L**** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 315099/31.01.2020 a CJP Argeş. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţele nr. T21/9/11/275/17.10.2019 eliberată de SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA şi nr. 4TR3/669/06.11.2019 eliberată de SUCURSALA BANAT OLTENIA – DEPOUL CF MARFĂ CRAIOVA – REMIZA GOLEŞTI, cu excepţia veniturilor din luna august 2000 când a avut concediu medical, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.11.2019. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi 20.10.2020.
Hotarare 2539/2020 din 20.10.2020