Drept civil. Neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții specifice ordonanței președințiale.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată la data de 5.01.2017 de Judecătoria ...  a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de cale de ordonanţă preşedinţială de reclamanta ... ... ... în contradictoriu cu pârâtul … ....

Pentru a hotărî aceasta, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la încuviinţarea deplasării minorului … ..., născut la data de 20.03.2013, însoţit de reclamantă, în străinătate, în vacanţa  de iarnă 2016 şi de sărbătorile de Paşti, precum şi suplinirea consimţământului pârâtului la eliberarea paşaportului minorului … ...,  cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A motivat reclamanta că pârâtul nu a binevoit să se prezinte la notariat pentru a-şi da  acordul, şi că nu are altă acţiune decât să solicite instanţei de judecată obligarea lui la încuviinţarea deplasării minorului şi suplinirea consimţământului pârâtului la eliberarea paşaportului minorului. Dreptul la liberă circulaţie al minorului nu poate fi restricţionat printr-un refuz nejustificat al pârâtului, care oricum nu se interesează de bunăstarea copilului, iar comportamentul său nu vine decât din dorinţa de a nu fi de acord cu sine, fiindu-i indiferent dacă minorul are de suferit.

De asemenea, a menţionat reclamanta că doreşte să-şi petreacă atât concediul, cât şi vacanţele, împreună cu minorul, în afara graniţelor ţării, sens în care doreşte să obţină suplinirea acordului pârâtului în vederea deplasării minorului în străinătate, pe o perioadă de 3 ani de la data admiterii acestuia.

În drept, a invocat disp. art. 30 din Legea 248/2005, art. 453, art. 194, art. 996-999 Cod procedură civilă.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca fiind inadmisibilă şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A motivat că, potrivit disp. art. 920 Cod de procedură civilă, nu se stabileşte că instanţa ar putea să ia şi cele două măsuri vremelnice, de încuviinţare a deplasării minorului şi suplinirea consimţământului pârâtului la eliberarea paşaportului, astfel că aceste măsuri provizorii nu pot fi solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, reclamanta nu face dovada că măsurile solicitate sunt măsuri provizorii. Mai mult, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a motivat că a formulat prezenta cerere "pentru a obţine suplinirea acordului pârâtului în vederea deplasării minorului în străinătate, pe o perioadă de 3 ani de la data admiterii acestuia", însă pe calea ordonanţei preşedinţiale se iau măsuri provizorii şi nu măsuri pe o durată de 3 ani, aşa cum solicită reclamanta.

A mai arătat pârâtul că, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, deoarece ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor, ci numai luarea unor măsuri în cazuri urgente.

Vremelnicia măsurii rezultă fie din natura acesteia, fie din cuprinsul hotărârii în care se arată durata ei.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie, măsura luată nu trebuie să prejudece fondul dreptului. Art. 996 al. 1 Cod de procedură civilă prevede că instanţa va stabili dacă în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, de asemenea, al. 5 al art. 996 Cod de procedură civilă dispune că, pe cale de ordonanţă preşedinţială, nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Aşadar, atunci când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, va cerceta aparenţa acestui drept.

În dovedire, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că părţile au avut o relaţie din care a luat naştere minorul … ..., la data de 20.03.2013. În prezent, minorul este cu mama, care lucrează în Anglia şi care doreşte să obţină paşaportul minorului  şi să se deplaseze cu acesta în străinătate. Cum pârâtul nu-şi exprimă acordul, reclamanta a considerat necesar să formuleze prezenta cerere pe cale de ordonanţă preşedinţială, arătând că pârâtul nu s-a dovedit interesat de copil.

 Este adevărat că există dispoziţii legale care reglementează situaţiile existente în prezenţa speţă.

 Astfel, potrivit art. 18 al. 2 din Legea 272/2204, deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord,  se soluţionează de către instanţa de judecată.

De asemenea, potrivit art. 30 al. 1, lit. b) din Legea 248/2005 modificată şi actualizată, „minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate, şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul  acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă ce nu trebuie  să depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte.”

Este adevărat că dreptul la liberă circulaţie al minorului nu poate fi restricţionat printr-un refuz nejustificat al pârâtului, însă instanţa trebuie să analizeze dacă în cauză, raportat la situaţia prezentată, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 996 şi urm. Cod de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 996 Cod de procedură civilă, procedura ordonanţei preşedinţiale poate fi utilizată pentru măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Articolul 996 stabileşte următoarele condiţii de admisibilitate: urgenţa măsurilor, vremelnicia măsurilor şi neprejudecarea fondului. Aceste condiţii sunt cumulative, astfel încât neîndeplinirea uneia dintre ele face inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

 Prima instanţă a constatat că, în cazul de faţă, reclamanta nu justifică urgenţa, nu a probat existenţa unor "cazuri grabnice" care impun luarea unor măsuri provizorii pentru: păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara altfel. Urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgenţa.

