Plângere contravenţională

Prin sentinţa civilă nr. 672 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 26.01.2017 în dosarul nr. 16614/245/2016, instanţa a respins plângerea contravenţională formulată de, în contradictoriu cu intimat, ca neîntemeiată şi a menţine procesul-verbal de contravenţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul căpetentul a invocat nulitatea procesului-verbal ca urmare a faptului că agentul constatator a refuzat să consemneze toate menţiunile sale.

Cu toate acestea, prin raportare la dispoziţiile art. 17 din OG 2/2001 instanţa apreciază că cele învederate de petent nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ţinând cont de faptul că pentru a obţine anularea procesului-verbal pentru acest motiv, petentul ar fi trebuit să facă dovada faptului că prin aceste aspecte i s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal, fiind vorba de o cauză de nulitate relativă; petentul nu a produs însă o astfel de dovadă; cu atât mai mult cu cât prin prezenta plângere sunt analizate cele invocate de petent sub acest aspect, astfel că nicio vătămare nu a putut fi produsă acestuia din acest punct de vedere.

Petentul a invocat şi faptul că atestatul operatorului radar depus la dosar este al agentului constatator şi nu al operatorului radar. Cu toate acestea, petentul nu menţionează, iar instanţa nu poate determina cu m ar putea această împrejurare să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenţie, cu atât mai mult cu cât art. 4.2 din Norma NML 021-05 cu privire la necesitatea prezentării atestatului operatorului radar a fost abrogat; iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005, nu prevăd necesitatea existenţei unui atestat de operator radar pentru a exista o legală constatare a unei contravenţii.

Potrivit art. 3.5.1. din Ordinul  nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

-data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;

-valoarea vitezei măsurate;

-imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.

Instanţa constată că înregistrarea a fost efectuată cu respectarea tuturor acestor dispoziţii legale.

Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petentul a condus cu viteza de 82 km/h în localitate sunt confirmate de imaginile surprinse de  aparatura video-radar montată pe auto cu nr. de înmatriculare, atestată conform buletinului de verificare metrologică nr.. Aceleaşi aspecte sunt puse în evidenţă şi de înregistrarea video, din acestea putându-se observa autoturismul petentului, circulând cu viteza de 82 km/h în localitate, respectiv la minutul 18:12:05.

În ceea ce priveşte problema erorilor maxime tolerate, potrivit art. 1.1. din NML 021-2005, „norma de metrologie legală stabileşte cerinţele metrologice şi tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicării prevederilor legislaţiei rutiere”. Rezultă că în principal, domeniul de aplicare se referă la emiterea autorizaţiilor de funcţionare şi la punerea în funcţiune a cinemometrelor rutiere. Respectarea acestor norme se verifică cu aceste ocazii.

În ceea ce priveşte art. 3.1.1 din NML 021-05 care stabileşte erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, instanţa apreciază că nu se poate da eficienţă unei astfel de erori care se are în vedere exclusiv la momentul verificării cinemometrului. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii absurde în care toate procesele-verbale ar trebui anulate pe motiv că nu a fost reţinută viteza reală a autoturismului.

Întrucât, pe parcursul judecăţii contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea menţionată în procesul-verbal de contravenţie, deşi potrivit art. 10, alin. 1 şi 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, şi întrucât în speţă nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanţa constată aşadar că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, instanţa reţine că potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţe personale ale contravenientului.

Instanţa apreciază că prin raportare la aceste criterii nu se impune aplicarea unei alte sancţiuni petentului, neexistând motive pentru care instanţa să considere că în prezenta cauză gradul de pericol social concret nu este la nivelul celui caracterizat ca pericol contravenţional şi evaluat abstract de către legiuitor prin reglementarea contravenţiei analizată în cauză, prin raportare cu preponderenţă la viteza de deplasare în localitate, aceasta fiind una mare, punând în pericol atât pe ceilalţi participanţi la trafic, cât şi pe cei aflaţi în autoturismul petentului. Pe de altă parte, se are în vedere faptul că petentului i-a fost aplicată amenda spre cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenţia constatată.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa apreciază plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei ca neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

Domenii speta

Spete similare