Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă

Hotărâre 1 din 04.03.2015


Determinarea competenţei materiale a instanţei şi aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, privind o persoană judecată în lipsă, condamnată definitiv în ţară, în baza Codului penal anterior şi predată autorităţilor judiciare române de un stat din Uniunea Europeană, după intrarea în vigoare la data de 01.04.2014 a noului Cod penal. 

Prin încheierea pronunţată la data de 04.03.2015, în temeiul art. 466, art. 469 alin. 3 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de petenta-condamnată B.L.F., privind dosarul penal nr. 1506/P/2005 al Tribunalului Neamţ, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 213/P din 03.11.2005, rămasă definitivă la data de 21.11.2005. 

În temeiul art. 469 alin. 7 Cod procedură penală, s-au constatat desfiinţate de drept sentinţa penală nr. 213/P din 03.11.2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ, rămasă definitivă prin neapelare, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 272/P/2005 din 21.11.2005, emis de Tribunalul Neamţ, precum şi celelalte forme de executare emise în baza susmenţionatei sentinţe penale.

 În temeiul art. 469 alin. 9 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 4 lit. b-e, şi art. 215 Cod procedură penală, s-a dispus luarea faţă de inculpata B.L.F. a măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B.L.F. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 272/P/2005 din 21.11.2005, iar în temeiul art. 470 Cod procedură penală, s-a dispus rejudecarea cauzei.

 S-a reţinut în considerentele încheierii că, potrivit dispoziţiilor art. 466 alin. 2 Cod procedură penală, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales, ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui, ori şi-a retras apelul.

În baza acestui cadru legal, instanţa a constatat ca fiind întemeiată cererea  de redeschidere a procesului penal formulată de petenta-condamnată B.L.F.

Aceasta, a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 213/P/03.11.2005, la pedepsele de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, c şi e Cod penal.

În temeiul art. 14 alin. 1 şi 3, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, a fost obligată inculpata să plătească părţii civile S.C. A. C. SRL suma de 384.659,42 lei RON, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată la data plăţii efective.

S-a reţinut în fapt că, inculpata B.L.F., în calitate de casier-operator amanet la persoana juridică S.C. A.C. S.R.L. Piatra Neamţ, a însuşit în interesul său, în perioada 21.10.2003-11.01.2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de 3.846.594.200 lei, din patrimoniul părţii-civile S.C. A. C. S.R.L. Piatra-Neamţ, prin falsificarea unui număr de 30 contracte de amanet şi 30 dispoziţii de plată aferente lor, 169 dispoziţii de plată, 45 contracte de amanet, contractul de amanet nr. 6033/16.12 2004 şi dispoziţia de plată nr. 6277/16.12.2004, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor concurente de delapidare, în formă continuată, prev. de art. 215 ind. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

 Tribunalul Neamţ investit cu soluţionarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, reţine că după 10 ani de la condamnarea inculpatei, a intrat în vigoare noul Cod penal, care, în cazul infracţiunii de delapidare prevede limite de pedeapsă mult mai mici, de la 2 la 7 ani, nu are dispoziţii referitoare la consecinţe deosebit de grave, iar competenţa materială de judecare a infracţiunii revine judecătoriei, faţă de Codul penal anterior, care prevedea pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, avea dispoziţii referitoare la consecinţe deosebit de grave pentru un prejudiciu mai mare de 200.000 lei, iar competenţa materială de judecare a infracţiunii revenea tribunalului.

 Potrivit art. 467 alin. 1 Cod procedură penală, cererea de redeschidere a procesului penal de către persoana judecată în lipsă, se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă în lipsă, respectiv Tribunalului Neamţ şi nu instanţei de fond competente material să judece cauza.

 Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei în rejudecare nu se schimbă, chiar dacă ulterior s-a modificat competenţa materială a instanţei de fond.

 De asemenea, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare şi noul Cod de procedură penală, iar dispoziţiile art. 374 şi art. 375, prevăd posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de judecarea în procedura simplificată, în cazul în care recunosc comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi solicită ca judecarea cauzei să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

 Inculpata B.L.F. a procedat în consecinţă, iar instanţa de fond a admis cererea acesteia de judecare a cauzei în procedura simplificată.

 În raport de Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că, legea penală mai favorabilă inculpatei era noul Cod penal, care prevedea dispoziţii legale mai avantajoase referitoare la pedeapsă, concurs de infracţiuni şi la modalitatea de executare a pedepsei, astfel încât pentru infracţiunile comise de inculpată au fost aplicate dispoziţiile art. 5 noul Cod penal.

 În consecinţă, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor continuate de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata Bordea Lenuţa-Felicia, din art. 290 alin. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, în art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal şi din art. 215 ind. 1 alin. 1, 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, în art. 295 alin. 1 raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal.

 Referitor la infracţiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. 4 Cod penal, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, astfel încât în temeiul art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata B.L.F. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

 În ceea ce priveşte infracţiunea continuată de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, în favoarea inculpatei au fost aplicate dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, ca urmare a recunoaşterii săvârşirii faptei, alături de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de delapidare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 308 Cod penal.

 Instanţa având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa principală de doi ani închisoare, prin reducerea de câte două ori cu câte o treime a pedepsei închisorii şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe durata legală.

 În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

 Cum în cauză erau întrunite condiţiile suspendării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 91 Cod penal, în temeiul art. 91 alin. 1 şi art. 92 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere legal, instanţa impunându-i inculpatei să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 literele a-e şi alin. 2 lit. b Cod procedură penală.

  În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere condamnata B.L.F a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, sau în cadrul D. G. A. S. P. C. Neamţ, conform protocolului încheiat de Serviciul de Probaţiune Neamţ cu aceste instituţii.

  În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi 4 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, s-a computat din pedeapsa principală a închisorii, detenţia efectuată de inculpată în Italia şi România, în perioada 04.11.2014- 04.03.2015.

 În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Bordea Lenuţa Felicia prin încheierea din data de 04.03.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ.

  În temeiul art. 580 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpată.

  Cum bunurile sechestrate au fost valorificate anterior în procedura executării silite, intanţa a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului.

 În concluzie, pe parcursul celor 10 ani de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpata B.L.F., modificările legislative intervenite în materie, au avut o influenţă majoră asupra soluţiei pronunţată în rejudecare, în sensul celor mai sus expuse.