Spre deosebire de dreptul comun, potrivit căruia o acţiune se judecă în raport cu situaţia existentă în momentul în care a fost introdusă, urgenţa în cadrul ordonanţei preşedinţiale trebuie apreciată în raport cu situaţia existentă la momentul judecării cauzei. Reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestei urgenţe, nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte data la care trebuie să plece în vacanţă, destinaţia şi alte probe din care să rezultat că luarea acestor măsuri se impune de urgenţă.

Ca urmare, considerând cererea reclamantei inadmisibilă, prima instanţă a respins-o.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta, solicitând rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul obligării pârâtului la încuviinţarea deplasării minorului … ..., însoţit de reclamantă, în străinătate, şi suplinirea consimţământului pârâtului la eliberarea paşaportului minorului … ....

A arătat că doreşte să se deplaseze cu minorul în …, Anglia, unde are un loc de muncă bine plătit şi ar putea să-i asigure copilului un trai mai mult decât decent. Doreşte suplinirea acestui acord până la soluţionarea cererii în fond, în care a solicitat şi autoritatea părintească exclusivă.

Consideră că cererea sa îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale. Astfel, în privinţa caracterul provizoriu (vremelnic), deşi a precizat în cererea iniţială termenul de 3 ani, maximul pentru care se poate da acest acord, aceasta nu contravine cerinţei procedurii speciale de a fi vremelnică sau provizorie, întrucât măsura dispusă este limitată în timp, nu are caracter definitiv. Are formulată şi o cerere pe fond, având acelaşi obiect, alături de exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti, aşa că această măsură nu ar fi de natură să conducă la rezolvarea fondului, ci ar menţine o situaţie de fapt până la soluţionarea în fond a litigiului.

În privinţa urgenţei, aceasta este îndeplinită când măsura provizorie este necesară "pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”. Chestiunile legate de suplinirea acordului pârâtului pentru emiterea paşaportului minorului, pentru deplasarea minorului în străinătate, pentru înscrierea minorului la grădiniţă, necesită o soluţionare urgentă, prin prisma interesului superior al copilului, instanţa fiind datoare să dispună toate masurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu copilului.

Minorul se află la o vârstă fragedă, la care are foarte mare nevoie de îngrijirea şi ocrotirea maternă, de supravegherea acesteia, în contextul în care tatăl său manifestă un dezinteres total atât în ceea ce priveşte necesităţile ce ţin de întreţinerea minorului, dar şi sub aspect afectiv şi moral, precum şi nevoile speciale ale acestuia, grija pentru sănătatea lui, stabilitatea si siguranţa mediului în care se dezvoltă.

Invocând cauza Monory vs. România şi Ungaria (2005), arată apelanta că CEDO a reţinut că „în chestiuni ce ţin de reunirea copiilor cu părinţii lor, caracterul adecvat al unei măsuri trebuie evaluat şi prin prisma rapidităţii executării sale, astfel de cazuri necesitând soluţionarea în procedură de urgenţă, având în vedere faptul că trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia.”

Un alt aspect care justifică urgenţa este faptul că, până acum, minorul a fost în grija bunicii materne care, fiind în vârstă, cu probleme de sănătate, nu mai poate avea efectiv grijă de băiat.

Şi condiţia neprejudecării fondului este îndeplinită, aparenţa dreptului fiind în favoarea reclamantei, întrucât minorul se află în grija reclamantei, aceasta a făcut dovada că are un loc de muncă în Anglia, unde trebuie să se întoarcă urgent.

De asemenea, nu se vizează modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, ci adoptarea unei măsuri referitoare la minor, în lipsa acordului părinţilor în acest sens.

În drept, a invocat prevederile art. 30 din Legea 248/2005, art. 194, art. 996-999 Cod procedură civilă, art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă.

În dovedire, apelanta a arătat că se foloseşte de proba cu înscrisuri, depunând în copie şi în traducere autorizată contract încheiat la data de 2.10.2015 pentru închiriere valabilă pe termen scurt, cu privire la o proprietate din …, declaraţia numitului ..., autentificată sub nr. … – BNP …, fluturaşi de salarii.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, considerând că sentinţa atacată este temeinică şi legală.

