D*** F******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtDosar nr.6493/109/2020 HOTĂRÂRE 29.03.2021 Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta să acorde reclamantului indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr.260013/18.01.2012, precum şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate începând cu data de 02.11.2017, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea de plată a diferenţelor de drepturi de pensie începând cu data înscrierii la pensie pentru limită de vârstă. Obligă pârâta să plătească reclamantului în parte cheltuielile de judecată, în cuantum de 500 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 29.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa Tribunalului Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Hotarare 1768/2021 din 29.03.2021