Concubini. Prezumţia de comunitate prevăzută de art. 30 alin. 3 Codul familiei nu profită concubinilor ci doar soţilor.
Actiune având ca obiect constatarea dizolvarii de drept a autoritatii publice locale.
Achizitie publica. Actiune având ca obiect obligarea autoritatii publice la plata de daune si penalitati.
Suspendare executare act administrativ emis de autoritate pâna la solutionarea irevocabila a cauzei. Exceptia necompetentei functionale a Sectiei de contencios administrativ.
Procedura insolventei. Autorizare plati cheltuieli aferente procedurii. Decontare cheltuieli de procedura din fondul de lichidare.
Constatarea ca executată a pedepsei aplicate din nou unui inculpat în cazul în care, prin aplicarea prevederilor art.36 alin.1,2 Cod penal, pedeapsa astfel rezultată este mai mică sau egală cu cea deja executată în baza uneia dintre hotărârile anteri...
Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii.
Nulitatea deciziei de revocare din funcţie.
Publicitatea şedinţei de judecată în cazul verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor majori în cursul judecăţii, potrivit art. 300/2 Cpp.
Cerere de suspendare a executării hotărârii consiliului local. Aparenţă de legalitate. Imposibilitatea antamării fondului litigiului
Cerere de anulare titlului executoriu emis de Casa de Asigurări de Sănătate. Contestaţie la executare. Competenţa judecătoriei
Evacuare. Expirarea termenului de închiriere
Evacuare. Persoană ce ocupă o locuinţă fără titlu locativ
Completare dispozitiv. Hotărâre care a fost supusă controlului judiciar
Insolvenţă. Lipsa bunurilor debitoarei. Lipsa de disponibilitate a creditorilor în avansarea sumelor necesare continuării procedurii. Închidere. Recurs. Respingere
Anularea cererii de chemare în judecată. Art.133 C.pr.civ raportat la art.112 pct.3 C.pr.civ.
Contestatie la executare
Închiderea procedurii falimentului în condiţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006. Obligaţia lichidatorului de a proceda la executarea hotărârilor
Dreptul la concediu de odihnă al salariatului care cumulează două funcţii la angajatori diferiţi
Nelegalitate. Incalcarea art. 300 alin. 1 si 2 Cod procedura penala de catre instanta de fond, in prima zi de infatisare, referitor la regularitatea actului de sesizare.