depunerii la dosar a dovezii comunicării. Pune în vedere reprezentantei pârâtelor ca la următorul termen de judecată să prezinte interogatoriul pentru a –i fi administrat reclamantului. Citează reclamantului cu menţiunea expresă a prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 08.06.2021. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021