 A motivat că reclamanta nu justifică urgenţa, nu a probat existenţa unor "cazuri grabnice" care impun luarea unor măsuri provizorii. Urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgenţa. În plus, art. 920 Cod de procedură civilă enumeră împrejurările care justifică urgenţa: stabilirea locuinţei minorilor, stabilirea obligaţiei de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei. În cauza de faţă, reclamanta a solicitat încuviinţarea deplasării minorului în străinătate şi suplinirea consimţământului pârâtului la eliberarea paşaportului. Art. 920 Cod de procedură civilă nu stabileşte că instanţa ar putea să ia şi astfel de măsuri vremelnice, astfel că aceste măsuri provizorii nu pot fi solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Nici condiţia vremelniciei nu este îndeplinită, măsuri solicitate nefiind provizorii. Mai mult decât atât, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obţinerea suplinirii acordului pârâtului în vederea deplasării minorului în străinătate, pe o perioadă de 3 ani. Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, deoarece ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor, ci numai luarea unor măsuri în cazuri urgente.

Apreciază că cererea reclamantei este vădit inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta nu arată perioada în care doreşte să meargă în concediu, nu precizează ţara în care doreşte să plece împreună cu minorul, nu indică unde va locui cu minorul în străinătate şi nu precizează data când se va întoarce în ţară. Reclamanta nu face dovada că trebuie să plece cu minorul în vacanţă şi nu justifică astfel urgenţa. În realitate, reclamanta vrea să ia minorul cu ea în Anglia, sub pretextul unei vacanţe, urmând să se stabilească acolo, iar pârâtul, ca tată al minorului, va fi în imposibilitate să păstreze legătura cu fiul său şi să-l vadă.

În motivarea apelului, apelanta arată că intenţionează să meargă cu fiul ei în …, Anglia, unde are un loc de muncă. Apelanta nu a făcut dovada că are un loc de muncă stabil în Marea Britanie, depunând doar un fluturaş de salariu din luna mai 2016 şi altul din luna iulie 2016, nedovedind că în prezent are un loc de muncă şi un venit stabil.

Apelanta nu a făcut nici dovada că are o locuinţă în Anglia şi are unde să stea cu minorul. Instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi siguranţa copilului ar trebui să primeze. Legea a stabilit necesitatea acordului celuilalt părinte pentru ca minorul să plece în străinătate doar cu unul dintre părinţi, tocmai pentru a se proteja interesul copiilor. În condiţiile în care apelanta nu face dovada că va duce copilul într-un loc sigur şi are cu ce să-l întreţină, este firesc ca pârâtul să se opună cererii, prin această formă mascată reclamanta dorind să scoată copilul din ţară şi să se stabilească definitiv în străinătate.

Deşi invocă intenţia de a duce copilul în Anglia în vacanţă, apelanta deja vrea să îl înscrie la grădiniţă în străinătate, în acest fel arătându-şi clar intenţiile şi confirmând că nu este vorba de nicio vacanţă în străinătate, ci de intenţia de stabilire cu minorul în Anglia.

Mai arată intimatul-pârât că a probat că are grijă de minor, îi plăteşte lunar o pensie de întreţinere calculată la venitul minim pe economia naţională şi de câte ori vine acasă, merge să-l vadă.

Din luna ianuarie 2017, deşi a sunat-o pe apelantă, pe mama şi sora acesteia, nu a mai fost lăsat să-şi vadă copilul, astfel încât nu ştie intimatul cum ar mai putea vedea copilul dacă apelanta l-ar duce definitiv în Anglia.

În prezent, arată intimatul că lucrează la o firmă din Botoşani şi, ori de câte ori vine acasă, se interesează şi vrea să-şi văd copilul, nefiind adevărat că nu i-ar păsa de fiul său.

În răspuns la întâmpinare, apelanta a arătat că pentru dovedirea locului de muncă a depus fluturaşi de salariu şi depune în prezenta cauză şi pe cei din ultimele luni, fiind angajată cu forme legale în Anglia, având un venit stabil şi mult peste ce ar putea câştiga în România.

În privinţa locuinţei, dovedeşte că stă în Anglia, cu viitorul său soţ, la adresa din str. …, nr. …, cod postai …, adresă unde îi vin şi fluturaşii de salariu, astfel că ar avea unde locui cu minorul.

Sub aspectul interesului superior al copilului, la acest moment efectiv nu are cine să aibă grijă de copil în ţară. Niciodată nu i-a interzis intimatului să îşi vadă copilul, dar în condiţiile în care i-a trimis 450 lei în 3 luni de zile şi o ameninţă la telefon că până împlineşte copilul 18 ani nu o să-l poată scoate din ţară fără el, este evident că intimatul nu are în vedere interesul superior al minorului.

