Contestaţie în anulare. Eroare materială

Contestaţie în anulare. Eroare materială

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep. : art. 503 alin. (2) pct. 2, alin. (3)

În sensul art. 503 alin. (2) pct. 2  C. pr. civ., eroarea materială vizează greşeli legate de aspecte formale ale judecării apelului şi nu greşeli de judecată, deci nu de interpretare a dispoziţiilor legale, de apreciere a probelor administrate ori de apreciere asupra necesităţii administrării de noi probe.

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 3 din 11 ianuarie 2017, rezumată de judecător Florin Şuiu)

Prin sentinţa civilă nr. 1921/14.03.2016, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A… împotriva pârâtei B… cu consecinţa anulării certificatului de moştenitor nr. 6/2014 şi a contractului de donaţie nr. 154/2014, repunând părţile în situaţia anterioară încheierii celor două acte juridice.

Prin decizia civilă nr. 241/21 septembrie 2016 pronunţată în dosar nr. x/108/2015 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei.

Prin contestaţia în anulare formulată, pârâta contestatoare a solicitat anularea deciziei astfel pronunţată şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului şi respingerea acţiunii introductive.

În motivare a învederat că soluţia contestată este rezultatul unei erori materiale evidente în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) C. pr. civ. care rezultă din interpretarea eronată a actelor notariale întocmite, instanţa de apel neavând în vedere situaţia de fapt reală, total opusă celei prezentate de reclamanta intimată.

Astfel, deşi reţine că nu este vorba de o lipsă a discernământului, instanţa de apel a constatat incidenţa erorii-viciu de consimţământ şi a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize medicale care să stabilească situaţia în care se afla reclamanta, respectiv dacă putea sau nu să aibă reprezentarea actelor pe care le-a încheiat. Apoi, instanţa  a apreciat ca fiind suficiente declaraţiile unor martori care nu au cunoştinţe medicale şi care  nu au fost prezenţi la notar pentru a se stabili dacă, la momentul încheierii actelor, reclamanta era sau nu în eroare cu privire la actele întocmite.

A arătat că s-a ocupat personal de reclamantă şi de starea de sănătate a acesteia, fapt dovedit cu corespondenţa purtată cu medicul curant şi cu declaraţiile martorilor audiaţi,însă aceste aspecte nu au fost luate în considerare de instanţe, consecinţa fiind conturarea unei imagini nereale a relaţiilor dintre părţi; că ambele instanţe au dat o valoare greşită depoziţiilor martorilor şi le-au interpretat în mod unilateral, dând eficienţă unor aspecte fără legătură cu cauza şi care nu aveau cum să fie cunoscute de martori.

În drept a invocat prevederile art. 503 şi urm. C. pr. civ.

Examinând decizia criticată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept indicate, instanţa a reţinut următoarele:

Contestaţia în anulare este reglementată de legea procedurală civilă ca fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, pe calea căreia partea interesată tinde să obţină de la instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă desfiinţarea propriei hotărâri şi rejudecarea pricinii. Date fiind consecinţele juridice ale desfiinţării unei asemenea hotărâri, dispoziţiile legale ce reglementează această cale de atac sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.

Raportând aceste considerente la situaţia dedusă judecăţii, instanţa a constatat că  susţinerile contestatoarei sunt nefondate ca temeiuri de anulare a deciziei contestate.

Astfel, potrivit  art. 503 alin. (2) pct. 2, alin. (3) C. pr. civ. (a cărui incidenţă a fost invocată), hotărârea poate fi atacată cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul acestei norme, eroarea materială vizează greşeli legate de aspecte formale ale judecării apelului, greşeli involuntare şi nu de judecată, deci nu de interpretare a dispoziţiilor legale, de apreciere a probelor administrate ori de apreciere asupra necesităţii administrării de noi probe.

Conform celor mai sus-arătate, solicitând anularea hotărârii dată de curtea de apel, contestatoarea a învederat că soluţia de respingere a apelului rezultă din interpretarea eronată a înscrisurilor şi a declaraţiilor de martori şi din refuzul administrării de probe suplimentare, ceea ce a condus, în opinia domniei sale, la stabilirea unei stări de fapt neconformă cu realitatea şi, pe cale de consecinţă, la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor ce reglementează viciile de consimţământ ca motive de nulitate a contractului.

Or, a observat instanţa, aceste susţineri nu se constituie în evidenţieri a vreunei erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ. mai sus evocat ci în veritabile critici de netemeinicie şi nelegalitate care, vizând o hotărâre definitivă, nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare formulată de pârâta contestatoare a fost respinsă. 

Domenii speta

Spete similare