S********* L**** D** I********* M********
Apelant ReclamantS***** G********* R*** D* S**
Intimat PârâtL***** P******** T**** S*******
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul SLÎ Maramureş, în numele membrului de sindicat ŞD împotriva sentinţei civile nr. 971 din 12.10.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 839/100/2020, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii ŞGR şi LP„TŞ”, şi în consecinţă: Obligă pârâtul LP „TŞ” să acorde membrului de sindicat ŞD majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte în raport de salariul de bază în plată începând cu data de 01.01.2019. Obligă pârâtul să plătească membrului de sindicat reprezentat în cauză diferenţele dintre drepturi salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii. Păstrează restul dispoziţiilor. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 24.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 396/2021 din 24.03.2021