Obligaţie de a face, pretenţii Legea 230/2007, imputaţia plăţii

Conţinut speţă:

Reclamanta a investit instanţa cu o cerere prin care solicită a se constata că debitor al Asociaţiei de proprietari pentru cotele aferente cheltuielilor de întreţinere anterioare anului 2007, este fostul său soţ, că dreptul asociaţiei de proprietari pârâtei de a pretinde sumele restante este prescris şi obligarea la emiterea de noi liste de plată din care să fie eliminate restanţele. 

Analizarea raportului obligaţional prin care reclamanta proprietară solicită instanţei să constate că debitor al obligaţiei de plată a cotelor aferente cheltuielilor de întreţinere este o altă persoană nu poate efectuată fără participarea acestuia la judecată. În urma renunţării reclamantei la judecata în contradictoriu cu pârâtul indicat ca fiind debitor, cadrul procesual a devenit incomplet ceea ce ar fi trebuie să împiedice judecata pe fond a cauzei potrivit art. 78 alin. 2 cod proc civ.

Instanţa de fond trebuia să analizeze admisibilitatea acţiunii prin care se solicită constatarea faptului că debitor este altă persoană decât reclamantul și că ar fi intervenit împlinirea termenului de prescripţie.  Faptul că aceste aspecte ar fi putut fi invocate pe cale de excepție în cadrul unei eventuale acțiuni introduse de Asociația de Proprietari nu înseamnă că reclamanta le poate invoca și pe cale principală. Strict formal acţiunea reclamantei nu se încadrează în situaţiile descrise în art. 33 cod proc. civ. pentru a ne afla în prezenta unei acţiuni de tip preventiv şi nici nu se solicită a se constata inexistenţa unui drept al Asociaţiei, întrucât prin împlinirea termenului de prescripţiei obligaţia nu dispare ci devine naturală.

Presupunând că acţiunea reclamantei ar fi admisibilă, pe fond Tribunalul  reţine că potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari potrivit cărora „Toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.”

Prin urmare pentru recuperarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari legiuitorul a deschis calea unei acţiuni directe a acesteia împotriva oricăruia dintre proprietarii imobilului, indiferent cine foloseşte în mod efectiv imobilul şi cu ce titlu. În măsura în care există mai mulți proprietari sau există locatari care folosesc imobilul cel care a achitat întreaga sumă are drept de regres contra celorlalți coproprietari corespunzător cotelor lor sau împotriva locatarilor.

Practic de aflăm în prezenţa unei obligaţii legale rezultate din deţinerea bunului, proba contrară în sensul că obligaţia nu ar aparţine proprietarului nu poate fi admisă.

Rezumând starea de fapt reclamanta şi fostul soţ au fost coproprietari asupra imobilului până în data de la data de 13.06.2007, în raporturile cu asociaţia fiind irelevant că reclamanta nu a mai locuit efectiv în imobil de la părăsirea domiciliului conjugal anterior divorţului (intervenit în anul 2005). Apoi, ulterior datei de 13.06.2007, dată la care a rămas definitivă hotărârea de partaj cu recunoaşterea unui drept de retenţie în favoarea fostului soţ până la plata sultei, reclamanta a devenit unic proprietar, fiind din nou irelevant că reclamanta nu a folosit deloc imobilul până la încetarea în 26.07.2007 a dreptului de retenție.

Raportat la prevederile legale susmenţionate şi starea de fapt, concluzia primei instanțe cum că anterior datei de 26.07.2007, debitor al obligației ar fi fost numai fostul soţ alş reclamantei este complet eronată. Dimpotrivă, rezultă că în toată această perioadă, întâi în calitate de coproprietar și apoi de unic proprietar, reclamanta avea obligația de a suporta cotele de întreținere aferente apartamentului în discuție. Nici măcar pentru perioada în care susnumitul avea un drept de retenţie, sarcina plăţii cheltuielilor nu îi reveneau lui, ci tot reclamantei întrucât, dreptul de retenţie permite creditorului retentor să refuze restituirea bunului, însă nu îi acordă dreptul de a-l folosi. Dacă creditorul retentor foloseşte bunul, el poate fi obligat la cerere la plata contravalorii acestei folosinţe.

În consecinţă, raporturile dintre intimata reclamantă şi fostul soţ îi privesc strict pe cei doi, nu şi pe Asociaţia de proprietari.

Chiar şi chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune a fost greşit soluţionată de instanţa de fond. Astfel cheltuielile locative se plătesc lunar, deci debitele aferente cheltuielilor locative anterioare datei de 26.07.2007 au avut scadenţe în anul 2007, deci aplicabile erau prevederile Decretului lege 167 din 1958 şi nu are noului cod civil.

Potrivit art. 16 lit. b) şi c) din Decretul lege 167 din 1958  „Prescripţia se întrerupe: ....b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.”.

Din textul legal susmenționat rezultă că notificările făcute de Asociația de Proprietari nu a fost apte de a întrerupe cursul prescripției, însă plățile făcute de debitoarea reclamantă ulterior datei de 26.07.2007 au avut acest efect. Apoi, contrar susţinerilor intimatei reclamante şi a apelantei, în prezent nu ar mai trebui să existe debite aferente perioadei anterioare datei de 26.07.2007, deoarece potrivit art. 1110 şi urm. Cod civil 1864 privitoare la imputaţia plăţii, toate plăţile efectuate de debitoare (intimata reclamantă) ulterior acestei date trebuiau să fie imputate de Asociaţie asupra debitelor cu scadenţa cea mai veche cu accesoriile aferente acesteia, iar apoi asupra celei cu scadenţa imediat următoare cu accesoriile aferente şi tot aşa, nefiind admisibilă imputaţia asupra unui debit cu scadenţă mai recentă anterior stingerii în tot a debitelor anterioare. În concluzie, în măsura în care intimata mai înregistrează debite acestea ar trebui să fie aferente unei perioade mai apropiate de prezent nu anterioare lunii iulie 2007.

 (Tribunalul Bihor- Secţia I civilă, decizia civilă nr.  361/A/2017

Domenii speta

Spete similare