Contractul de împrumut de consumaţie este un contract real, în sensul art. 1174 alin. (4) ncc

Contractul de împrumut de consumaţie este un contract real, în sensul art. 1174 alin. (4) NCC, pentru validitatea sa fiind necesară remiterea bunului. În lipsa predării bunului împrumutat, contractul de împrumut nu va fi considerat născut, astfel încât un înscris constatator al convenţiei, chiar şi în formă autentică, are doar valoarea juridică a unui antecontract de împrumut. Remiterea sumei împrumutate, reţinută declarativ în cuprinsul contractului autentificat, este supus regulilor probaţiunii de drept comun.

Sentința civilă nr. 2166/21.03.2016

Prin cererea de chemare în înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 05.05.2015, reclamanta SC R.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.S., anularea contractului de împrumut autentificat sub nr. …./01.10.2014.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a precizat că între societate, prin mandatar, în calitate de împrumutat şi pârât, în calitate de împrumutător, a fost încheiat, la data de 01.10.2014, un contract de împrumut în formă autentică, având ca obiect suma de 70.000 lei, menţionată în act a fi fost remisă, în numerar, la momentul semnării actului.

Reclamanta a susţinut neîndeplinirea obligaţiei de predare a sumei împrumutate care, potrivit voinţei reale a părţilor, urma a fi efectuată ulterior autentificării convenţiei, aspect ce conduce la nulitatea absolută a contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 2166/21.03.2016, pronunţată de Judecătoria Galaţi, instanţa  a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr….. /01.10.2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre,  instanţa a reţinut că,  la data de 01.10.2014, între pârâtul B.S., în calitate de împrumutător şi S.C. R.C. S.R.L.., în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. …/01.10.2014 având ca obiect suma de 70.000 lei, menţionată a fi fost remisă, în numerar, la momentul semnării actului, potrivit înţelegerii părţilor, restituirea urmând a se face în două tranşe, la data de 31.10.2014 şi data de 31.12.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 36/1995, înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege.

Procedura autentificării unui înscris urmăreşte respectarea următoarei proceduri: pentru început stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 84 în scopul exprimării ulterioare a consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului, dublată, în final, de semnarea şi datarea înscrisului. Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 36/1995, înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii, sens în care reprezintă astfel de constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri respectiv faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora, locul şi data încheierii actului şi exteriorizarea consimţământului. Totodată, declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.

S-a reţinut în acest context faptul că libertatea constatărilor notarului este limitată la exprimarea consimţământului asupra conţinutului actului nu şi a realităţii prestaţiilor, în speţă, faptul remiterii sumei împrumutate, reţinut declarativ în cuprinsul contractului, fiind supus regulilor probaţiunii de drept comun.

Astfel, în cauză a fost administrată proba testimonială, fiind audiat, în calitate de martor, numitul B.B., reprezentant al reclamantei la momentul contractării, ce a confirmat lipsa prestaţiei. Inexistenţa remiterii este susţinută şi de înregistrările contabile, potrivit balanţei de verificare lunare întocmite în luna octombrie 2014, contul 167 - Alte împrumuturi şi datorii asimilate (P) nefiind creditat cu nicio sumă, nici la data încheierii convenţiei, nici ulterior.

Mai mult decât atât, pârâtul, ce a adoptat o poziţie procesuală pasivă, nu a făcut dovada propriei prestaţii către reclamantă.

Pentru aceste motive, în lipsa întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru  existenţa valabilă a actului juridic analizat, instanţa a admis cererea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. …/01.10.2014.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a formulat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinței apelate  în sensul respingerii acțiunii.

Prin Decizia civilă nr. 392/2017, instanţa de control judiciar a respins, ca neîntemeiat, apelul.

Tribunalul a reținut că contractul de împrumut de consumaţie este un contract real, în sensul art. 1174 alin. (4) NCC, pentru validitatea sa fiind necesară remiterea bunului, concluzie care se desprinde din chiar formularea art. 2158 alin. (1) NCC. În lipsa predării bunului împrumutat, contractul de împrumut nu va fi considerat născut, astfel încât un înscris constatator al convenţiei, chiar şi în formă autentică, are doar valoarea juridică a unui antecontract de împrumut.

Contrar susţinerilor apelantului-pârât, tribunalul a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada remiterii respectivei sume de bani.

Astfel, în privinţa contractului de împrumut încheiat în formă autentică, tribunalul a reținut că doar acele constatări personale ale notarului, referitoare la prezenţa părţilor sau citirea contractului anterior semnării, fac dovada până la înscrierea în fals.

În consecinţă în mod corect a reţinut instanţa de fond că faptul remiterii sumei împrumutate, reţinut declarativ în cuprinsul contractului, este supus regulilor probaţiunii de drept comun.

Împrejurarea că notarul care a autentificat contractul nu a perceput în mod direct remiterea sumei de 70.000 de lei, rezultă şi din referatul Secţiei 3 Poliţie în cuprinsul căruia se menţionează că notarul a declarat că, la momentul predării sumei de bani, părţile au ieşit afară din birou.

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada contrară celor menţionate în contract referitoare la remiterea sumei de bani. Astfel, în cauză a fost administrată proba testimonială, fiind audiat, în calitate de martor, numitul B.B., reprezentant al reclamantei la momentul contractării, ce a confirmat lipsa prestaţiei. Inexistenţa remiterii a fost reţinută şi din înregistrările contabile, contul 167 - Alte împrumuturi şi datorii asimilate (P), din balanţa de verificare lunară întocmită în luna octombrie 2014, nefiind creditat cu nicio sumă, nici la data încheierii convenţiei, nici ulterior.

Totodată, în mod corect a reţinut instanţa de fond incidenţa dispoziţiilor art. 358 NCPC cu privire la efectele lipsei nejustificate a pârâtului de la interogatoriu, la termenul de judecată din data de 07.12.2015.

Cu privire la Convenţia nr. 264/27.05.2015, tribunalul reţine că aceasta nu are forţă probantă întrucât nu este semnată de către părţi. Împrejurarea că acest înscris ar fi fost transmis prin email apelantului este lipsită de relevanţă juridică, în contextul în care, dacă intimata-reclamantă ar fi recunoscut faptul că numitul Buftea Bogdan a primit banii dar nu i-a predat societăţii ar fi semnat convenţia în intervalul de timp de la data redactării acesteia – 27.07.2015 şi până la termenul de judecată din apel – 14.03.2017.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, care nu se impune a fi reformată, cu consecinţa respingerii apelului ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 NCPC.

Domenii speta

Spete similare