Împăcarea părţilor în procesul penal. Condiţii pentru valabilitatea consimţământului de împăcare.

Rezumat:

Conform art.159 alin. 1-3 C.pen. împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, şi are drept consecinţă înlăturarea răspunderii penale şi stingerea acţiunii civile, producând însă efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Nu este de esenţa împăcării manifestarea simultană a voinței părţilor, ci doar existenţa simultană a unor manifestări de voinţă valabil exprimate. Împăcarea trebuie să fie un acord de voință total, necondiționat și definitiv intervenit între inculpat și persoana vătămată. Împăcarea este un act de voință bilateral sau, cum este în speță, multilateral, ceea ce înseamnă că pentru a produce efecte juridice fiecare dintre părțile implicate trebuie să își exprime un consimțământ valabil de împăcare.

Cum la instanța de fond atât persoana vătămată, care a fost prezentă la instanță, cât și inculpații și-au manifestat voința în termenul legal, de a pune capăt conflictului și de a renunța la continuarea procesului penal, în mod greșit instanța de fond a condiționat încetarea procesului penal de acordul părților cu privire la persoana care va suporta plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 134 din data de 04.06.2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi, inculpaţii A.şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. l, 229 alin. l lit. b, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 teza I Cod de procedură penală, la pedepse de câte 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare fiecare.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu, începând cu data de 15 februarie - 10 martie 2017, inclusiv.

În baza disp. art. 91 C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

Au fost încredinţate măsurile de supraveghere Serviciului de Probaţiune Botoşani.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen. fiecare inculpat a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., s-a impus ambilor inculpaţi să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, fiecare inculpat urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei C. sau în cadrul Primăriei Comunei D., pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. 2 din Codul de procedură penală, fiecare inculpat a fost obligat la plata către stat a sumei de câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 360 lei pentru avocații desemnați din oficiuurmează a fi înaintate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani, pentru avocat Z.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 01/02.09.2016, în jurul orei 24.00, după ce au consumat mai multe băuturi alcoolice într-un bar din localitate, inculpaţii, s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate E. şi, de comun acord, au pătruns în curte prin escaladarea gardului împrejmuitor din spatele locuinţei, iar din interiorul unei anexe gospodăreşti asigurată cu un zăvor, au sustras o bormaşină de culoare albastră marca Bosch, un flex marca Einchel, o drujbă Stihl 230 şi un harnaşament pentru cal.

Ulterior, inculpatul B. a vândut bormaşina şi flex-ul martorului F. din com. C. în schimbul sumei de 130 lei, drujba şi harnaşamentul pentru cal le-a vândut unor persoane necunoscute, în schimbul sumei de 70 lei, iar sumele de bani obţinute le-au împărţit între ei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi criticând-o pentru nelegalitate, întrucât instanţa de fond trebuia să dispună aplicarea disp. art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală, respectiv încetarea procesului penal, întrucât, în termen legal, persoana vătămată E. şi-a manifestat disponibilitatea de a se împăca cu inculpații. De asemenea, inculpaţilor A. şi B. nu li s-a dat cuvântul pentru a-și manifesta voinţa în sensul arătat de persoana vătămată.

În motivarea solicitării, procurorul a arătat că la termenul de judecată din data de 25.05.2017 la dosarul cauzei a fost depusă declaraţia notarială autentificată prin încheierea nr. 606 din data de 02.05.2017 a persoanei vătămate E. prin care aceasta a arătat că îşi retrage plângerea faţă de inculpaţii A. şi B..

Având în vedere că pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 lit. b, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, procesul penal poate înceta ca urmare a împăcării intervenite între persoana vătămată și inculpați, cauza a fost amânată pentru ca persoana vătămată să se prezinte în instanţă pentru a-şi preciza poziţia procesuală, în cauză neoperând retragerea plângerii.

La următorul termen de judecată s-a prezentat persoana vătămată E., care a declarat că nu cunoaşte diferenţa dintre retragerea plângerii şi împăcare, însă a precizat că înţelege să se împace cu inculpații. Astfel, manifestarea de voinţă a acesteia a fost expusă înainte de citirea actului de sesizare.

La data de 10.10.2017 la dosar s-a comunicat o citaţie din care a reieşit că persoana vătămată E. a decedat.

