Acţiune în constatare clauze abuzive

Conţinut speţă 

Aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Legea nr. 193/2000

Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa de fond a constatat caracterul abuziv al clauzelor din cuprinsul Cererii pentru emiterea unui card de credit şi al Condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............, privind perceperea comisionului lunar de administrare cont,  a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit. A fost obligată pârâta să elimine din contract clauzele referitoare la comisionul lunar de administrare cont, comisionul pentru plată întârziată şi comisionul (taxa) pentru depăşirea limitei de credit, constatate a fi abuzive.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele achitate de aceasta din urmă în baza clauzelor abuzive privind perceperea comisionului lunar de administrare cont, a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit şi dispune anularea debitului reprezentat de sumele datorate de reclamantă în baza clauzelor referitoare la comisioanele mai sus enumerate, constatate ca fiind abuzive.

Instanţa de apel a reţinut că, nu sunt abuzive clauzele contestate în sensul Legii 193/2000 cu consecinţa respingerii cererii reclamantei.

Dosar nr. …/271/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A II-A CIVILA 

DECIZIA CIVILĂ NR.  1528/A/2016

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2016

Instanţa constituită  din:

PREŞEDINTE: …. 

JUDECĂTOR:  ….

GREFIER: …..

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta SC E............ S.A. cu sediul în ….., B în contradictoriu cu intimata MI............ domiciliată în  O............, Judeţ BIHOR  împotriva Sentinţei civile nr. 663/28.01.2016  pronunţată de Judecătoria O............ având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:

A constatat că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 14 noiembrie 2016 mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, instanţa având nevoie de timp pentru a delibera.

T R I B U N A L U L

D E L I B E R Â N D:

Deliberând asupra apelului de faţă, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 663/28.01.2016  pronunţată de Judecătoria O............ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MI............, în contradictoriu cu pârâta E............ SA (fosta E…. SA), având ca obiect acţiune în constatarea existenţei clauzelor abuzive.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor din cuprinsul Cererii pentru emiterea unui card de credit nr.7............-1............ din 10.02.2005 şi al Condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............, privind perceperea comisionului lunar de administrare cont,  a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit.

A fost obligată pârâta să elimine din contract clauzele referitoare la comisionul lunar de administrare cont, comisionul pentru plată întârziată şi comisionul (taxa) pentru depăşirea limitei de credit, constatate a fi abuzive.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele achitate de aceasta din urmă în baza clauzelor abuzive privind perceperea comisionului lunar de administrare cont, a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit şi dispune anularea debitului reprezentat de sumele datorate de reclamantă în baza clauzelor referitoare la comisioanele mai sus enumerate, constatate ca fiind abuzive.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a înaintat către E- E............ RETAIL SERVICES SA. (actuala E............ SA), prin intermediul comerciantului acceptant SC AL............ SRL (în concret, magazinul AL… Crișul O............),  Cererea pentru emiterea unui card de credit nr. 7............-1............/10.02.2005 (f.21 dosar), sub forma unui card de credit tip E............, în vederea achiziţionării de la magazinul susmenţionat a unor produse electrocasnice în valoare de 1383,60 lei (13836000 lei vechi) – preţ la raft, suma la care s-a adăugat şi costul de finanţare, valoarea totală a tranzacţiei fiind de 18344145 lei vechi (1834,4145 lei noi), sumă ce urma a fi restituită într-o perioadă de rambursare de 24 de luni, în rate lunare, fără a se specifica în contract valoarea ratei lunare şi data scadenţei acesteia.

În speţă, instanţa a fost investită cu analizarea comisionului lunar de administrare cont, a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit.

Astfel, prin specificul acestui tip de card ulterior efectuării primei tranzacţii (aferente cumpărării produsului iniţial), deţinătorul cardului poate utiliza Linia de Credit acordată, prin intermediul Cardului de credit E............, în vederea efectuării şi a altor tranzacţii, astfel cum acestea sunt reglementate prin Condiţiile Generale pentru Emiterea şi Utilizarea Cardului E............, respectiv retrageri de numerar de la ATM-uri aparţinând reţelei Ba…. şi de la sediul E…… Services IFN SA, achiziţii cu plata integrală sau în rate de la Comercianţii Acceptanţi cu care societatea a încheiat contracte în acest sens.

