Ş******** E****
ReclamantS************* D**** S**
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să elibereze reclamantei o adeverinţă din care sa reiasă veniturile brute obţinute de către aceasta pe perioada cuprinsă între data angajării până la 01.04.2001, cu indicarea expresă a faptului dacă pentru acestea au fost reţinute şi virate contribuţiile către asigurările sociale de stat. Respinge cererea de plată a cheltuielilor de judecată în cauză. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 06.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4050/2021 din 06.10.2021Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri şi în cadrul probei cu înscrisuri dispune emiterea unei adrese către societatea-pârâtă, în sensul de a ne comunica dacă au eliberat sau nu adeverinţa solicitată de reclamantă. Emiterea unei adrese către societatea-pârâtă, în sensul de a ne comunica dacă au eliberat sau nu adeverinţa solicitată de reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2021, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoz.art.229 cod proc.civilă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021