Drepturi băneşti. Spor pentru orele suplimentare

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 25.06.2015, sub nr. X/104/2015, reclamantul M La chemat în judecată pe pârâta D. E. O. SA, fostă SC C . SA , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială pentru orele suplimentare lucrate peste normativul lunar de 40 de ore/săptămână, începând din data de 25.06.2012 până la data formulării prezentei cererii de chemare în judecată, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute de Codul Muncii şi în CCM  pentru calcularea acestor ore suplimentare ce au fost efectuate noaptea, sâmbăta şi duminica, în zilele libere plătite conform CCM sau în zilele de sărbători legale, din care se va scădea suma primită pentru consemnul în staţie corespunzător acestor ore, în intervalul de timp indicat, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data solicitată şi până la plata efectivă;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reprezentând echivalentul celor 15 minute pentru fiecare tură de 24 de ore, lucrate ca timp suplimentar, peste normativul legal, la preluarea turei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a precizat că a fost angajat al pârâtei în funcţia de electrician exploatare staţii la D.E. şi M. a RED S. I.J., staţie în care s-a efectuat şi consemnul. Consemnul se efectua în fostul sediu al staţiei, fiecare din cei trei electricieni ocupând câte o cameră. Conform contractului individual de muncă, arată reclamantul că a lucrat cu normă întreagă 8 ore/zi, 40 de ore pe săptămână, iar salariul brut încasat corespundea unui program complet de 40 ore/săptămână. Repartizarea acestui timp de muncă nu era uniformă de 8 ore/zi, timp de 5 zile/ săptămână, cu două zile repaus, conform art. 113 alin. 1 C M . În cazul salariaţilor prin CCM s-a adoptat, conform art. 113 alin 2 C M, o repartizare inegală a timpului de muncă, respectiv în ture de 24 de ore.

Astfel, se arată că prin CCM nu s-a modificat norma, care este una întreaga, ci doar repartizarea timpului de muncă. In acest sens, Instrucţiunea de lucru, cu numele Derularea activităţii personalului operaţional din cadrul CO 110 Kv in sistemul „Start din staţie" stabileşte la cap. III „Organizarea serviciului de tura" următoarele: serviciul de tura se efectuează cu un electrician pe un schimb de 24 de ore, din care 8 ore in staţii, prin deplasarea cu autoturismul din dotare in toate staţiile pe care le deserveşte si 16 ore in staţia de domiciliu (staţia baza).”

Personalul operaţional poate primi pe linie ierarhica si operativa si alte sarcini in legătura cu exploatarea si întreţinerea instalaţiilor pe care le deserveşte, fiind obligat sa le îndeplinească pe tot parcursul celor 24 de ore.

Deplasarea in alte locuri decât staţiile deservite se considera părăsire locului de munca in timpul serviciului de tura si se sancţionează ca atare . Or, sistemul de lucru in ture (schimburi) reprezintă prin definiţie, potrivit Codului muncii, CCM dar si întregii literaturi si practici juridice o forma de organizare a timpului de munca.

Astfel, potrivit art. 136 alin 1 CM in schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de munca, potrivit unui anumit program(...).

Se mai arată că salariaţii lucrau in ture de 24 de ore, ceea ce înseamnă ca potrivit definiţiei, 24 de ore reprezintă timp de munca , tura fiind o forma specifica de organizare a timpului de munca. Timpul de munca este definit de art. 111 CM drept orice perioada in care salariatul prestează munca ,,se afla la dispoziţia angajatorului si îndeplineşte sarcinile si atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv  de munca si legislaţiei in vigoare. Potrivit art.120 alin. 1 CM munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămâna! este considerata munca suplimentara.

Având în vedere ca acest program de lucru in ture a fost stabilit de angajator, este evident ca toate cele 24 de ore ale turei reprezintă timp de munca efectuat la solicitarea angajatorului, iar prin stabilirea unui număr de ture ce depăşeşte programul normal de lucru de 40 ore/ săptămânal, se efectuează ore de munca ce reprezintă ore suplimentare.

Reclamantul precizează că potrivit Anexei 6 ind.1 lit. A care stabileşte Regulamentul privind salarizarea si modul de organizare a activităţii de exploatare la domiciliu a staţiilor electrice după tura de 24 de ore de serviciu electricianul are 48 de ore libere.