Pârâta recunoaşte că diferenţa dintre preţul de raft al produsului şi suma acordată o reprezintă „costurile de finanţare”, însă în contract nu se specifică nici cuantumul şi nici în ce constau aceste costuri, dacă sunt destinate creditoarei sau comerciantului acceptant.

Pe motiv că nu se putea prevedea la data contractului ce şi câte tranzacţii urmau să fie încheiate de reclamantă, contractul nu a prevăzut o rată a dobânzii anuale efective.

În concret, pârâta urma să emită pârâtei un extras lunar în care să se specifice pe lângă data scadenţei următoare, toate operaţiunile efectuate de reclamantă în luna anterioară şi rata lunară minimă de plată.

În privinţa comisionului lunar de administrare cont, se a constatat că un astfel de comision nu a fost prevăzut în contractul încheiat între părţi, nici în cererea pentru emiterea cardului de credit și nici în partea  privind Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............, semnate de reclamantă la data formulării cererii pentru emiterea cardului, respectiv în data de 10.02.2005 (f.22-28 dosar).

În schimb, pârâta a depus la dosar două înscrisuri, intitulate ”Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............” , unul pretins a fi valabil începând cu luna iulie 2006 (f.47-50 dosar) şi celălalt valabil începând cu luna aprilie 2007 (f.51-53 dosar), în partea finală a acestor clauze fiind inserat un tabel cu taxele şi comisioanele percepute de instituţia financiară nebancară, emitentă a cardului, în contul eliberării cardului şi a limitei de creditare acordate reclamantei. Între comisioanele percepute de pârâtă, potrivit acelui tabel, se numără şi comisionul de administrare, perceput lunar, în cuantum fix de 3 lei.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că cele două înscrisuri susmenţionate,intitulate ”Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............”, invocate de pârâtă în susţinerea poziţiei sale procesuale, respectiv ca fiind parte din contractul semnat de reclamantă, nu au fost semnate de aceasta din urmă, în calitate de deţinător al cardului E............, prin urmare nu îi sunt opozabile.

În consecinţă, verificarea caracterului abuziv al clauzelor ce instituie comisioane, penalităţi şi taxe, aşa cum au fost acestea invocate de reclamantă prin petitul cererii introductive, se va face de către instanţă exclusiv în considerarea ”Condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............” semnate şi însuşite astfel de reclamantă la data de 10.02.2005.

Faptul că, în prezent, pârâta percepe reclamantei acest comision lunar de administrare cont rezultă din extrasele de cont depuse la dosar de către reclamantă (f.13-15 dosar), emise de pârâtă în perioada 07.11.2014-07.02.2015, înscrisuri din care rezultă că valoarea lunară a acestui comision este de 4,5 lei, şi nu de 3 lei, aşa cum se stabilise, în mod unilateral, de către pârâtă, prin Condiţiile generale mai sus menţionate, din iulie 2006 şi, respectiv, aprilie 2007.

”Fundamentarea” majorării cuantumului acestui comision lunar de administrare s-a realizat de către pârâtă prin extrasul lunar de cont din 06.08.2008 (f.74 dosar), în partea finală a acestui înscris fiind cuprinsă înştiinţarea reclamantei cu privire la faptul că, începând cu data de 01.09.2008, valoarea comisionului de administrare lunar va fi de 4,5 lei.

Referitor la comisionul pentru plată întârziată, de asemenea perceput de către pârâtă, instanţa a reţinut că, potrivit art.12.3 din ”Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E............”, semnate de reclamantă la data de 10.02.2005 (f.26, f.28 dosar), s-a stabilit că ”în urma plăţii cu întârziere a sumei minime de plată solicitate la data scadentă menţionată în extrasul lunar, deţinătorul va fi taxat cu un comision de plată întârziată, valoarea comisionului fiind specificată în anexă”.

Potrivit tabelului-anexă, acest comision a fost cuantificat la suma de 30 lei noi, fără a se menţiona în mod expres frecvenţa perceperii acestuia (lunar, anual etc.), fiind cel puţin surpinzător că este datorat în sumă fixă, şi nu în procent datorat pentru fiecare zi de întârziere după scadenţa lunară. Astfel, deşi, conform denumirii, comisionul de plată întârziată ar fi trebuit teoretic să aibă rolul unei clauze penale, în cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiei de plată la termen, acesta nu s-a calculat în funcţie de numărul de zile şi valoarea sumei restante, ci în cuantum fix iniţial de 30 de lei, ulterior devenind de 45 de lei, modificarea făcându-se în mod unilateral şi în lipsa unei justificări temeinice.

