Prin s.p. nr. 310/2017, instanţa, în baza disp. art. 469 alin. 4 Cod de procedură penală a respins, ca nefondată, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul S.I., condamnat prin sentinţa penală nr. 782/12.03.2015 pronunţată de Judecătoria I., modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 82/02.02.2016 a Curţii de Apel I. şi a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei, calificată ca având ca obiect contestaţie în anulare, petentul S.I., în prezent deţinut în Penitenciarul X, a solicitat aplicarea art. 426 alin. 1 lit. e Cod de procedură penală, motivând că judecată s-a realizat în lipsa sa şi a fost pus în imposibilitatea de a se apăra faţă de persoanele vătămate, care au declarat o cantitate uriaşă de 20 tone de fân, iar în realitate erau doar două căpiţe de fân.
La termenul de judecată din data de 08.12.2016, petentul S.I. a arătat că la judecarea cauzei în fond nu a fost prezent la niciun termen de judecată şi a solicitat redeschiderea procesului penal.
Instanţa a recalificat cererea petentului ca având ca obiect redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.
La dosar au fost depuse înscrisuri: adresa nr. X/112735/29.12.2016 a Penitenciarului I., copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 831/2015 din 03.02.2016 emis de către Judecătoria I..
Instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 782/12.03.2015 pronunţată de Judecătoria I., modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 82/02.02.2016 a Curţii de Apel I., petentul S.I. n a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare.
Instanţa a arătat că redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare.Scopul acesteia este garantarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, al persoanei condamnate în lipsă, prin respectarea principiului contradictorialităţii, al egalităţii armelor, al exercitării dreptului la apărare prin propria persoană, al nemijlocirii, oralităţii şi aflării adevărului, precum şi a dreptului de a interoga martorii sau părţile din proces.
Potrivit art. 466 alin. 1 Cod procedură penală, persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa.
Examinând situaţia de fapt din speță, instanța a constatat că,potrivit adresei nr. X/112735/29.12.2016 a Penitenciarului I., mandatul de executare a pedepsei închisorii i s-a comunicat petentului la data de 10.02.2016, iar cererea de redeschidere a procesului penal a fost formulată de petent la data de 21.10.2016 şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 25.10.2016.
Ca urmare, instanţa a constatat că petentul a formulat cererea de redeschidere a procesului penal cu depăşirea termenului legal de o lună prevăzut de art. 466 alin. 1 Cod procedură penală.
Potrivit 469 alin. 4 Cod de procedură penală dacă instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 466 Cod procedură penală, dispune prin sentinţă respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
Raportat la faptul că nu este îndeplinită condiţia constând în respectarea termenului în care poate fi formulată cererea de redeschidere, instanţa, în baza disp. art. 469 alin. 4 Cod de procedură penală,a respins, ca nefondată, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul S.I..
Judecătoria Câmpina
Confirmare renunţare urmărire penală
Tribunalul Brăila
Neformularea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere prevăzut de lege atrage aplicarea dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.”b” Cod procedură penală în referire la art.10 lit.”f” Cod proc...
Judecătoria Câmpulung
Fara titlu
Curtea de Apel Timișoara
Schimbarea calificării legale a infracţiunii, potrivit noului Cod penal. Împăcarea părţilor. Consecinţe: încetarea procesului penal
Curtea de Apel Constanța
Instigare la înselăciune. Împlinirea termenului prescriptiei răspunderii penale. Încetarea procesului penal împotriva inculpatului.