C********* V************
ReclamantR**** D* A*********** A D********* P***** Ş* P***** R** A J******** A****
PârâtAdmite contestaţia precizată. Anulează decizia nr. 445/28.08.2020. Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, conservator cod COR 243102. Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata la 2000 lei cheltuieli de judecată în cuantum redus, către contestator. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 10.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4492/2021 din 10.11.2021Amână pronunţarea la 10.11.2021 pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată(asistent judiciar în C.M.) Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 27.10.2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2021Amână pronun?area în cauză la data de 27.10.2021. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 13.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021Încuviinţează solicitarea reprezentantei pârâtei, ca fiind dovedită. Menţine în sarcina pârâtei obligaţiile stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2021, respectiv: să transmită la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele înscrisuri: - Hotărârea nr. 158/25.06.2020, Referatul nr. 1995/03.06.2020, Decizia nr. 414/11.06.2020, Adresa nr. 2159/22.06.2020, Notificarea nr. 2098/16.06.2020 indicate în Decizia de concediere nr. 445/28.08.2020 care se ?i contestă în cauză. - Copia integrală a Contractului Colectiv de Muncă ?i a Regulamentului de organizare ?i func?ionare al pârâtei, având în vedere că în cuprinsul Deciziei de concediere ?i al preavizului nr. 2098/16.06.2020 s-a făcut trimitere la o serie de dispozi?ii din cuprinsul acestora. - Statele de func?ii ale R.A.D.P.P. Arge? R.A. anterioare ?i ulterioare desfiin?ării postului ?i concedierii reclamantului(la zi). - Extras din Revisal cu situa?ia de personal(pe func?ii)anterior ?i ulterior concedierii reclamantului(la zi). - Organigramele anterioare ?i ulterioare desfiin?ării postului reclamantului. De asemenea, intimata va transmite la dosar şi răspunsurile la interogatoriu. Citează reclamantul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 13.10.2021. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni. Încuviin?ează pentru reclamant: proba cu înscrisuri ?i proba cu interogatoriul pârâtei. În cadrul probei cu înscrisuri încuviin?ează nota de rela?ii solicitată de apărătorul reclamantului. Pune în vedere reprezentantei pârâtei ca pentru următorul termen de judecată să transmită la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele înscrisuri: - Hotărârea nr. 158/25.06.2020, Referatul nr. 1995/03.06.2020, Decizia nr. 414/11.06.2020, Adresa nr. 2159/22.06.2020, Notificarea nr. 2098/16.06.2020 indicate în Decizia de concediere nr. 445/28.08.2020 care se ?i contestă în cauză. - Copia integrală a Contractului Colectiv de Muncă ?i a Regulamentului de organizare ?i func?ionare al pârâtei, având în vedere că în cuprinsul Deciziei de concediere ?i al preavizului nr. 2098/16.06.2020 s-a făcut trimitere la o serie de dispozi?ii din cuprinsul acestora. - Statele de func?ii ale R.A.D.P.P. Arge? R.A. anterioare ?i ulterioare desfiin?ării postului ?i concedierii reclamantului(la zi). - Extras din Revisal cu situa?ia de personal(pe func?ii)anterior ?i ulterior concedierii reclamantului(la zi). - Organigramele anterioare ?i ulterioare desfiin?ării postului reclamantului. Ia act de faptul că interogatoriul ce urmează a fi administrat pârâtei se află ata?at la dosar la fila 17. Pune în vedere reprezentantei pârâtei ca la următorul termen de judecată să transmită la dosar răspunsurile la interogatoriu. Încuviin?ează pentru pârâtă: proba cu înscrisuri ?i proba cu interogatoriul reclamantului. Pune în vedere reprezentantei pârâtei ca la următorul termen de judecată să transmită la dosar interogatoriul, pentru a fi administrat reclamantului. Citează reclamantul cu men?iunea expresă a prezentării la interogatoriu. Ia act de faptul că pârâta renun?ă la proba testimonială solicitată. Amână judecarea cauzei la 08.06.2021. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021