Temeiul pentru care electricienii beneficiază de 48 de ore libere după tura de 24 de ore este prevăzut de art. 115 CM, deoarece aceste 48 de ore libere erau neplătite. Fiind acordate tocmai ca o aplicare a acestei norme juridice si ca o consecinţa a sistemului de lucru expres prevăzut de CCM respectiv tura de 24 de ore de serviciu. Acesta se coroborează cu dispoziţiile art.119 CM care reglementează evidenta orelor de munca „angajatorul are obligaţia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat”.

În acest sens solicită ca  pârâta să depună graficele de tura si pontajele pentru perioada dedusa judecăţii.  Corespunzător art.119 CM si Anexa 6 ind. l lit. A, pontarea personalului se face conform turelor efectiv prestate. Potrivit Regulamentului, instalaţiile electrice trebuiau deservite de un număr de 3 electricieni care aveau un program de lucru in ture de 24 de ore, din care 8 ore in instalaţii si restul de 16 ore fiind consemnaţi la „domiciliu" (domiciliul reprezintă locuinţa personală a electricienilor, deoarece nu aveau voie sa părăsească locul de munca, ci o camera aflata la locul de munca, în cadrul staţiei de exploatare, in care electricienii se aflau la dispoziţia angajatorului, având obligaţia de a interveni operativ in instalaţii fie la alarmare, fie la cererea dispeceratului).

Pentru cele 16 ore de consemn arată reclamantul că se acorda un spor de 25% din salariul de baza brut, însă angajatorul, in mod nelegal,nu a considerat niciodată ca orele din consemn, care depăşeau norma de 40 de ore săptămânal ar constitui ore suplimentare si nu le-a plătit ca atare, nefiind acordate nici zile libere plătite in compensare.

Învederează reclamantul că art. 108 CM (actualmente art. 111) dar si art.2 alin. l din Directiva nr. 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru au definiţii aproape identice. În cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin 1 din Directiva nr.2003/88/CE si a Consiliului, mai mult, acest text a primit o interpretare obligatorie din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, potrivit Ordonanţei Curţii din 4.03.2.011 în cauza Nicuşor Grigore împotriva RNPR calificarea drept „timp de lucru" a unei perioade de prezenţa a lucrătorului depinde de obligaţia acestuia din urma de a se afla la dispoziţia angajatorului sau, factorul determinant fiind împrejurarea ca lucrătorul obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator si sa fie la dispoziţia angajatorului pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie prestaţiile corespunzătoare.

Aşadar, daca salariatul locuieşte intr-o locuinţa de serviciu pusa la dispoziţia sa la locul de munca si, din verificările efectuate reiese faptul că salariatul trebuie, in vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, sa se afle la dispoziţia angajatorului pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie ,,prestaţiile corespunzătoare, aflându-se in prezenta elementelor caracteristice ale noţiunii de timp de lucru in sensul dispoziţiei menţionate anterior.

Concluzionează reclamantul că hotărârea pronunţată de CJUE are autoritate de interpretare si toţi judecătorii naţionali trebuie sa aplice o dispoziţie de drept comunitar cu autoritatea care este proprie in termenii care rezulta din interpretarea deja dată de Curte.

Autoritatea de interpretare se impune cu atât mai mult cu cat procedura preliminară si interpretarea art. 2 pct. l din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru a fost realizata ca urmare a sesizării Curţii de către o instanţa romana, Tribunalul Dîmboviţa,  in cauza  N. G.contra RNPR.

Mai arată reclamantul că programul de lucru al electricienilor este prevăzut in Anexa 6 ind. l din CCM, unde se arata ca 8 ore se lucrează in instalaţii, iar restul timpului pana la 24 de ore personalul va fi consemnat (ceea ce înseamnă ca nu va putea părăsi unitatea) având obligaţia de a interveni operativ in instalaţii. Statul roman si-a îndeplinit obligaţia de armonizare a legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii, art. 111 si urm. din CM reprezentând implementarea dispoziţiilor directivei amintite. Mai mult, CJUE la pct. 45 din Ordonanţa 4.03.2011 aminteşte ca art.2 din Directiva 2003/88 nu se număra printre acele dispoziţii ale directivei de ia care se poate deroga. Aşadar, statul roman, armonizându-si legislaţia muncii, nici nu ar fi putut sa deroge de la înţelesul noţiunii de „ timp de lucru” data prin directiva.

