Obligaţie de a face

Prin sentinţa civilă nr. 3868 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 23.03.2017 în dosarul nr. 14821/245/2016, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul; a obligat pârâtul să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iaşi ce face obiectul contractelor de închiriere; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 605 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă primului capăt de cerere.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul căpotrivit art. 42, alin. 3 din Legea nr. 10/2001 şi art. 42, alin. 1, lit. b din H.G. nr. 250/2007, legea dă posibilitatea chiriaşului sau unui terţ de a opta pentru cumpărarea imobilului cu destinaţia de locuinţă, dacă există un contract de închiriere, iar imobilul nu a fost restituit fostului proprietar.

Astfel, prin aceste dispoziţii legale, s-a urmărit realizarea unui interes general de ordin social – economic, care vizează transferul dreptului de proprietate asupra anumitor categorii de imobile (locuinţe care nu au fost revendicate de foştii proprietari) către chiriaşi, potrivit legislaţiei în vigoare. Prin dispoziţiile legale menţionate, legiuitorul a stabilit dreptul de opţiune al chiriaşului cu privire la cumpărarea imobilului şi nu dreptul de opţiune al vânzătorului.

În consecinţă, sunt nefondate susţinerile pârâtului referitoare la faptul că dispoziţiile legale menţionate nu stabilesc o obligaţie în sarcina proprietarului de a înstrăina imobilele, ci o facultate a acestuia.

În consecinţă, instanţa reţine că, în speţă, contractul de închiriere pentru imobilul în litigiu a fost încheiat încă din anul 1996, fiind preluat în anul 2009 de către reclamantul, în calitate de titular, iar imobilul închiriat nu a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001, astfel că sunt întrunite condiţiile stabilite de dispoziţiile legale pentru a opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Faţă de aceste aspecte, instanţa va admite primul capăt de cerere şi în consecinţă, va obliga pârâtul să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iaşi, ce face obiectul contractelor de închiriere.

În ceea ce priveşte capătul de cerere constând în obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data încheierii efective a contractului de vânzare-cumpărare, observă instanţa că potrivit concluziilor scrise depuse la dosar de reclamant acesta a întemeiat capăt de cerere pe dispoziţiile art. 903 - 905 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 903 şi 904 Cod procedură civilă: „ART. 903Domeniu de aplicare: (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligaţiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu. Dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face nu mai este necesară obţinerea unui nou titlu executoriu prin care să se stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu face. În aceste din urmă cazuri, sumele respective se determină pe bază de expertiză sau de alte documente justificative de către executorul judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 628.(2) Dispoziţiile art. 1.528 din Codul civil rămân aplicabile.ART. 904 Executarea obligaţiei de a face: Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”.

Aşa cum este uşor de observat, dispoziţiile legale invocate de reclamant în susţinerea celui de-al doilea capăt de cerere fac referire la refuzul debitorului de îndeplinire a obligaţiei de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării. Ori, în cauza de faţă nu ne aflăm la acest punct, prin hotărârea de faţă şi numai în măsura în care va rămâne în această formă definitivă, reclamantul se va afla în posesia unui titlu executoriu, urmând ca după începerea executării silite, în cazul în care va fi necesar, să solicite instanţei de executare luarea măsurilor necesare.

Domenii speta

Spete similare