Realizarea procedurii notificării prin buletinul procedurilor de insolvenţă. Cazuri şi efecte. Imposibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor compensării legale
Acţiune în obligarea coproprietarului să îşi dea acordul la repararea şi mansardarea imobilului. Imobil compus din două apartamente, aparţinând la doi proprietari. Respingere
Acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2011. Neformularea notificării în termenul legal prevăzut de această lege. Inadmisibilitatea calificării ca notificare, a unei cereri depuse anterior intrării în vigoare a legii
Cerere de validare a popririi. Situaţia în care sumele rulate în conturile debitoarei fac parte dintr-un credit SAPARD
Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive. Momentul consumării infracţiunii. Lipsa de relevanţă a împrejurării dacă declaraţiile mincinoase au influenţat sau nu soluţia pronunţată
Legea nr. 10/2001. Imobil preluat abuziv şi înstrăinat ulterior. Îndreptăţirea fostului proprietar la despăgubiri în condiţiile legii speciale
Rectificare de carte funciară. Susţinerea faptului că registratorul nu a verificat valabilitatea actului în baza căruia s-a făcut întabularea. Respingere
Incidenţa Legii 169/2010 asupra termenelor de formulare a contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe, în cazul procedurilor în curs. Neîngrădirea dreptului de a formula o contestaţie e, în termenul stabilit prin hotărârea de deschiderea procedur...
Infracţiune la legea cecului. Înşelăciune cu cecuri. Deosebiri
Propunere de arestare. Nelegala sesizare a instanţei. Nerespectarea termenului de 24 de ore până la expirarea căruia trebuie soluţionată propunerea de arestare preventivă. Consecinţe
Servitute de trecere. Inadmisibilitatea dobândirii prin uzucapiune
Cereri noi în recurs. Inadmisibilitate
Cereri noi în recurs. Inadmisibilitate
Acţiune formulată de mandatar, fără mandat de reprezentare dat de reclamantă. Nulitatea acţiunii
Acţiune având ca obiect restituire metale preţioase în valoare de peste 100.000 lei. Sentinţă supusă apelului
Art. 45 C.pen. Stare de necesitate. Inexistenţa acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei
Aplicarea art. 3201 C.pr.pen. înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. consecinţe. Neefectuarea cercetării judecătoreşti. Încălcarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii. Apreciere greşită a probelor
Încheierea unei tranzacţii sub aspectul laturii civile înainte de începerea urmăririi penale faţă de făptuitor. Consecinţe asupra modului de soluţionare a dosarului vizând dezdăunarea părţilor civile
Acţiune în restituirea preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare. Data de la care curge termenul de prescripţie
Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ. hotărâri date în cauze diferite. Neîndeplinirea condiţiilor