Dreptul intern aplicabil in privinţa noţiunii de „timp de munca" a fost modificat de legiuitorul roman tocmai pentru a fi in concordanţă deplina cu acquis-ul comunitar, astfel ca nu I se poate da o alta interpretare. Astfel, fostul art. 108 actualmente art. 111 din CM a fost modificat prin OUG nr.55/2006 astfel încât definiţia timpului de munca a devenit aproape identica cu definiţia din directiva, realizându-se astfel adaptarea dreptului intern la cel comunitar. De asemenea, modificarea Legii nr.53/2003-Codul muncii se număra printre masurile cuprinse in programul legislativ prioritar pentru integrarea in Uniunea Europeana.

Precizează că CCM înregistrat la DJ -  MS Dolj sub nr. X/30.06.2009 a fost valabil pana la data de 1.01.2012 când s-a adoptat un nou CCM, in cadrul căruia se regăsea si Anexa nr. 6 cu un conţinut identic in privinţa lucrului in ture de 24 de ore cu fosta Anexa 6 ind. 1, schimbându-se doar terminologia folosita, pentru cele 16 ore de consemn, din consemn „la domiciliu" in consemn „in spatii special amenajate". CCM din 2012 a fost valabil pana in luna aprilie 2013, când a fost adoptat un nou CCM in vigoare si in prezent, unde,  prin Anexa 6a, se arata ca se lucrează in ture, împărţite in 12 ore de lucru in instalaţii si 12 ore de consemn in spatii special amenajate, aşadar ture tot de 24 de ore.

Având in vedere că în perioada celor 12 ore de consemn se afla tot la dispoziţia angajatorului, fiind obligat sa fie prezent fizic in spaţiul special amenajat la locul de muncă, tot în cadrul Staţiei electrice de 110/20kv, fără posibilitatea de a părăsi locul de muncă, la care se adaugă menţiunea expresă în anexă doar cu privire la consemn, nu la domiciliu, în sensul că timpul destinat consemnului nu constituie timp efectiv de lucru, rezultă că, în continuare, conform dreptului intern dar şi dreptului european şi ordonanţei curţii din 04.03.2011, perioada de consemn în spaţiile amenajate reprezintă timp de lucru.

În concluzie consideră evident că activitatea prestată peste norma lunară calculată la o valoare de 40 de ore săptămânal în raport de numărul de săptămâni din lună reprezintă ore suplimentare în accepţiunea art. 117 din Codul muncii.

În drept invocă dispoziţiile art. 111 – 119, art. 122 – 126 din Codul muncii, Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului, Ordonanţa CJUE/04.03.2011 , ART. 194 şi urm. C.pr.civ.

Au fost depuse la dosar în susţinere: CI,  contract de muncă, acte adiţionale la contract de muncă.

În dovedirea celor susţinute se solicită admiterea probei cu înscrisuri, cu expertiză de specialitate şi proba testimonială.

Pârâta SC C D. SA a depus la dosar întâmpinare – fila 33 dosar, vol.1, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât din punctul său de vedere, reclamantul nu a specificat pentru toate capetele de cerere că doreşte eventualele drepturi restante doar pe ultimii trei ani. 

În motivare se arată că art. 2 din Directiva 2003/88 a CE prevede că prin timp de lucru se înţelege timpul cât angajatul se află la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale. Astfel, în Codul muncii la art. 111

 se prevede  „ Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.”

Directiva europeană arată însă că raportarea trebuie să se facă în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale.

Se arată că în aceste staţii, până la data de 01.01.2015 se lucra 8 ore de serviciu efectiv în staţia electrică şi 16 ore de consemn în apartamentele de domiciliu, după care electricianu avea 48 de ore liber.

Începând cu data de 01.01.2015 programul reclamantului s-a modificat întrucât staţia fiind modernizată, putea să funcţioneze în alt regim, astfel că începând cu această dată, consemnul s-a efectuat de la domiciliul din buletin, acesta putând părăsi locuinţa în perioada consemnului pentru rezolvarea diverselor probleme personale, singura obligaţie fiind aceea de a răspunde la apelul dispecerului pentru a interveni în staţie. Pentru perioada de consemn la domiciliu din buletin primea 4,5 lei pe ora de consemn, indiferent ce intervenea în staţie. În plus, s-a susţinut că, la staţia unde lucrează reclamantul, exista clădire de domiciliu situată în afara staţiei electrice, deci acesta nu era la serviciu în timpul consemnului.