Din extrasele de cont depuse la dosar de către reclamantă, mai sus menţionate, rezultă că, în prezent, pârâta percepe acesteia, lunar, o penalitate pentru plată întârziată în cuantum de 45 lei, şi nu de 30 lei (aşa cum s-a stabilit prin Condiţiile generale semnate şi însuşite de către reclamantă), majorarea rezultând din acelaşi extras de cont emis de pârâtă la data de 06.08.2008 (f.74 dosar), reclamanta fiind informată că,  începând cu data de 01.09.2008, valoarea comisionului de plată întârziată va fi de 45 lei.

Privind comisionul (taxa) pentru depăşirea limitei de credit, instanţa a reţinut că, potrivit art.7, pct.7.3 din Condiţiile generale semnate de reclamantă la data de 10.02.2005, ”deţinătorul nu are dreptul să depăşească limita de creditare. Depăşirea limitei de creditare va reprezenta o încălcare serioasă a prezentelor condiţii generale şi va îndreptăţi emitentul să întrerupă relaţiile de afaceri şi colaborare cu deţinătorul (...). De asemenea, deţinătorul va trebui să achite emitentului şi o taxă de depăşire a limitei de creditare, în cuantumul prevăzut în tabelul de mai jos”.

Potrivit tabelului-anexă la Condiţiile generale, această taxă a fost stabilită procentual, respectiv 5%, procent menţinut ulterior (potrivit Condiţiilor generale emise de pârâtă, neînsuşite prin semnătură de către reclamantă), fără a se menţiona la ce valoare sau din ce sumă  de referinţă se calculează acest comision (taxă). În plus, din extrasele de cont depuse la dosar de către reclamantă (f.13-15), rezultă că această penalitate (taxă, comision) este stabilită într-o sumă fixă, dar variabilă lunar, instanţa având posibilitatea, cel mult, să constate că respectiva taxă este percepută lunar, într-un cuantum fix procentual şi variabil valoric, fără a se putea determina asupra cărei sume principale este calculată.

Conform tabelului final din înscrisul intitulat ”Istoricul cardului de credit cu nr.9……….9 titular d-na MI............” (f.54-72 dosar), instanţa a constatat că penalitatea de depăşire a limitei de credit reprezintă un procent de  5% ”aplicat la valoarea cu care a fost depăşită limita de creditare acordată”, însă acest document a fost generat unilateral de către pârâtă, la data de 02.06.2015, deci ulterior promovării acţiunii în justiţie ce face obiectul prezentului litigiu, nefiind adus vreodată la cunoştinţa reclamantei, astfel că aceasta nu a avut cunoştinţă, pe parcursul derulării relaţiilor contractuale dintre părţi, de informaţii corecte şi complete cu privire la modalitatea de percepere a acestei penalităţi (taxă, comision).

Cu atât mai puţin, reclamanta nu a cunoscut nici care era limita de creditare acordată, nefiind inserată nicio menţiune în acest sens nici în cuprinsul cererii de emitere a cardului, nici în Condiţiile generale pentru emiterea şi utilizarea cardului E.............

În concluzie, prin modul concret de funcţionare a mecanismului contractual, s-a creat o situaţie în care reclamantei îi era dificil, dacă nu chiar imposibil, să cunoască în orice moment situaţia reală a contului.

Acelaşi document de la f.54-72 dosar oferă informaţii şi în legătură cu cazurile în care se percep acele penalităţi pentru plata întârziată, informaţii care nu se regăsesc, însă, şi în cuprinsul Condiţiilor generale pentru emiterea şi utilizarea Cardului E.............

Mai mult, instanţa a constatat, din cuprinsul extraselor lunare comunicate reclamantei de către pârâtă, că aceasta din urmă nu a precizat, în clar, care este moneda în care au fost calculate sumele datorate de către reclamantă, lunar, cu titlu de penalităţi, dobândă, comisioane, fiind indicate doar abrevierile ”CR” sau ”DB”, fără a se putea determina precis ce reprezintă aceste iniţiale,  în lipsa unei ”legende” pentru identificarea cu exactitate a monedei în care au fost calculate şi în care trebuie făcute plăţile de către reclamantă.

