Validare poprire

Hotărâre 20121 din 25.03.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea (f.4) înregistrată la data de 26.11.2015 sub dosar nr. 14689/180/2015 pe rolul Judecătoriei Bacău, petentul BEJ  a chemat în judecată pe terţul poprit SC, debitorul HL şi debitorul HV, creditor fiind SC, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună validarea popririi înfiinţate de BEJ asupra veniturilor salariale încasate de debitoarea HL de  la terţul poprit SC până la concurenţa sumei de 106.162,48 lei, reprezentând debit restant şi cheltuieli de executare.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin adresa nr.83/16.10.2015 executorul judecătoresc a înfiinţat poprirea pentru suma de 106.162,48 lei.

Terţul poprit nu a dat curs solicitării de înfiinţare poprire, motiv pentru care a introdus prezenta cerere, apreciind că refuzul terţului poprit de a indisponibiliza veniturile băneşti ale debitorului este nejustificată.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.560 Cod proc. civ.

În susţinerea cererii s-au ataşat înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul ( f.5-13), iar executorul judecătoresc a depus dosarul de executare (f.24-217)

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.25).

Legal citat terţul poprit SC , prin reprezentant legal, administrator HL a formulat întâmpinare (f.224-226) la data de 08.01.2016 prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A arătat terţul poprit că nu există un raport juridic obligaţional între acesta şi debitoare întrucât prin decizia nr.4 din 31.12.2015 emisă de SC a încetat raportul de muncă între debitoare din funcţia de director şi terţul poprit ca urmare a cererii formulate de angajat la data de 31.12.2015 şi aprobată de angajator.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.205 alin.2 Cod proc. civ.

În dovedirea susţinerilor terţul poprit a depus înscrisuri (f.227-228).

La data de 28.01.2016 debitoarea a depus răspuns la întâmpinare la cererea de chemare în judecată a creditoarei (f.238-240) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că nu există un raport juridic obligaţional între aceasta şi terţul poprit întrucât prin decizia nr...... emisă de SC  a încetat raportul de muncă între debitoare din funcţia de director şi terţul poprit ca urmare a cererii formulate de angajat la data de 31.12.2015 şi aprobată de angajator.

Deşi legal citaţi creditoarea şi debitorul HV nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a prezenta un punct de vedere.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile de puse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt la data de 15.03.2010 creditoarea SC a solicitat corpului executorilor judecătoreşti ai SC executarea silită a debitoarei HL pentru recuperarea sumei de 57.085,09 lei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.72206/24.12.2007, prin încheierea din data de 01.04.2010 Judecătoria Bacău încuviinţând executarea silită.

Ca urmare a punerii în aplicare a Legii nr.287/2011 dosarul de executare silită a fost preluat de BEJ Eugen sub nr.....

În fapt, creditoarea SC a solicitat BEJ la data de 03.02.2014 (f.23) executarea silită a creanţei în cuantum de 4572 lei rezultată din titlul executoriu constând în contractul de împrumut nr....

La data de 01.04.2015 creditoarea SC, a formulat o precizare actualizare sumă şi a depus nota de calcul arătând că suma actualizată aferentă titlului 072206/241207 este de 104.305,14 lei.

BEJ a emis la data de 16.07.2015 adresa de înfiinţare a popririi către terţul poprit (f. 150), în conformitate cu dispoziţiile art. 456 alin.2 Cod proc.civ. 1865 şi în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr...., contractul de garanţie reală mobiliară .... şi nr..... Prin această adresă s-a pus în vedere terţului interdicţia de a plăti contravaloarea sumelor poprite până la concurenţa sumei datorate de 106.162,48 lei şi să vireze aceste sume în contul executorului judecătoresc, adresă care a fost comunicată la data de 17.07.2015 terţului poprit şi la data de 17.07.2015 debitoarei, conform dovezilor de înmânare de la dosar (f.154, 155).

