Dosar 866/84/2019 din 07.01.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 866/84/2019
Data dosar:
07.01.2020
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.07.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Schimbat în parte

    Admite apelul declarat de pârâţii PLTS şi PLCAC împotriva sentin?ei civile nr. 906 din 04.11.2019 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 866/84/2019 pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte cererea de chemare de judecată formulată de către reclamanţii RVL, SL, GV, BCM, FAM, MV, MI, PV, RLE, BRR, BAM în contradictoriu cu pârâtul PLTS şi PLCAC şi în consecinţă: Obligă pârâţii raportat la perioada în care au avut calitatea de angajator, să plătească în favoarea reclamanţilor, corespondent perioadei 10.06.2016 - 01.10.2016 diferenţa dintre cuantumul drepturilor salariale lunare acordate la nivelul maxim stabilit în cadrul aceleia?i instituţii/autorităţi judecătoreşti, pentru aceiaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie şi drepturile salariale lunare plătite reclamanţilor reprezentând cre?terile procentuale de 7% respectiv indexările prevăzute de OG nr. 3/2006, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material, până la data plăţii efective. Respinge ca nefondate celelalte pretenţii. Menţine restul dispozi?iilor sentin?ei atacate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor, azi, 27.07.2020.

    Hotarare 714/2020 din 27.07.2020
  • Sedinta din data de 20.07.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 27 iulie 2020, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.07.2020
  • Sedinta din data de 29.06.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Amână cauza

    Faţă de conţinutul contradictoriu al răspunsurilor formulate,va dispune efectuarea unor adrese la Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca ordonator de credite şi respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Sj ca anagajator al reclamanţilor.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 12:30

    Complet: A1
  • Amână cauza

    ptr. efectuarea unei adrese la unitatea de învăţământ.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 11.05.2020 la ora 10:30

    Complet: A1
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza Decretului nr. 240/14.04.2020, emis de către Preşedintele României.

  • Sedinta din data de 23.03.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat pentru data de 11 mai 2020.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Termen intermediar

    Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 23 martie 2020 în 11 mai 2020, orele 10,3o.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 24.02.2020 la ora 09:00

    Complet: A1
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea unei adrese la P. de pe lângă Î.C.C.J.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD