Ordonanţă de plată. Pretenţii contractuale. Competenţă teritorială exclusivă.

Prin sentinţa civilă nr. 4103 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 28 martie 2017  instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale  şi a declinat cererea de valoare redusă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul către judecătoria în circumscripţia căreia se afla domiciliul pârâtului.

Sesizată cu o cerere de valoare redusă cu obiect pretentii contractuale contract dintre profesionist si consumator, instanţa a reţinut că între pârâtul persoană fizică chemat în judecată şi SC T.R.M.C. SA (fostă C SA) s-au încheiat două convenţii al căror obiect a fost furnizarea de către SC T.R.M.C. SA, în calitate de profesionist, în beneficiul pârâtului, în calitate de consumator, a serviciilor de telecomunicaţii, la preţurile şi tarifele practicate de profesionist. Prin contractul de cesiune creanţă depus la dosar, încheiat între reclamantă şi SC T.R.M.C. SA, prima a preluat de la cea din urmă creanţa pretins datorată de pârât în temeiul convenţiilor de prestări servicii mai sus amintite iar prin acţiunea de faţă reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata acestei creanţe, pe calea specială a unei ordonanţe de plată. Art.1.016 Codul de procedură civilă, cu privire la instanţa competentă să judece cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, prevede următoarele: „Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.” Conform art.121 din Codul de procedură civilă „cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art.126 alin.2 rămân aplicabile”. Norma de mai sus, stabileşte o competența teritorială exclusivă -  adică de ordine publică, concluzie care rezultă din formularea textului şi din folosirea adverbului „numai” care indică exclusivitatea. Indubitabil raporturile contractuale dintre creditoarea iniţială şi debitor erau raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator  astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr.193/2000 (prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.)  Prin cesiunea creanţei către reclamantă aceste raporturi juridice nu au suferit vreo prefacere care să le scoată din sfera de incidenţă a Legii speciale, inclusiv cesionara având calitate de profesionist iar pârâtul păstrându-şi calitate de consumator.

Calitatea părţilor şi natura raportului juridic atrage aşadar norma de competenţă exclusivă. Scopul normei este acela de a proteja partea mai slabă, respectiv consumatorul, a cărui chemare în judecată la o distanţă mare faţă de localitatea sa de domiciliu ar putea avea efect disuasiv în luarea deciziei sale de a-şi organiza o apărare efectivă,  din cauza cheltuielilor pe care le presupune o deplasare în faţa instanţei sau comunicarea cu instanţa.

Domenii speta

Spete similare