T*** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să aplice indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 251535/26.09.2011 în beneficiul reclamantului, precum şi la plata diferenţelor începând cu data de 19.10.2017. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 23 Mai 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2823/2022 din 23.05.2022Amână pronunţarea la data de 23.05.2022. Cu apel odată cu fondul ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 09.05.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2022Încuviin?ează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse în sus?inerea cererii de chemare în judecată. Amânarea cauzei la 09.05.2022 pentru când comunica pârâtei completarea la ac?iune formulată de reclamant, conform art. 204 alin.1 C.p.c. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2021, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021Se emite adresă către pârâtă pentru a depune la dosar copie certificată de pe buletinul de calcul aferent deciziei nr. 251535/26.09.2011 şi să facă dovada cu privire la condiţiile de înscriere a reclamantului la pensia pentru limită de vârstă, în baza Legii nr. 19/2000. Amână judecarea cauzei la 21.10.2021. Părţile au termen în cunoştinţă în cond. art. 229 Cpc. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021