D***** I**
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatAdmite acţiunea. Anulează în parte Decizia nr.387305 din data de 02.11.2020 emisă de CJP Argeş. Obligă pârâta să emită reclamantului o decizie de revizuire a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 599 din 18.09.2019 eliberată S.C. ADRIA SERVICII ARHIVARE SRL, adeverinta nr.639 din 02.10.2019 eliberată de SC ADRIA SERVICII ARHIVARE SRL şi adeverinţa nr.451 din data de 18.09.2019 eliberată de SC APARTAMENTUL SA Piteşti, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie, începând cu data de 17.11.2020. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.03.2022.
Hotarare 980/2022 din 08.03.2022În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs cât timp durează suspendarea, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Arges. Pronunţată azi 15.06.2021.
Incheiere suspendare din 15.06.2021