Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Nefiind o concediere colectivă, pârâta nu avea obligaţia să propună reclamantei trecerea pe funcţia de cartator detaliat pentru care contestatorul susţine că avea calificarea necesară şi nici

Asupra cererii de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului X, secţia I civilă sub nr. 971/118/2016, reclamanta T M D a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere emise de pârâta C N „P R” S.A. sub nr. 190/19.01.2016, solicitându-se instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

-anularea deciziei de concediere ca netemeinică şi nelegală;

-reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior, respectiv de „cartator cartare preliminară”;

-obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, actualizate şi indexate de care a fost lipsită, începând cu data încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă în muncă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta susţine că a fost salariata pârâtei, fiind încadrată în funcţia de „cartator cartare preliminară” în cadrul O Z P C.

Reclamanta a învederat că în concret a realizat atribuţii corespunzătoare funcţiei de cartator detaliat, pe care o exercitase şi anterior în cadrul societăţii pârâte.

În cadrul O Z P C au existat 12 posturi de cartator detaliat, din care numai şase erau încadrate efectiv pe funcţia respectivă, celelalte şase fiind încadrate pe funcţia de cartator cartare preliminară.

Reclamanta a mai arătat că i s-a oferit un post de factor poştal, dar a refuzat din pricina stării sale de sănătate.

Conducerea O Z P C nu a ţinut cont de starea sa de sănătate şi nici de propunerea reclamantei de a fi menţinută în funcţia de cartator, dorindu-se de fapt îndepărtarea sa din societate, deşi în tot acest răstimp reclamanta a avut o conduită exemplară.

În drept, s-au invocat art. 266, art. 268 C. muncii.

Au fost anexate decizia contestată, acte medicale.

În apărare, pârâta C N „P R” S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În fapt, pârâta susţine că măsura dispusă a avut la bază referatul nr. 108/7255/15.12.2015 al Direcţiei Reţea din cadrul C.N. P R S.A., prin care s-a aprobat transformarea a trei posturi de cartator cartare preliminară în trei posturi de oficiant urban, respectiv a trei posturi de cartator cartare preliminară în trei posturi de factor poştal distribuitor urban.

Aceste posturi au fost mutate în schemele de organizare ale altor subunităţi poştale.

În baza referatului nr. 108/7255/15.12.2015 s-a emis un alt referat cu nr. 108/7450/22.12.2015, în cuprinsul căruia se regăsesc schemele de organizare atât ale OP X, cât şi ale celorlalte subunităţi poştale, respectiv OP X 2, OP X 3, OP X 9 şi OP X 10, ale căror scheme de organizare s-au modificat în consecinţă.

Pârâta a precizat că reclamanta nu şi-a exprimat acordul pentru acceptarea ofertei pentru ocuparea postului de factor poştal-distribuitor urban în cadrul OP X 9.

În aceste condiţii, a fost emisă decizia nr. 190/19.01.2016, prin care la sfârşitul perioadei de preaviz a încetat contractul individual de muncă al reclamantei.

În drept, s-au invocat art. 205 C. pr. civilă.

În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Pârâta a anexat documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi s-a încuviinţat interogatoriul societăţii pârâte.

Acţiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine:

Prin decizia nr. 190/19.01.2016 emisă de pârâta C N „P R” S.A., în temeiul art. 65, art. 66 din Codul muncii s-a dispus concedierea reclamantei T M D, din motive care nu ţin de persoana salariatului, ca o consecinţă directă a aplicării măsurilor dispuse prin referatele nr. 108/7299/15.12.2015 şi nr. 108/7450/22.12.2015, în vederea reducerii excedentului de personal la OZP X.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că a fost acordat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare, care curge de la data comunicării deciziei, iar la expirarea acestui termen urmează a înceta contractul individual de muncă al reclamantei.

Pârâta a făcut aplicarea art. 25.3 din contractul colectiv de muncă nr. 101/2256/29.04.2008 încheiat la nivel de unitate între angajator şi Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, cu modificările şi completările ulterioare, iar salariatului i-a fost acordată o compensaţie în cuantum de un salariu de bază de încadrare.

Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie sa fie efectivă şi să aibă o cauza reală şi serioasă.

Dispoziţia emisă de pârâtă, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului trebuie sa fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează faţă de cele referitoare la temeinicia deciziei.

Potrivit art. 76 din Codul muncii republicat, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

 a) motivele care determină concedierea;b) durata preavizului.

Aceste cerinţe au fost respectate de angajator la momentul emiterii deciziei contestate, aspect care nu este contestat nici de reclamantă, motiv pentru care instanţa va trece la analiza temeiniciei măsurii de concediere.

Sub aspectul temeiniciei dispoziţiei contestate, instanţa reţine că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

La fila nr. 22 au fost depuse organigramele întocmite la nivelul OZP X la datele de 15.12.2015 şi 01.01.2016, putându-se observa că cele şase posturi de cartator cartare preliminară nu se mai regăsesc în organigrama întocmită ulterior.

Din cuprinsul referatului nr. 108/7450/22.12.2015 întocmit la nivelul Direcţiei Reţea din cadrul C.N. P R S.A. rezultă că s-a aprobat transformarea a şase posturi de cartator cartare preliminară din cadrul O.Z.P. X  în trei posturi de oficiant urban, respectiv trei posturi de factor poştal – distribuitor urban în schemele de organizare ale O.P. X 2, O.P. X 3, O.P. X 9 şi O.P. X 10.