Arată că în speţă, conform CCM s-a negociat un alt mod de lucru pentru electricienii care lucrează în staţiile electrice, Astfel, până în aprilie 2013, electricianul lucra în ture de 24 ore urmate de 48 de ore liber, iar din cele 24 de ore ale turei lucrau efectiv iniţial 8 ore, restul de 16 ore fiind de consemn, iar după aprilie 2013 consemnul în cadrul unei ture s-a redus la 12 ore, munca efectivă a avut o durată de 12 ore, după care era liber 48 ore. Pentru perioada de consemn primea un spor de 25% din salariu indiferent dacă intervenea în instalaţii sau nu. (fila 195, vol. 2).

În opinia pârâtei orele suplimentare nu reprezintă întreaga perioadă de consemn întrucât în perioada de consemn nu s-au îndeplinit sarcinile de serviciu decât pentru scurte intervale de timp, conform Rapoartelor de tură ce se întocmesc în staţie în fiecare tură.

Prin urmare, daca din cuantificarea orelor efectiv lucrate în perioada de consemn ar rezulta ore lucrate care să depăşească 40 de ore pe săptămână, evident am vorbi de ore suplimentare.

Din moment ce în sectorul energiei electrice exista posibilitatea legală să se deroge de la programul de 40 de ore pe săptămâna, evident programul de lucru adoptat prin CCM este legal. CCM nu a fost contestat, el reprezintă legea părţilor.

Chiar JUE admite că Directivele nr. 93/104 şi 2003/88 privind organizarea timpului de muncă nu se opun aplicării de către un stat membru a unei legislaţii care să permită luarea în considerare în mod diferit şi deci şi remunerarea diferită a perioadelor în cursul cărora prestaţiile de muncă sunt efectiv realizate şi cele în cursul cărora nu se realizează nici o muncă efectivă, în măsura în care un astfel de regim asigură efectul util al drepturilor conferite lucrătorilor de aceste directive în vederea protecţiei eficace a sănătăţii şi securităţii acestora (Ordonanţa V., cauza C-437/05).

Legislaţia naţională a permis reglementarea diferită a perioadelor în care salariatul este la dispoziţia angajatorului prin acordarea posibilităţii de negociere a regulilor de efectuare şi remunerare a perioadelor de consemn acolo unde prestarea activităţii în acest regim este posibilă, chestiune în concordanţă cu Directiva 2003/88CE art.2.

Conform Directivei 2003/88/CE, art. 2 prin „timp de lucru" se înţelege timpul cat angajatul se afla la dispoziţia angajatorului şi îşi exercita activitatea sau funcţiile în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale.

Aceasta definiţie a timpului de lucru este regăsita şi în Codul Muncii, act normativ ce arată la art. 111 că „Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil  şi/sau ale  legislaţiei  în vigoare."

Prin urmare, se susţine că aceste două definiţii impun două condiţii cumulative pentru ca o anumită durată de timp să constituie ore suplimentare lucrate, astfel: (a) ca salariatul să se afle la dispoziţia angajatorului şi (b) ca salariatul să presteze efectiv activitate conform sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu. Directiva europeana arată însă foarte clar că raportarea trebuie să se facă în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale.

Mai analizează pârâta susţinerile reclamantului referitoare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a UE şi concluzionează că aceasta nu constituie izvor formal, scris, de drept comunitar, căreia să i se aplice principiul supremaţiei şi al efectului direct.

Consideră pârâta că durata normală a timpului de lucru al reclamantului nu a depăşit 40 de ore pe săptămână.

În susţinere au fost depuse la dosar înscrisuri şi s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică specialitatea electroenergetică.

Au fost încuviinţate şi administrate pentru părţi (fila 107 şi 128 dosar - vol. I) probele cu înscrisuri, testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte – declaraţii martori filele 247, 248 dosar - vol. 1, expertiză tehnică specialitatea contabilitate şi expertiză tehnică specialitatea electroenergetică.

A fost numit expert M.I. – expertiză electroenergetică, care a depus la dosar lucrarea întocmită la data de 20.10.2016 – fila 171, vol. 2 şi completare la raport– fila 65 – vol. 3 şi expert B F– expertiză contabilă – fila 159, vol. 1. La solicitarea părţilor au fost numiţi şi experţi asistenţi, care au formulat opinii separate, raport expertiză f. 178 vol. 1 şi f. 197 vol. 1.

Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la fondul acţiunii, instanţa reţine şi constată, raportat la probele administrate şi textele legale incidente,  următoarele:

Între reclamant şi pârâtă s-au derulat raporturi juridice de muncă în baza contractului individual de muncă şi a actelor adiţionale, înregistrat sub nr. 10000973/01.01.2010 – f. 15 dosar, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale ce se cuvin pentru orele lucrate suplimentar, peste normativul lunar de 40 de ore pe săptămână, aferente perioadei de 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 25.06.2012.

Argumentul reclamantului este acela că activitatea se desfăşura în ture de 24 de ore în staţiile de înaltă tensiune de 110 Kv, astfel că a lucrat lunar un număr de cel puţin 264 ore lunar în condiţiile în care programul normal de lucru era de 168 ore/lună, aspect ce justifică, în opinia sa, plata acestor ore suplimentare.

Prin contractul individual de muncă încheiat de reclamant cu societatea pârâtă la punctul H - Cap. Durata muncii (fila 1 dosar) - a fost precizat că programul de lucru al salariatului este de 8 ore/zi respectiv 40 ore/săptămână, menţionându-se totodată că acest program poate fi modificat ulterior în condiţiile Regulamentului Interior, al CCM în vigoare la nivelul societăţii, precum şi faptul că salariul de bază lunar brut se stabileşte în funcţie de programul normal de muncă.

Reclamantul şi-a desfăşurat activitatea pe postul de electrician exploatare staţii, la D.E. şi M. a RED S. I.J.,  locuri de muncă unde activitatea se desfăşura în permanenţă, salariaţii lucrau în ture de 24h.

Potrivit CCM la nivel de unitate, valabil pentru perioada 2012-2014, activitatea reclamantului s-a desfăşurat, conform Anexei 6 – fila 195 vol. 2 - Regulament privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare permanentă a staţiilor electrice, astfel: un program de 8 ore ca timp normal de lucru în instalaţii şi 16 ore de consemn, un program de 12 ore ca timp normal de lucru în instalaţii şi 12 ore de consemn şi respectiv 10 ore ca timp normal de lucru în instalaţii şi 14 ore de consemn (pentru excepţiile în care activitatea de tură a fost asigurată de doi electricieni).

Potrivit Regulamentului intern reprezentat de Anexa 6 ind.1 la CCM încheiat la nivel de unitate, programul de lucru al angajaţilor care deserveau staţiile de exploatare era în ture de 24 de ore, din care 8 ore în instalaţii şi restul de 16 ore consemn în spaţiu special amenajat, iar după tura de 24 ore se acorda fiecărui salariat 48 ore libere.

Conform art. 2.8 din CCM la nivel de unitate, orele suplimentare sunt reprezentate de timpul efectiv lucrat în instalaţii de către personalul consemnat la domiciliu, or sintagma timp efectiv lucrat desemnează perioada în care salariatul desfăşoară activitate în mod efectiv în instalaţii, şi nu perioada în care acesta este doar prezent în cadrul unităţii.

Începând cu luna mai 2013 programul zilnic s-a modificat la 12 ore/zi lucru efectiv şi 12 ore de consemn (pentru perioadele în care activitatea de tură a fost asigurată de 3 electricieni lunar), respectiv la 10 ore/zi lucru efectiv şi 14 ore/zi consemn (pentru excepţiile când activitatea de tură a fost asigurată de schimburi cu doi electricieni).

Începând cu data de 01.01.2015, programul reclamantului a suferit modificări cu privire la efectuarea perioadei de consemn, care se realiza la domiciliul legal al reclamantului, acesta putând părăsi locuinţa pentru rezolvarea problemelor personale, cu condiţia de a răspunde la apelul dispecerului pentru a interveni la nevoie.

 Astfel, potrivit procesului-verbal nr. RO X/71978/09.12.2014 încheiat între reprezentanţii pârâtei şi reprezentanţii Sindicatelor legal constituite în SC C D.SA, începând cu data de 01.01.2015 staţiile electrice de 110/20 Kv integrate în SCADA aveau un program de lucru al personalului de exploatare de 8 ore/zi în zilele lucrătoare de luni până vineri, 16 ore/zi de consemn la domiciliu în zilele lucrătoare de luni până vineri şi 24 (48) ore/zi în zilele de sâmbăta, duminica şi sărbători legale.

