Motivarea încheierii de menţinere a măsurii arestului preventiv trebuie făcută cu mare atenţie pentru a nu încălca prezumţia de nevinovăţie. Incompatibilitatea judecătorului care se pronunţă pe vinovăţia inculpatului. Consecinţe.
Termenul de motivare a recursului şi situaţiile în care se poate în modificarea sau casarea unor hotărâri. Sancţiunea nemotivării în termen a recursului
Desfiinţarea sentinţei primei instanţe în apel cu trimitere pentru rejudecare conform art.297 alin.(l) Cod procedură civilă. Nelegalitatea deciziei din apel.
Pensie de invaliditate gradul II. Cumulul pensiei cu indemnizaţia de şedinţă acordată în exercitarea mandatului de consilier local.
Autoritate de lucru judecat în materia legii privind procedura insolvenţei
Revizuire civilă - contrarietate de hotărâri având ca obiect constatare nulitate act şi revendicare.
Achitare. Aprecierea probelor. PrincipiuI in dubio pro reo.
Probele şi aprecierea lor. Expertiză judiciară coroborată cu celelalte probe administrate în cauză.
Termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 alin.3 din Legea 10/2001, republicată, pentru contestarea deciziei (dispoziţiei) administrative. Natura juridică.
Recurs. Contestaţie dispoziţie de sistare plată pensie actualizată şi recuperare diferenţă pensie. Succesiune lege civilă în timp - aplicabilitatea imediată a dispoziţiilor noi privind momentul de la care se justifică actualizarea pensiei de serviciu...
Contencios administrativ. oferta. Durata de execuţie a lucrării ce face obiectul atribuirii incidenţa unei directive a parlamentului european prevederea unui algoritm de calcul.
Refuz nejustificat de eliberare a unor acte administrative.
Angajarea răspunderii personale întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006. Vânzare de active. Folosirea bunurilor societăţii în interes personal
Măsura de siguranţă a confiscării speciale. Confiscarea bunurilor care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii.
Drepturi de pensie. Cumularea de către consilierii locali a pensiei de invaliditate de gradul II cu indemnizaţia la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcţiei elective.
Act administrativ individual. Acţiune în instanţă. Procedură prealabilă. Inadmisibilitate.
Impozit pe teren. Scutirea prevăzută de art. 257 lit. d) din Codul fiscal. Sfera de aplicabilitate. Furnizor de formare profesională pentru adulţi autorizat în temeiul dispoziţiilor Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000.
Valorificarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată în cazul tranzacţiilor privind materialul lemnos
Ucidere din culpă. Despăgubiri civile
Desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi înstanţă, pentru cazul de nulitate absolută, prevăzut de art. 1.97 alin.2 Cod pr. penală, referitor la compunerea completului de judecată; incompatibilitatea judecătorului.