Analizând mecanismul contractual, astfel cum reiese din prevederile contractuale, din istoricului contului şi din celelalte înscrisuri depuse la dosar, este evident că reclamanta a fost victima unui abuz din partea pârâtei în sensul Legii nr. 193/2000.

În drept, instanţa va avea în vedere, în speţă, dispoziţiile art. 1 al. 3, ale art. 4 al. 1 şi 2  din Legea nr. 193/2000, precum şi ale art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, care statuează următoarele:

a) art. 1 al. 3 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

b) art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

c) art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

d) art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, conform art.4, alin.6 din Legea nr. 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil".

Chiar dacă prevederile referitoare la comisioane şi la dobândă se circumscriu preţului contractului, instanţa a apreciat că aceste clauze pot face obiectul analizei instanţei din perspectiva caracterului abuziv. Preţul împrumutului îl constituie dobânda pe care, indubitabil, banca are dreptul să o perceapă, precum şi comisioanele, dar în măsura în care acestea sunt legal percepute, deoarece una din condiţiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească este să fie licit.

Textul art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000 se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislaţia naţională, mai exact în lumina dispoziţiei prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”

În consecinţă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra posibilităţii instanţelor naţionale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ, la care face referire art.4, alin.2 din Directiva 93/13, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în Cauza C-484/08, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c.Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) şi prin Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, dată în Cauza C-76/10, având ca obiect o  cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar şi atunci când aceasta vizează obiectul principal sau preţul unui contract.

De asemenea, în analiza aceleiaşi probleme de drept, CJUE s-a pronunţat şi prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v.Rocio Murciano Quintero, C-240/1998, prin care a statuat că instanţele judecătoreşti sunt obligate să analizeze chiar şi din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Apreciind asupra dreptului instanţei judecătoreşti investite cu o astfel de acţiune în constatare, de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanţa a constatat că, în speţă, este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârâtă intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (pârâta) şi consumator (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Totodată, instanţa a reţinut că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamanta de către instituţia creditoare, în sensul dispoziţiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, şi, deşi legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate, acestea nu trebuie să creeze, în detrimentul reclamantei consumatoare şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi, prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.

Codul civil consacră principiul libertăţii contractuale, dar art. 969 C.civ. vechi (aplicabil in speţa, in temeiul art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011) conferă putere de lege doar convenţiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situaţii în care clauzele contractuale consimţite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive. Pentru a fi incidente prevederile art.4, alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privinţa dispoziţiilor din Condiţiile generale pentru  emiterea  şi utilizarea cardului E............, semnate de reclamanta din prezenta cauză, ce reglementează clauzele considerate abuzive de către aceasta, este necesar şi ca aceste clauze să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamantei) şi contrar bunei – credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Faţă de situaţia de fapt descrisă mai sus, este evident că reclamantei i s-a creat un dezechilibru semnificativ prin semnarea cererii de emitere a cardului şi, mai ales, prin semnarea Condiţiilor generale pentru  emiterea  şi utilizarea cardului E.............

În primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantei i se percepe un comision lunar de administrare cont, comision care nu a fost prevăzut în convenţia încheiată de părţi la 10.02.2005. Este adevărat că acest comision este unul perfect legal, aşa cum susţine pârâta, invocând prevederile art.36 din OUG nr.50/2010, însă acest act normativ nu era în vigoare la momentul semnării cererii de emitere a cardului de credit şi, respectiv, a semnării Condiţiilor generale, de către reclamantă, respectiv în 2005, OUG nr.50/2010 neproducând efecte retroactive. În plus, perceperea unui astfel de comision nu se realizează ope legis, ci numai în temeiul unui contract valabil încheiat între părţii, care să respecte principiul relativităţii şi a forţei obligatorii.

Or, în speţă, o clauză privind perceperea comisionului lunar de administrare cont nu a fost inserată în convenţia dintre părţi. Cât priveşte perceperea acestui comision în considerarea Condiţiilor generale valabile de la 01.07.2006 şi, respectiv, 01.04.2007, aşa cum a reţinut instanţa mai sus, aceasta este în mod evident abuzivă, în contextul neînsuşirii, prin semnătură, a respectivelor Condiţii generale de către reclamantă, în calitate de consumator.

