S********* D** I*********** P************* “***** H***** M********
Apelant ReclamantR** D***** C******
Apelant ReclamantS**** H***** A******* M***
Apelant ReclamantC******* D****** F******
Apelant ReclamantC******* T***** "****** S*******
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul S.Î.P. „S.H.” Maramureş, în numele membrilor de sindicat R.D.C., S.H.A.M., C.D.F. împotriva sentinţei civile nr. 911 din 24.09.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 964/100/2020, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C.T. „A.S.”, şi în consecinţă: Obligă pârâtul C.T. „A.S.”, să acorde membrului de sindicat R.D.C., majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, în raport de salariul de bază în plată începând cu data de 01.01.2019. Obligă pârâtul C.T. „A.S.”, să acorde membrelor de sindicat S.H.A.M., C.D.F., creşterea cu 25% a salariului de bază pentru gradaţia de merit şi majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, în raport de salariul de bază în plată începând cu data de 01.01.2019. Obligă pârâtul să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză diferenţele dintre drepturi salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii. Păstrează restul dispoziţiilor. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 19 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 725/2021 din 19.05.2021Suspendat în baza art.520 alin.4 C.pr.civ.
Incheiere suspendare din 16.12.2020