BEJ a emis la data de 16.10.2015 o nouă adresă de înfiinţare a popririi către terţul poprit (f. 159), în conformitate cu dispoziţiile art. 456 alin.2 Cod proc.civ. 1865 şi în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr...., contractul de garanţie reală mobiliară nr..... şi nr..... Prin această adresă s-a pus în vedere terţului interdicţia de a plăti contravaloarea sumelor poprite până la concurenţa sumei datorate de 106.162,48 lei şi să vireze aceste sume în contul executorului judecătoresc, adresă care a fost comunicată la data de 19.10.2015 terţului poprit şi la data de 19.10.2015 debitoarei, conform dovezilor de înmânare de la dosar (f.163, 164).

În drept, conform art.460 alin.1 Cod proc. civ. 1865 (text în vigoare la data sesizării organului de executare),,Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Poprirea presupune existenţa iniţială a două raporturi juridice: unul între creditor şi debitor şi altul între debitor şi terţul poprit, în care debitorul este creditor al terţului, deci era necesar ca la data înfiinţării popririi între debitorul urmărit HL şi terţul poprit SC să existe un raport juridic obligaţional.

Instanţa reţine faptul că prin adresa de înfiinţare a popririi se naşte un raport juridic obligaţional, prin care terţul poprit devine obligat direct către creditorul popritor, urmând a-i plăti acestuia din urmă sumele datorate creditorului său, însă doar în limita necesară acoperirii creanţei creditorului popritor. Principalul efect al înfiinţării popririi constă în aceea că terţul poprit are obligaţia indisponibilizării sumelor de bani datorate debitorului poprit şi consemnarea acestor sume la dispoziţia terţului poprit. Din probele administrate, (adresa de la f.147  emisă de AFP Bacău)  instanţa reţine că la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi – 19.10.2015 -  erau îndeplinite condiţiile pentru validarea popririi. Astfel terţul poprit SC  are calitatea de angajator al debitorului poprit urmărit HL, calitate în virtutea căreia terţul poprit are obligaţia plăţii drepturilor salariale către debitor, deci suntem în prezenţa unei creanţe certe a debitorului urmărit faţă de terţul poprit.

Cu toate acestea, deşi prevederile art. 456 alin. (1) C. proc. civ. 1865 (textul valabil la data sesizării organului de executare),  sunt imperative, în sensul că în termen de 15 zile de la comunicarea popririi către terţul poprit, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului, sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite, terţul poprit nu a confirmat înfiinţarea popririi comunicată de către executorul judecătoresc prin adresa emisă la data de 16.10.2015.

Instanţa apreciază faptul că poziţia terţului poprit aduce atingere drepturilor creditorului popritor, creditorul neputându-şi valorifica creanţa prin această formă de executare silită. Deşi la data de 31.12.2015 raporturile juridice de muncă dintre terţul poprit şi debitoare au încetat prin decizia nr.4 din 31.12.2015 emisă de terţul poprit prin acordul părţilor, instanţa apreciază că pentru perioada dintre data comunicării adresei de înfiinţare a popririi şi data încetării raporturilor de muncă dintre terţul poprit şi debitoare, în cauză sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în dispoziţiile art. 460 alin.2 Cod proc. civ. 1865, în sensul că în calitatea sa de angajator, terţul poprit SC datorează lunar sume de bani cu titlu de venituri salariale debitorului urmărit HL, sens în care va admite în parte cererea de validare a popririi faţă de terţul poprit până la concurenţa sumei solicitate prin cererea de validare poprire.

Potrivit art.460 alin.2 teza ultima Cod proc. civ. 1865, terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile privind înfiinţarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeaşi hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei (RON( şi 1000 lei (RON).

Având în vedere calitatea de administrator şi director al SC a debitoarei HL instanţa apreciază că refuzul terţului poprit, reprezentat de debitoare, de a-şi îndeplini obligaţiile dispuse prin adresa de înfiinţare a popririi a fost făcut cu rea-credinţă, motiv pentru care va dispune amendarea acestuia cu suma de 1.000 lei în temeiul art.460 alin.2 Cod proc. civ.

Domenii speta