M***** T****
InculpatR******* V***** B***
InculpatM***** T**** - P*** A****** L* U** I********
InculpatS******** D* P********* C***
IntimatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinţei penale nr. 1003 din data de 11 septembrie 2020 a Judecătoriei Gherla pe care o desfiinţează în parte în latură penală în ce-l priveşte pe inculpatul R.V.B.şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului R.V.B., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în modalitatea încredinţării prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală de la 6 luni închisoare la 8 luni închisoare. Menţine pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal şi de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulţie a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală aplicate inculpatului R.V.B.prin sentinţa penală atacată. Menţine dispoziţia de anulare a amânării aplicării pedepsei pedepsei rezultante de 1 an 3 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 59/2018 a Judecătoriei Gherla şi repune pedepsele componente în individualitatea lor, respectiv 3 pedepse de câte 9 luni închisoare. Contopeşte cele trei pedepse cu cele stabilite pentru faptele din prezenta cauză, alege cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an, 3 luni şi 20 zile închisoare, în final stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare. In baza art. 91 si art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, supravegherea inculpatului urmând a fi efectuată de către Serviciul Probaţiune Bistriţa Năsăud. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 octombrie 2020.
Hotarare 1208/2020 din 22.10.2020