În cauză au fost acordate mai multe termene de judecată instanța dorind să lămurească dacă inculpații vor plăti integral cheltuielile judiciare.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Inculpații A. și B.au fost trimiși în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (l), 229 alin. (l) lit. b, alin. (2) lit. b) Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 01/02.09.2016, au pătruns în interiorul unei anexe gospodărești aparținând persoanei vătămate E. de unde au sustras o bormaşină, un flex, o drujbă şi un harnaşament pentru cal, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1500 lei.

Potrivit art. 231 alin. 2 Cod penalîn cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin.1, alin. 2 lit. b, c Cod penal împăcarea înlătură răspunderea penală.

Curtea, făcând o analiză proprie a lucrărilor dosarului, a reținut că, la termenul de judecată din data de 25.05.2017, la dosarul cauzei a fost depusă declaraţia persoanei vătămate E., autentificată prin încheierea nr. 606 din data de 02.05.2017, prin care aceasta a arătat că îşi retrage plângerea faţă de inculpaţii A. şi B.. La acest termen, apărătorul inculpaților a solicitat amânarea cauzei pentru a fi chemată în instanță persoana vătămată și a-și exprima poziția procesuală față de continuarea procesului penal, întrucât inculpații doresc să se împace cu aceasta.La termenul de judecată din 22.06.2017, fiind citată pentru a face precizări în legătură cu manifestarea de voință exprimată, persoanei vătămate i s-a luat o declaraţie arătând că nu cunoaşte diferența dintre retragerea plângerii şi împăcare, dar, în concret, aînţelege să-i ierte pe inculpați, împăcându-se cu ei. De asemenea, persoana vătămată a precizat că a fost despăgubită.

La acelaşi termen de judecată au fost prezenţi în instanță şi inculpaţii, însă instanța a omis să îi întrebe dacă sunt de acord să se împace cu persoana vătămată, stabilind un nou termen de judecată pentru ca aceștia să se pună de acord cu privire la cine va suporta cheltuielile judiciare către stat.

În fața instanței de apel, inculpaţii A. şi B. precizează că la termenul de judecată din data de 22.06.2017 au fost de acord cu împăcarea, însă judecătorul fondului le-a adus la cunoştinţă faptul că nu s-au înțeles și cu privire la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, acordându-le termen în acest sens.

Conform art.159 alin. 1-3 Cod penal împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, şi are drept consecinţă înlăturarea răspunderii penale şi stingerea acţiunii civile, producând însă efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Curtea a reţinut că nu este de esenţa împăcării manifestarea simultană a părţilor, ci doar existenţa simultană a unor manifestări de voinţă valabil exprimate. Împăcarea trebuie să fie un acord de voință total, necondiționat și definitiv intervenit între inculpat și persoana vătămată. Împăcarea este un act de voință bilateral sau, cum este în speță, multilateral, ceea ce înseamnă că pentru a produce efecte juridice fiecare dintre părțile implicate trebuie să își exprime un consimțământ valabil de împăcare.

Cum la instanța de fond atât persoana vătămată, care a fost prezentă la instanță, cât și inculpații și-au manifestat voința în termenul legal, de a pune capăt conflictului și de a renunța la continuarea procesului penal, în mod greșit instanța de fond a condiționat încetarea procesului penal de acordul părților cu privire la persoana care va suporta plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 275 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de către inculpat și persoana vătămată, aceste dispoziții neputând face obiectul unui acord de voință sau de mediere de care instanța să ia act prin hotărâre.

Potrivit art.16 alin.1 lit. g teza a II-a Cod procedură penală „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit împăcarea, cu consecința prev. de art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, respectiv încetarea procesului penal.

Având în vedere infracţiunea pentru care fiecare dintre inculpaţii anterior menţionaţi a fost trimiși în judecată, respectiv de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 lit. b, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, manifestarea de voinţă a părţilor, exprimată neîndoielnic în şedinţă publică, precum şi dispoziţiile legale expuse mai sus, Curtea a constatat că împăcarea părţilor a fost totală şi necondiţionată, persoana vătămată arătând că nu mai are nicio pretenţie faţă de inculpaţi, context în care, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. 1, 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților A. și B. (…)

Domenii speta

Spete similare