Schemele de organizare modificate în consecinţă pentru aceste oficii poştale sunt prezente la filele nr. 23 şi urm.

Aceste aspecte rezultă şi din răspunsurile pârâtei la interogatoriu.

Postul concretizează, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumită funcţie sau meserie; de aceea, desfiinţarea postului trebuie să ducă la eliminarea acestuia din statul de funcţii, pentru a putea fi considerată efectivă.

Or, această probă a fost făcută de pârâtă, motiv pentru care instanţa reţine că desfiinţarea postului reclamantei a fost efectivă.

Reţinând că motivul concedierii reclamantei a fost desfiinţarea locului de muncă, instanţa are în vedere că, potrivit art. 65 alin. 2 C. muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie nu numai efectivă, dar să şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Legiuitorul a lăsat la aprecierea angajatorului să facă selecţia acelor posturi pe care să le desfiinţeze în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activităţii. Instanţa nu poate decât să verifice dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă, adică dacă postul este suprimat din statul de funcţii, dacă are caracter obiectiv , fiind independentă de factori subiectivi care au legătură cu persoana angajatului, precum şi dacă acele dificultăţi economice invocate impun cu adevărat reducerea acelui loc de muncă. Nu-şi găsesc aplicarea nici prevederile care statuează cu privire la obligaţia angajatorului de a propune salariatului un post vacant, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6/2011 în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Nefiind o concediere colectivă, angajatorul nu avea obligaţia de a parcurge procedura reglementată pentru concedierea colectivă, iar potrivit dispoziţiilor actuale ale Legii nr. 53/2003 angajatorul nu avea obligaţia să propună salariatului supus concedierii determinate de desfiinţarea locului de muncă un alt post vacant şi nici nu există interdicţia efectuării de noi angajări, spre deosebire de concedierea colectivă.

Aşadar, pârâta nu avea obligaţia să propună reclamantei trecerea pe funcţia de cartator detaliat pentru care contestatorul susţine că avea calificarea necesară şi nici nu poate fi făcută răspunzătoare pentru trecerea în această funcţie a altei persoane despre care se susţine că nu ar fi îndeplinit condiţiile de calificare sau de vechime în noua funcţie.

De altfel, valorificând statuările cuprinse în Decizia Ȋ.C.C.J. nr. 6/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 444/24.06.2011, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 76 lit. d) din C. Muncii, obligaţia prealabila de diligenţă pe care o are angajatorul de a-i oferi salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, se raportează strict şi limitativ la concedierea pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, concedierea pentru necorespundere profesională şi încetarea de drept a contractului individual de muncă în cazul admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane nelegal concediate.

Angajatorul a manifestat diligenţe suplimentare, faţă de prevederile legale care ocrotesc salariatul afectat de măsura concedierii, dovadă oferta făcută salariatului în vederea ocupării funcţiei de factor poştal – distribuitor urban în cadrul OP X 9 (fila nr. 18), dar această împrejurare nu poate fi valorificată în sensul dreptului salariatului de a refuza această ofertă şi a solicita încadrarea într-un alt loc de muncă, chiar dacă acesta din urmă ar fi mai adecvat conform unor criterii cum ar fi: experienţa profesională, starea de sănătate etc.

Pentru a dovedi că desfiinţarea unui post are o cauză reală şi serioasă, angajatorul nu este ţinut să prezinte în cuprinsul deciziei de concediere ansamblul de analize economice şi strategia sa de dezvoltare în viitor ori intenţia de încetare a activităţii, pe baza cărora a hotărât desfiinţarea postului, şi nici nu este ţinut să dovedească eficienţa economică a acestora, chestiuni care oricum nici nu ar putea face obiectul controlului judecătoresc din punctul de vedere al oportunităţii, întrucât ţin de libertatea fiecărui profesionist de a-şi conduce propria activitate în conformitate cu obiectivele şi priceperea proprie. Sensul legii nu este ca angajatorul să dovedească oportunitatea desfiinţării postului în privinţa rezultatelor activităţii, ci de a garanta cenzurarea de către instanţele judecătoreşti a posibilei conduite abuzive a acestuia, în cazurile în care desfiinţarea postului se face exclusiv pentru a concedia salariatul respectiv în lipsa incidenţei altui motiv de încetare a contractului individual de muncă.

O cauza reală şi serioasă poate fi identificată în situaţia în care angajatorul, prin această măsură, urmăreşte eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea. Prin reorganizarea societăţii se înţelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum şi orice măsură de ordin organizatoric vizând creşterea performanţelor în activitate, singurul îndreptăţit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcţiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activităţii, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activităţii sale.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa reţine că probele administrate în cauză converg spre concluzia că decizia de concediere are la bază elemente concrete de fapt, care conturează ideea că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei a avut o cauză reală şi serioasă, fiind dictată de necesitatea eficientizării activităţii, în condiţiile existenţei unui deficit de personal operaţional înregistrat în cadrul subunităţilor de prezentare şi de distribuire urbane, prin identificarea posturilor excedentare (a se vedea tabelul de la fila nr. 42), urmată de selecţia personalului în vederea disponibilizării.

Pentru toate aceste motive, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de  reclamanta T M D domiciliată în X, in contradictoriu cu pârâta C N P R cu sediul in X, ca nefondată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul X

Pronunțată in ședință publică, azi  17 octombrie  2016.

Domenii speta

Spete similare