Infractiunea de viol si infractiunea de act sexual cu un minor.
Casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante ca urmare a necercetarii fondului.
Anulare titlu de proprietate în conditiile în care legalitatea dreptului partilor a fost cenzurat anterior cu ocazia altor judecati.
Cerere de întrerupere a executarii pedepsei. Instanta competenta sa judecare cererea, potrivit disp. art.456 Cod proc. penala
Prevederile Legii nr. 10/2001 obligă la stabilirea dreptului de proprietate în cote părţi ideale, ce trebuie menţionate în dispoziţia de restituire; pentru soţi, stabilirea cotelor de contribuţie, în cazul în care nu se face dovada unei contr...
Nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara a unui cadru didactic luata de consiliul profesoral al unitatii scolare cu încalcarea conditiei de cvorum cu privire la sanctiunea propusa si la durata de aplicare.
Casarea hotarârii primei instante pentru nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la contradictorialitatea probelor si pentru neexercitarea de catre aceasta a rolului activ pentru lamurirea cadrului procesual cu privire la obiectul cauzei.
Respingerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale- pasivul debitorului este constituit exclusiv din creante bugetare, iar pârâtii debitori nu au dispus, în interes personal, direct sau indirect, continuarea unei activitati care ducea, în mod...
Schimbarea încadrarii juridice din infractiunea de viol în infractiunile de viol si de lipsire de libertate. Fapta descrisa în rechizitoriu. Individualizare judiciara.
Infractiunea de vânzare de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 Administrarea probelor. Valoarea probatorie a declaratiilor investigatorului si colaboratorului cu identitate protejata.
Cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere. Cerintele ce trebuie îndeplinite pentru ca petentul sa beneficieze de prevederile art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212 din 24 oc...
Incompatibilitatea judecatorului. Situatia reglementata de dispozitiile art.47 Cod procedura penala. Judecator care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data în cauza.
Exceptia inadmisibilitatii cererii de ordonanta presedintiala în conflictele de drepturi.
Inadmisibilitatea recursului în conditiile existentei unei cereri pentru obligatia de a face întemeiata pe dispozitiile art. 5802 Cod procedura civila.
Luarea masurii de siguranta a internarii medicale, prev.de art.114 Cod penal.
Pedeapsa accesorie. Gresita interzicere a dreptului de a alege, prevazut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal. Aplicarea în cauza a Hotarârii Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii.
Calitatea procesuala activa din actiunea având ca obiect servitutea de trecere. Recunoasterea calitatii procesuale proprietarului contractelor.
Calitatea procesuala activa din actiunea având ca obiect servitutea de trecere. Recunoasterea calitatii procesuale proprietarului contractelor.
Plângere la Legea nr. 18/1991. Casare cu trimitere spre rejudecare la prima instanta pentru necercetarea fondului, în considerarea prevederilor art. 305 C. pr. civ. ce interzice administrarea în recurs a altor probe decât înscrisurile.
Competenta tribunalului în solutionarea litigiilor având ca obiect solutionarea actiunilor privind „obligatia de a face”.