Repunere în termen. Condiţii
Revizuire. Admisibilitate. Dispoziţii potrivnice
Deschiderea procedurii reorganizării juridice şi faliment. Condiţii
Spaţii comune. Folosinţă. Activităţi de interes public
. Verificarea arestării preventive la primirea dosarului. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Suspendarea judecăţii şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
Funcţionari publici. Modificare raport serviciu. Termenul de la care se poate sesiza instanţa
Acte îndeplinite de organul de conducere al unei persoane juridice a cărui numire era contestabilă.
Sfera de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Concedierea reclamantului fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Consecinţe. Anularea deciziei de concediere astfel emisă. Reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior în ipoteza existenţei demisiei acestuia, anterioare emiterii...
Caracterul angajamentului de plată dat de salariat pentru eventualele pagube produse unităţii pe parcursul executării contractului individual de muncă. Admisibilitatea acordului părţilor pentru repararea în acest mod a prejudiciului în raport de disp...
Acţiune în constatarea nulităţii titlului de proprietate. Amplasament.
Cauze care determină incapacitatea de plată a societăţii debitoare. Persoană răspunzătoare.
Act normativ al autorităţii administrative locale. Competenţe.
Revocarea din funcţia de conducere şi trecerea salariatului într-o funcţie de execuţie prin decizia unilaterală a angajatorului, cu schimbarea locului muncii şi diminuarea salariului. Inaplicabilitatea în cauză a unor dispoziţii legale considerate „l...
Evaziune fiscală; aplicarea cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru fapte comise anterior intrării în vigoare a legii şi aflate în curs de judecată
Condiţii de aplicabilitate a plasamentului în regim de urgenţă. Articolele 64(1) şi 94(3) din Legea nr. 274/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Procese funciare. Taxă de timbru.
Concediere colectivă dispusă de angajator cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii. Interpretarea eronată a textului de lege de către instanţa de fond. Consecinţe.
Încadrarea salariaţilor în grupe de muncă – atributul exclusiv al unităţii
Contestaţie în anulare. Citarea legală a părţilor. Consecinţe.