Urgenţa constă în primul rând în faptul că, până recent, mama dânsei avea grijă de copil, pe perioadele în care ea era plecată, însă ea este o femeie în vârstă şi nu mai poate să crească un copil de 3 ani, care necesită atenţie şi răbdare. În condiţiile în care intimatul îi spune clar că nu vrea să stea cu acest copil, cererea pe care a formulat-o dovedeşte urgenţa.

Nu are de gând să-i împiedice intimatului accesul la copil, însă, aşa cum reiese din contractul de muncă depus de acesta, el lucrează în Germania, prin urmare, nici nu este prezent în ţară pentru a petrece timp cu minorul, iar când este în ţară, nu dă telefon, nu vine să îl vadă.

Referitor la susţinerea că vrea să înscrie copilul la o grădiniţă, este vorba de o măsură temporară, pentru că doreşte să interacţioneze cu alţi copii pe durata în care ar sta cu dânsa în străinătate. Măsura va dura strict până la soluţionarea fondului, prin urmare este vremelnică.

Prin urmare, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Analizând apelul formulat, Tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a analizat măsurile solicitate din perspectiva îndeplinirii sau nu a condiţiilor speciale reglementate de procedura ordonanţei preşedinţiale, astfel cum sunt ele arătate la art. 997 al. 1 Cod de procedură civilă şi, în mod legal, concluzionând asupra neîndeplinirii lor, a respins solicitarea adresată în această procedură, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte urgenţa, condiţie esenţială care justifică recurgerea la procedura ordonanţei preşedinţiale, Codul de procedură civilă nu o defineşte, dar stabileşte situaţiile în care ea există, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente nu se poate realiza în mod eficace pe calea acţiunii de drept comun. Urgenţa rezidă în împrejurări de fapt concrete, prin care o parte se află în pericol de a-i fi păgubit un drept prin întârziere sau de a suferi o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara (art. 997 al. 1 Cod de procedură civilă). Apelanta a justificat îndeplinirea acestei condiţii pe necesitatea de a înscrie minorul la o grădiniţă în străinătate, pe faptul că minorul are nevoie de îngrijirea şi ocrotirea mamei şi pe împrejurarea că bunica maternă, care s-a ocupat până în prezent de minor, ar fi în vârstă, ar avea probleme de sănătate şi nu ar mai putea avea grijă de minor.

Tribunalul apreciază, însă, că prin probele administrate, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada urgenţei reclamate şi nici a faptului că, în lipsa măsurilor solicitate, minorului i s-ar produce un prejudiciu care nu ar putea fi reparat în alt mod.

Este de necontestat dezideratul ca minorul să aibă parte de îngrijirea şi ocrotirea mamei, însă acest deziderat exista şi la momentul la care reclamanta a plecat în străinătate şi a lăsat minorul în grija bunicii materne. Cele reţinute de CEDO în cauza Monory contra România şi Ungaria (2005), în sensul că, în chestiuni ce ţin de reunirea copiilor cu părinţii lor, este necesară soluţionarea în procedură de urgenţă, având în vedere faptul că trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia, nu pot fi aplicabile de plano, automat, în orice cauză referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii, fără a ţine cont de circumstanţele concrete ale speţei. O astfel de interpretare ar înlătura necesitatea judecării unor astfel de cauze pe calea dreptului comun, ceea ce nu poate fi primit. Trebuie subliniat că, în prezenta speţă, faptul că reclamanta a ales să-şi găsească un serviciu în străinătate şi, pentru o anumită perioadă, a lăsat minorul în grija mamei sale, nu poate determina brusc o urgenţă în luarea copilului în străinătate, dat fiind că, până la promovarea prezentei cereri, reclamanta nu era deranjată de faptul că minorul nu avea parte de îngrijirea şi ocrotirea sa directă.

Reclamanta nu a dovedit împrejurarea că mama sa, care s-a ocupat până în prezent de minor, ar avea, aşa cum a susţinut, probleme de sănătate care ar împiedica-o să aibă grijă de minor până la soluţionarea litigiului de drept comun dintre părţi, în care se va stabili locuinţa minorului, condiţiile în care acesta se va putea deplasa în străinătate.

