S********* Î********* P************* A******* M******* P***** S******** G********
ReclamantG******** C* P****** P******** P***** P*** P******
PârâtDosar nr. 506/109/2020 HOTĂRÂRE 19.10.2020 Admite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei, începând cu data de 31.01.2018, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către Sindicat a sumei de 105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi, 19.10.2020.
Hotarare 2532/2020 din 19.10.2020Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Amâna cauza la 19.10.2020 pentru când emite adresă către pârâtă cu menţiunea de a preciza daca a respectat procedura instituită de H.G 569/2017, să comunice în copie buletinele de determinare a noxelor şi să indice mărimea sporului stabilit conform anexei la regulamentul aprobat prin H.G 569/2017. Se citează părtile. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2020 la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 21.09.2020