În plus, cardul E............, emis de pârâtă şi deţinut de către reclamantă, este doar ”un mijloc tehnic pentru efectuarea unor plăţi”, urmând a fi utilizat de către reclamantă ”în vederea efectuării tranzacţiilor reglementate în prezentul document”, conform art.4, pct.4.5 (f.22 dosar) şi art.2, pct.2.1  (f.25 dosar) din Condiţiile generale, neavând asociat (atribuit) un cont bancar, astfel încât să fie necesară administrarea acestuia de către instituţia emitentă a cardului (în speţă, pârâta).

Privind celelalte două comisioane (penalităţi) pentru plată întârziată şi pentru depăşirea limitei de credit, aşa cum s-a arătat mai sus, în cuprinsul Condiţiilor generale nu au fost exprimate într-un limbaj clar, univoc, fiind într-o evidentă contradicţie cu dispozţiile art.1, alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori,potrivit cărora ”orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.

Contractul este, în concret, un formular de tipizat, pretipărit, de o filă, pe avers având „cererea” propriu-zisă, care se completează prin imprimare cu mijloace tehnice de către comerciantul acceptant cu datele furnizate de solicitant, iar pe revers conţine  un text referitor la condiţiile generale pentru emiterea cardului E............. Acest text are dimensiuni foarte mici, fiind greu lizibil, insuficient de mic pentru a fi citit cu uşurinţă, textul ocupând un număr de mai multe pagini.

Nici acest aspect nu este prin sine însuşi interzis de lege, însă în cazul contractului de faţă, din modul de redactare a condiţiilor generale de creditare (atât ca formă cât şi ca limbaj) nu se poate înţelege în avans mecanismul contractual, acesta rezultând numai prin analizarea coroborată a contractului cu rubricile din istoricul contului. În plus, contractul nefiind încheiat direct cu creditorul, ci prin depunerea unei cereri la un comerciant colaborator al creditoarei, se poate prezuma că reclamanta nu a fost informată nici verbal cu privire la mecanismul contractual, aşa cum cere principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor contractuale.

 În aceste condiţii, este neverosimil că reclamanta ar fi încheiat contractul în cauză dacă ar fi înţeles la ce anume se obligă şi că per total, pe lângă achitarea produsului cumpărat va ajunge la costuri de peste 7 ori mai mari decât preţul produsului, „costuri” care depăşesc ceea ce în mod normal ar  reprezenta un preţ al serviciului de punere la dispoziţie a creditului (inclusiv cheltuielile efectuate de creditor pentru urmărirea rambursării şi asigurarea marjei de profit).

Prin modul alambicat de rambursare a creditului şi perceperea unor comisioanele în cuantum fără legătură cu prejudiciul suferit de pârâtă, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a prevederilor contractuale, s-a ajuns ca reclamanta  să acumuleze comisioane de 14568,44 lei (!) şi dobândă în cuantum de 8104,52 lei, aşa cum rezultă din istoricul cardului  (f.72 dosar. 47), în contextul în care valoarea totală a tranzacţiei iniţiale cu plata în rate, incluzând toate costurile de finanţare, conform cererii de emitere a cardului de credit, a fost de 1834,41 lei.

Practic, la un produs cu preţ de raft de 1383,6 lei, reclamantei i s-au pretins costul de finanţare iniţial de 450,81 lei, comisioane de 14568,44 lei, dobândă de 8104,52 lei, în total rezultând 12345,92 lei, ceea ce, raportat la valoarea bunului cumpărat, reprezintă un cost de aprox.8,92 ori mai mare.

În consecinţă, instanţa a apreciat că, în speţă, devin incidente prevederile art.1, alin.2 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora ”in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.”

Fiind întrunite şi cerinţele impuse de art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor privind perceperea comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit, ceea  ce atrage nulitatea acestor clauze pentru nevalabilitatea obiectului, determinată de caracterul său ilicit (art.5 C.civ.).

Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiţie de valabilitate a acelei clauze. Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianţilor stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisioanele mai sus menţionate, implicit prin invocarea dispoziţiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzelor constând în perceperea respectivelor comisioane (denumite, în mod nefericit, şi ”taxe” sau ”penalităţi”).

În consecinţă, instanţa a admis ca întemeiată acţiunea şi, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, a admis şi petitul accesoriu, astfel că a obligat pârâta să elimine din contract clauzele referitoare la comisionul lunar de administrare cont, comisionul pentru plată întârziată şi comisionul (taxa) pentru depăşirea limitei de credit, constatate a fi abuzive.