 Caracterul vremelnic al măsurii solicitate, aflat în strânsă legătură cu neprejudecarea fondului, ar trebui să rezulte din aceea ca măsura să-şi producă efecte juridice numai pentru un anumit timp. Potrivit prevederilor art. 30 al. 1 lit. b din Legea nr. 248/2005 care reglementează regimul liberei circulaţii, minorilor li se permite ieşirea din ţară numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră şi, în situaţia în care călătoreşte numai împreună cu unul din părinţi, numai dacă acesta prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul său cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia. Din această dispoziţie legală rezultă că, pe cale de ordonanţă preşedinţială, se poate solicita suplinirea consimţământului numai pentru o perioadă determinată de timp. În practică, suplinirea consimţământului unui părinte pentru deplasarea unui minor în străinătate şi emiterea paşaportului a fost dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale atunci când, în mod nejustificat, părintele chemat în judecată se opunea unei deplasări în străinătate care trebuia în mod imperativ efectuată, pentru un anumit interval de timp clar specificat, destinat, de exemplu, petrecerii unui sejur deja rezervat ori efectuării unor tratamente medicale sau intervenţii chirurgicale necesare, ori pentru alte situaţii de acest gen.

În prezenta speţă însă, perioada de deplasare solicitată de reclamantă vizează un interval neprecizat în timp, reclamanta arătând iniţial că doreşte să-şi petreacă vacanţa de iarnă 2016 şi sărbătorile de Paşti în străinătate, împreună cu minorul, mai apoi arătând că doreşte luarea măsurii solicitate pentru 3 ani, interval de timp redus prin concluziile din apel la 1 an, prin aceasta evidenţiindu-se intenţiile reale ale apelantei-reclamante, acelea de a se stabili în străinătate, ca măsură definitivă. Aceasta ar implica, în mod automat, o modificare a domiciliului şi a mediului de creştere al minorului … ..., astfel că, în această procedură specială, instanţa este ţinută a face doar o analiză sumară a condiţiilor dezvoltării copilului în noua locaţie, pentru a se stabili dacă măsura ce se solicită a fi dispusă în regim de urgenţă este ori nu în interesul acestuia.

Reclamanta nu a dovedit paguba iminentă şi ireparabilă pe care ar  suferi-o minorul în situaţia respingerii cererii. Deşi s-a susţinut că minorul ar avea asigurate condiţii adecvate de locuit, la fila … dosar apel reclamanta a depus copia unui contract de închiriere însoţit de traducerea depusă la filele …, din care rezultă doar că la data de 2.10.2015, numiţii … şi … au închiriat pentru o perioadă de 12 luni un imobil, a cărui descriere nu rezultă din extrasul depus la dosar, iar la punctul 4 al contractului (care şi-a încetat valabilitatea prin ajungerea la termen la data de 2.10.2016), se stipulează că „proprietatea este pentru ocuparea doar de către domnul … şi domnul …”.

Astfel, nu se poate susţine că minorul ar avea de suferit o pagubă iminentă prin neadmiterea cererii reclamantei în procedura ordonanţei preşedinţiale, ori că opoziţia manifestată de pârât în această procedură ar fi una nejustificată. În procedura iniţiată pe drept comun urmează a se administra un probatoriu mai solid spre deosebire de cel care poate fi administrat în cadrul restrictiv al prezentei proceduri a ordonanţei, astfel că dreptul reclamantei de a-şi proba situaţia şi condiţiile pe care i le poate oferi minorului nu este vătămat.

Măsurile solicitate nu sunt unele care să poată fi restabilite, în condiţiile în care, lipsa stabilirii unei limite în timp pentru care să fie suplinit de către instanţă consimţământul pârâtului pentru deplasarea minorului în străinătate face ca, ulterior realizării scopului urmărit de reclamantă (deplasarea minorului în străinătate), pârâtul să nu aibă la îndemână vreo măsură prin care să aducă minorul înapoi în ţară. Mai mult decât atât, însăşi suplinirea acordului pârâtului în vederea emiterii paşaportului pentru minor, reprezintă o măsură definitivă, neexistând temeiuri de reversibilitate a măsurii, ceea ce echivalează cu o soluţionare în fond a pricinii, aşa cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă.

Raportând toate cele expuse la speţa de faţă, Tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat în cauză o hotărâre temeinică şi legală, constatând că  reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii specifice ordonanţei preşedinţiale, astfel că, în temeiul art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul promovat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta ... ...-... - CNP …, domiciliată în sat …, comuna …, jud …, cu domiciliu procedural ales la Cabinet de avocatură … din ..., str. …, bl. …, pa. …, judeţul Neamţ,  împotriva sentinţei civile nr… din 5.01.2017 a Judecătoriei ....

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare