N****** D********
Intimat Intervenient în nume propriuN****** L******
Intimat Intervenient în nume propriuH**** T*****
Intimat ReclamantH**** A******
Intimat ReclamantJ******** F***** A********
Intimat IntervenientRespinge recursul declarat de pârâta B.A.Z.Ş. şi respinge recursul declarat de pârâţii V.I. şi V.M.I., împotriva deciziei civile nr. 1645/A din 22.10.2019 a Tribunalului Cluj, Secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. 7556/325/2000*, pe care o menţine. Respinge cererea intimaţilor H.T., H.A., J.F.A., E.M., K.A., S.E., N.D. şi N.L., de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedite. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 22 iulie 2020.
Hotarare 240/2020 din 22.07.2020Respinge cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, formulată de pârâta recurentă B.A.Z.Ş.R.- C.B., având ca obiect reducerea, eşalonarea sau amânarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 4.185,49 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. 7556/325/2000* al Curţii de Apel Cluj. Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâţii recurenţi V.I. şi V.M.I., având ca obiect reducerea, eşalonarea sau amânarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 902,44 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. 7556/325/2000* al Curţii de Apel Cluj. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Amână cauza pentru soluţionarea cererii de acordare de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru formulată de recurenţii B.A.Z.Ş.R. - C.B., V.I. şi V.M.I., înregistrată în data de 03.06.2020. Încuviinţează cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de Cabinet avocaţial individual D.V.P., prin titular, în calitate de avocat ales al recurenţilor B.A.Z.Ş.R. - C.B., V.I. şi V.M.I.. Se va comunica întâmpinarea depusă la dosar. În funcţie de soluţia care se va da cu privire la cererea de acordare de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, instanţa urmează să dispună şi cu privire la plata taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020