O****** M*****
InculpatL***** E****
Parte civilăO****** P**** A********
Parte civilăG**** D*****
Parte vătămată1. În temeiul art.396 alin.2 C.pr.pen., art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.199 alin.1 C.pen., art.188 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. condamnă pe inculpatul O.M., cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unei rude, faptă prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.199 alin.1 C.pen. şi art.188 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. În baza art.67 alin.(2) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a), lit.b) şi n) C.pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi n) – dreptul de a se apropia de persoana vătămată O.P.A., pe o perioadă de 5 ani. În baza art.65 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a), lit.b) şi lit.n) C.pen., respectiv: a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi n) – dreptul de a se apropia de persoana vătămată O.P.A. 2. În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen., rap. la art.16 alin.1 lit.g teza I C.pr.pen. şi art.158 alin.1 şi 2 C.pen., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art.193 alin.2 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. (persoană vătămată L.E.). 3. În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen., rap. la art.16 alin.1 lit.g teza I C.pr.pen. şi art.158 alin.1 şi 2 C.pen., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.224 alin.2 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. (persoană vătămată G.D.). 4. În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen., rap. la art.16 alin.1 lit.g teza I C.pr.pen. şi art.158 alin.1 şi 2 C.pen., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art.206 alin.1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. (persoană vătămată G.D.). În baza art.38 alin.1 C.pen., constată că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul O.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute deart.66 alin.1 lit.a, lit.b şi n C.pen. – a) dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, n) - dreptul de a se apropia sau de a comunica cu persoana vătămată P.A.V. sau cu membrii familiei acestuia pe o perioadă de 3 ani, prin Sentinţa penală nr.... pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.... definitivă prin Decizia penală nr.... a Curţii de Apel Piteşti. În temeiul art.38 alin.1 C.pen. şi art.39 alin.1 lit.b C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, de 7 ani şi 10 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unei rude, faptă prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.199 alin.1 C.pen. şi art.188 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.), cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr..... pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.... definitivă prin Decizia penală nr.... a Curţii de Apel Piteşti şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 10 luni închisoare, care va fi sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 2 luni, inculpatul O****** M***** urmând a executa pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie conform art.60 C.pen. În temeiul art.45 alin.2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.n) C.pen. - dreptul de a se apropia de persoana vătămată O****** P**** A******** pe o perioadă de 5 ani, art.66 alin.(1) lit.n) C.pen. - dreptul de a se apropia/a comunica cu persoanele vătămate N.F., C.I.F., B.M.S., A.A.A., cu membrii de familie ai acestora pe o perioadă de 5 ani, art.66 alin.(1) lit.o) C.pen. - dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă al persoanelor vătămate N.F., C.I.F., B.M.S., A.A.A. pe o perioadă de 5 ani şi art.66 alin.(1) lit.n) C.pen. – dreptul de a se apropia sau de a comunica cu persoana vătămată P.A.V. sau cu membrii familiei acestuia, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art.45 alin.3 lit.a C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a), lit.b) respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art.45 alin.3 lit.b C.pen., partea neexecutată, constând în 2 ani, 8 luni şi 6 zile, din pedeapsa complementară aplicată inculpatului O.M., prin Sentinţa penală nr...., pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr....., definitivă prin neapelare la 07.12.2016, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, lit.b C.pen. – a) dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, se adaugă la pedeapsa complementară stabilită pentru infracţiunea cu privire la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, lit.b C.pen. – a) dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani. Pedeapsa complementară se va executa în condiţiile art.68 alin.1 lit.c C.pen. În temeiul art.45 alin.5 C.pen., rap. la art.45 alin.2 şi alin.3 lit.a) şi b) C.pen., cu referire la art.65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit.a), lit.b), lit.n), lit.n), lit.n) şi lit.o) C.pen., respectiv a) - dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, n) - dreptul de a se apropia de persoana vătămată O.P.A., n) - dreptul de a se apropia/a comunica cu persoanele vătămate N.C., C.I.F., B.M.S., A.A.A., cu membrii de familie ai acestora, n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată P.A.V. sau cu membrii familiei acestuia şi o) - dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă al persoanelor vătămate N.F., C.I.F., B.M.S., A.A.A., pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.399 alin.1 şi 4 C.pr.pen, menţine măsura arestului preventiv, dispusă faţă de inculpatul O.M., prin Încheierea nr.26 din data de 27.05.2020, pronunţată în dosarul nr.2795/109/2020 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Argeş, definitivă prin Decizia Penală nr.26/CC/DL/02.06.2020 a Curţii de Apel Piteşti. În temeiul art.72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa principală perioada de la 19.05.2020 la zi (reprezentând: de la 27.05.2020 la zi - durata arestării preventive în prezenta cauză, iar de la 19.05.2020 la zi – durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată potrivit Sentinţei penale nr.... pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr..... definitivă prin Decizia penală nr....a Curţii de Apel Piteşti). Anulează Mandatul de executare a pedepsei nr..... emis de Judecătoria Piteşti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul O.M., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.112 alin.1 lit.b C.pen. dispune confiscarea cuţitului de bucătărie, care are o lungime totală de 29 de cm., cu lungimea lamei de 16 cm., de culoare gri şi lama cu puncte albe, aparţinând inculpatului şi folosit de inculpat la comiterea infracţiunii, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş. În temeiul art.397 alin.3 C.pr.pen., rap. la art.255 C.pr.pen., dispune restituirea către inculpatul O.M. a ceasului bărbătesc inscripţionat „Hugo Boss” având curea din piele maro-închis pe exterior şi portocaliu pe interior, cureaua fiind desprinsă de o parte a ceasului, aparţinând inculpatului, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş. În temeiul art.397 alin.1 C.pr.pen, art.25 alin.1 C.pr.pen., rap. la art.20 alin.1 şi 2 C.pr.pen., respinge acţiunea civilă formulată de persoana vătămată O.P.A., ca nedovedită. În temeiul art.25 alin.5 C.pr.pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată L.E. Ia act că persoana vătămată G.D. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În temeiul art.111 alin.5 C.pr.pen., dispune informarea persoanei vătămate O.P.A. cu privire la punerea în liberate în orice mod sau evadarea inculpatului O****** M*****. În baza art.274 alin.1 C.proc. pen. obligă pe inculpatul O.M., la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (dintre care 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.04.2021, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Hotarare 122/2021 din 07.04.2021In temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen in vederea deliberării si pronunţării la data de 07.04.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.03.2021 la Tribunalul Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Îndreaptă eroarea materială strecurată în Încheierea de şedinţă din data de 08.03.2021 în sensul că se va reţine că „instanţa pune în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tentativa de omor calificat, prev. şi ped. de art.32 C.pen. rap. la art.188 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit. f C.pen., violare de domiciliu, prev. şi ped. de art.224 alin.2 C.pen. şi ameninţare, prev. şi ped. de art.206 alin.1 C.pen. în infracţiunile prev. şi ped. de art.32 C.p. rap. la art.199 C.p. rap. la art.188 C.p. pentru persoana vătămată O.P.E. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. şi art.193 alin.2 C.p. pentru persoana vătămată L.E. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. şi art.224 alin.2 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p., art.206 alin.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. totul în condiţiile art.38 alin.1 C.p.” Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din infracţiunea prev. de art.32 C.pen. rap. la art.188 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit. f C.pen., în infracţiunea prev. de art.193 alin.2 C.pen., persoană vătămată O.P.E. Schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunile de tentativa de omor calificat, prev. şi ped. de art.32 C.pen. rap. la art.188 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit. f C.pen., violare de domiciliu, prev. şi ped. de art.224 alin.2 C.pen. şi ameninţare, prev. şi ped. de art.206 alin.1 C.pen. în infracţiunile de tentativă de omor asupra unei rude, prev. şi ped. de art.32 C.pen. rap. la art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.188 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. pentru persoana vătămată O.P.E., loviri sau alte violenţe prev. de art.193 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. pentru persoana vătămată L***** E****, violare de domiciliu prev. de art.224 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. şi ameninţare, prev. de art.206 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., totul în condiţiile art.38 alin.1 C.pen. Se ataşează sentinţele penale indicate în fişa de cazier judiciar a inculpatului care au determinat reţinerea stării de recidivă. Se reia procedura de citare cu inculpatul la locul de deţinere, persoanele vătămate şi partea civilă urmând să dobândească termen în cunoştinţă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 24.03.2021 Complet C8 Fond, sala nr. 1, ora 14:45. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatului, sens în care se va proceda la audierea inculpatului la următorul termen de judecată. Prorogă discuţiile cu privire la cererea de schimbare încadrare juridică a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, respectiv din infracţiunile de tentativa de omor calificat, prev. şi ped. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen. rap. la art. 189 alin. 1 lit. f C.pen., violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 alin. 2 C.pen. şi ameninţare, prev. şi ped. de art. 206 alin. 1 C.pen. în infracţiunile prev şi ped. de art. 32 C.p. rap. la art. 199 C.p. rap. la art. 188 C.p. pentru persoana vătămată O.P.A. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 194 alin. 2 C.p. pentru persoana vătămată L.E. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 224 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 C.p., art. 206 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 38 C.p. pentru următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 17.03.2021 Complet C8 Fond, ora 08:30, sala nr. 5. Se reia procedura de citare cu inculpatul la locul de deţinere, persoanele vătămate G.D. şi L.E. şi partea civilă O.P.A. dobândind termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021Respinge cererea formulată de către apărătorul ales la inculpatului, de a se depune la dosar o înregistrare realizată cu 3 săptămâni înainte de momentul săvârşirii faptei reţinute prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, înregistrare care priveşte alte aspecte decât cele reţinute în sarcina inculpatului, la dosar existând mijloace de probă administrate de organele de urmărire penală cu privire la faptele pretins comise. Se efectuează verificări în sistemul DEPABD cu privire la adresa de domiciliu a numitului O.P.A., urmând a fi citat la această din urmă adresă. Se citează pentru următorul termen de judecată martora G.A.E. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 08.03.2021 Complet C8 Fond, sala nr. 5, ora 11:00. Se reia procedura de citare cu inculpatul la locul de deţinere, persoanele vătămate G.D. şi L.E. dobândind termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Ia act de faptul că inculpatul nu doreşte să uzeze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.p.p. cauza urmând să se desfăşoare într-un proces de drept comun. Încuviinţează cererea inculpatului, sens în care se reia procedura de citare cu părţile civile L***** E**** şi O****** P**** A******** şi cu persoana vătămată Gâlcă Dorina în vederea audierii. Având în vedere că a fost contestată, se readministrează proba testimonială cu martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, conform art. 374 alin. 7 C.p.p. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 24.02.2021 Complet C8 Fond, sala nr. 1, ora 15:00. Se reia procedura de citare cu inculpatul la locul de deţinere. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, prin care solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, apreciind-o ca legală şi întemeiată şi acordă un singur termen de judecată în acest sens. Având în vedere solicitarea apărătorului ales al inculpatului, se fixează termen de judecată la data de 27.01.2021 ora 13:30, Complet C8 Fond, sala nr. 1. Se reia procedura de citare cu inculpatul, la locul de deţinere potrivit art. 353 alin. 2 teza a II-a C.p.p., cu partea civilă O.P.A. şi persoana vătămată G.D. potrivit art. 353 alin. 1 teza I C.p.p., partea civilă L.E. urmând să dobândească termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.12.2020