Totodată, raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art.992 si următoarele din vechiul Cod civil, aplicabil in temeiul art.103 din Legea nr. 71/2011, până la  data de 01.10.2011, ce reglementează instituţia plaţii nedatorate, instanţa a constatat întrunirea cumulativa a condiţiilor acesteia  din moment  ce prestaţia  efectuata  de  reclamantă cu  privire la comisioanele (penalităţile, taxele) susmenţionate nu  a avut semnificaţia  operaţiei  juridice  a unei plăţi, datoria vizată, deşi a existat iniţial, a  dispărut cu efect retroactiv  ca urmare  a  eliminării clauzelor respective prin efectul nulităţii absolute si, in ipoteza restituirii plaţii efectuate in temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absoluta, legea nu impune condiţia erorii, acesta având  dreptul la restituirea prestaţiei. In  caz contrar, s-ar eluda  efectele  a constatării  caracterului  abuziv  al clauzelor in discuţie,  golindu-se  astfel  de conţinut norma  legala.

În consecinţă,  cererea accesorie a reclamantei a fost admisa, iar pârâta (titulară de drepturi şi obligaţii în contractul de credit încheiat cu reclamanta, prin urmare parte a raportului obligaţional contractual) a fost obligată să restituie reclamantei şi sumele achitate de aceasta din urmă în baza clauzelor abuzive privind perceperea comisionului lunar de administrare cont, a comisionului pentru plată întârziată şi a comisionului (taxei) pentru depăşirea limitei de credit şi va dispune anularea debitului reprezentat de sumele datorate de reclamantă în baza clauzelor referitoare la comisioanele mai sus enumerate, constatate ca fiind abuzive.

Cât priveşte cuantumul acestei sume, instanţa nu a stabilit o sumă expres determinată cu acest titlu, ce urmează a fi restituită reclamantei, la dosarul cauzei nefiind depusă dovada completă a plăţilor lunare, efective, a comisioanelor şi penalităţilor constatate ca fiind abuzive, suma efectiv încasată de pârâtă cu acest titlu urmând a fi determinată pe baza documentelor justificative deţinute de pârâtă şi, respectiv, de reclamantă, urmând a fi individualizată în procedura de executare a prezentei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, instanţa a luat act că, în prezenta cauză, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, potrivit susţinerilor reprezentantului convenţional al reclamantei de la termenul de judecată din 14.01.2016, acestea urmând a fi solicitate şi recuperate pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelant E............ SA (fosta E…… SA) prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii.

În motivarea cererii se prezintă starea de fapt cu învederarea faptului că reclamanta intimată pe lângă tranzacţia iniţială a mai efectuat şi retrageri de numerar de pe card, retrageri în valoare totală de 4100 lei, iar apelanta a emis şi transmis lunar la adresa de corespondenţă declarată un extras de cont  prin care informează clientul cu privire la tranzacţiile şi operaţiunile efectuate, intervale de plată, eventuale promoţii, etc.

Apreciază faptul că comisioanele pentru plata întârziată, de depăşire a limitei de credit sau dobânda pentru neachitarea soldului final nu ar fi fost aplicate dacă ar fi fost respectate condiţiile contractuale referitoare la plată, agreate de reclamanta intimată la data semnării contractului.

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor criticate, apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 193/2000, iar clauzele criticate ar face parte din preţul contractului, Legea 193/2000 excluzând aceste clauze de la analiza incidenţei caracterului abuziv al acestora.

Explică modalitatea şi împrejurările în care au operat clauzele referitoare la comisionul de administrare, comisionul pentru plata întârziată şi taxa pentru depăşirea limitei de credit.

Prin întâmpinarea formulată, intimata MI............ solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate.

Invocă în esenţă, că referitor la clauzele criticate se poate reţine caracterul abuziv al comisioanelor percepute.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (2) coroborat cu art. 479 alin. (1) C.proc.civ., Tribunalul apreciază că apelul este fondat, şi îl va admite ca atare, pentru următoarele considerente:

Deşi reclamanta intimată în cererea iniţială afirmă că pentru achiziţionarea unui produs în valoare de 1386,6 lei a contractat această variantă de creditare pentru suma de 1834 lei, iar contractul ar fi prevăzut costuri ascunse în urmă cărora are acum de achitat suma de 12.013,39 lei, instanţa de apel constată că aceasta nu prezintă starea de fapt decât parţial. Astfel reclamanta intimată a efectuat şi o serie de extrageri de numerar în baza cardului de credit astfel cum rezultă din istoricul cardului de credit contractat.

Ca şi un aspect prealabil verificării incidenţei caracterului abuziv raportat la clauzele invocate, instanţa constată că aceste clauze pot face obiectul cercetării judecătoreşti neputându-se reţine că verificarea judecătorească din prezentul dosar se asociază cu definirea obiectului principal al contractului, conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000.

1. Cu privire la comisionul de administrare cont, posibilitatea de introducere a acestui comision, apelanta o are în baza art. 11.2 din contractul încheiat între părţi la data de 10.02.2005. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de apel apreciază că reglementarea comisionului de administrare cont nu îndeplineşte condiţia dezechilibrului semnificativ pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei. La această concluzie instanţa de apel a ajuns raportat la cuantumul lunar al acestui comision (iniţial 3 lei/lună şi ulterior 4,5lei/lună) precum şi la faptul că apelanta administrează contul pentru care s-a emis cardul de credit şi emite lunar extrasul în care se prevăd toate operaţiunile din cont.

Astfel că în lipsa reţinerii uneia din condiţiile de admisibilitate pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei, fără a mai analiza celelalte condiţii constată că comisionul de administrare cont nu este reglementat abuziv.

2. Comisionul de plată întârziată este reglementat clar sub titlul „Taxe şi comisioane” şi are un cuantum fix de 30 lei. Ca un aspect particular, instanţa constată că intimata a trebuit să achite acest comision din chiar a doua lună de la contractare, iar acest comision se regăseşte distinct şi în extrasul lunar comunicat intimatei.

Raportat la faptul că activarea acestui comision nu este la latitudinea unilaterală a apelantei, ci se calculează doar ca urmare a plăţii întârziate sau în urma neplăţii efectuate de intimată, instanţa de apel, contrar celor reţinute la fond apreciază că faţă de acest comision nu se poate reţine condiţia dezechilibrului semnificativ pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei.

3. În ce priveşte taxa de depăşire limită de credit, instanţa de apel, pentru motivele de mai sus va reţine contrar celor reţinute la instanţa de fond, că instituirea acestei taxe nu poate fi apreciată ca abuzivă în condiţiile în care activarea acestei taxe depinde de acţiunea intimatei în respectarea termenelor şi a limitelor de sume acordate cu titlu de credit. Astfel această taxă a fost percepută doar din luna aprilie 2009 când intimata a retras numerar în cuantum total de 3.300 lei, soldul creditului ajungând la suma de -3714,83 lei evident peste limita de 1834 lei cât a fost creditul iniţial. Ori apelanta, în baza dispoziţiilor contractuale are dreptul de a percepe această taxă pentru toată perioada în care s-a depăşit limita creditului.

În aceste condiţii şi cu privire la această clauză nu se poate reţine dezechilibrul semnificativ, în condiţiile în care taxa apare clar determinată în contract, iar cea care a determinat depăşirea limitei de credit este intimată.

Pentru aceste motive, instanţa de apel constată că în ce priveşte clauzele contestate nu se poate reţine incidenţa caracterului abuziv, în sensul reglementat de Legea 193/2000, cu consecinţa admiterii apelului şi a modificării Sentinţei civile nr. 663/28.01.2016  pronunţată de Judecătoria O............, în totalitate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, conform dispozitivului.

Având în vedere că urmează a admite apelul, constatând culpa procesuală a intimatei, în temeiul art. 453 Cpc, instanţa o va obliga pe intimată la plata către apelantă a sumei 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat apelul introdus de apelanta SC E............ S.A. cu sediul în …. în contradictoriu cu intimata MI............ domiciliată în  O............, Judeţ BIHOR  împotriva Sentinţei civile nr. 663/28.01.2016  pronunţată de Judecătoria O............ având ca obiect acţiune în constatare, pe care o schimbă în tot, în sensul că:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MI............, având CNP …., cu domiciliul în mun.O............, str……1, jud.Bihor,  în contradictoriu cu pârâta E............ SA (fosta E……… SA), înmatriculată în registrul comerţului cu nr.J…./2004,  având CIF ……, cu sediul în  B…..2

Obligă intimata să plătească apelantei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă

Pronunţată în şedinţa publică azi 21.11.2016

PREŞEDINTE JUDECĂTOR  GREFIER

Domenii speta

Spete similare