Prin Regulamentul privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare de la domiciliu a staţiilor electrice ("Regulamentul") care constituie Anexa nr. 6 la CCM C Distribuţie (aflat la fila 195 dos. Vol II), activitatea reclamantului şi salariul acestuia sunt reglementate astfel:

- programul de lucru al electricienilor este prevăzut în ture de 24 de ore, din care 8 ore constituie durata normală a timpului de lucru pe fiecare tură, aceştia având obligaţia să lucreze efectiv în staţia electrică în acest interval, urmând ca în restul de 16 ore să fie consemnaţi într-un spaţiu special amenajat pentru odihnă, cu obligaţia de a interveni operativ în instalaţii, fie la alarmare, fie la cererea dispecerului de serviciu; pe durata celor 16 ore de consemn salariatul desfăşoară toate activităţile personale specifice timpului liber (servirea mesei, lectură, vizionarea de emisiuni TV, odihnă, etc), având obligaţia de a răspunde la apelul telefonului de serviciu şi de a interveni în instalaţii, dacă este nevoie, la solicitare.

- numărul mediu de astfel de ture pe care îl efectuează reclamantul în fiecare lună şi pentru care se asigură salariul de bază, este de 10,14;

- după tura de 24 ore (8 ore efectiv lucrate şi 16 ore de consemn la domiciliu), salariatul are 48 de ore libere;

- pentru cele 16 ore de consemn pe tură, reclamantul beneficiază de un spor de 25% din salariul de bază brut, rezultând o nouă valoare a salariului brut pe baza căreia se determină valoarea turei medii;

- se plătesc cu spor de 100% turele efectuate în zilele de sâmbăta, duminica şi zilele libere plătite prevăzute la art. 2.5(1), 2.6(2) din CCM;

- se plătesc cu spor de 200% turele efectuate în zilele de sărbători legale prevăzute la art. 2.6 (1) din CCM.

Reclamantul a acceptat această organizare a duratei normale de muncă în cadrul activităţii sale şi a programului de lucru în ture.

De altfel, reglementările referitoare la durata normală a timpului de lucru în cazul organizării programului de lucru în ture au fost negociate conform legii şi niciuna dintre părţile contractante nu a solicitat şi obţinut anularea vreunei prevederi a CCM C D.. Ca urmare, toate prevederile acestei convenţii colective sunt valide şi îşi produc efectele în modalitatea descrisă în acestea.

Potrivit art. 112 din Codul Muncii, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/ săptămână, iar în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 ore/ săptămână.

Prin CCM la nivel de unitate pentru perioada 2012-2015 s-a convenit că pentru salariaţii cu normă întreagă, programul normal de lucru este de 8 ore pe zi în cadrul unei săptămâni de lucru de 5 zile, în total 40 de ore /săptămână (art. 2.1.1), iar durata normală a programului de lucru într-o lună se calculează prin înmulţirea duratei normale a unei zile de lucru (8 ore) cu numărul de zile lucrătoare din luna respectivă.

La pct. 2.2.2 s-a stabilit că la locurile de muncă unde, datorită specificului activităţii, nu există posibilitatea încadrării în programul normal de lucru prevăzut în CCM C-D, se pot stabili de către societate, prin Regulament Intern sau prin decizie a conducerii societăţii, forme specifice de organizare a programului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, program rotativ continuu (dispeceri), turnus, program fracţionat, program sezonier sau alte forme de organizare a programului de lucru. În acest sens au fost negociate Anexa 4 şi 6 a CCM din 2012 şi Anexa 4 şi 6a la CCM din 2013 şi până la zi, anexe negociate cu reprezentanţii salariaţilor, în speţă sindicatele legal înfiinţate, din care rezultă modul de lucru în staţiile electrice.

Codul Muncii, la art. 115 şi 229, prevede derogări de la programul clasic de lucru de 40 ore pe săptămână:

 „ART. 115(1) - Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

ART. 229 (1) - Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.(3) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.(4) Contractele colective de muncă. încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor."

În acest context, pentru soluţionarea cauzei, în primul rând, este necesar să se clarifice noţiunea duratei normale a timpului de lucru şi cea a orelor suplimentare. Din punctul de vedere al reclamantului, durata normală a timpului de lucru este de 8 ore din fiecare tură, restul orelor din tură ar constitui ore suplimentare care ar trebui achitate ca atare.

Din punctul de vedere al pârâtei, durata normală a timpului de lucru în cadrul societăţii pârâte trebuie să ţină cont de domeniul de activitate al acesteia şi de specificul acesteia de distribuitor de energie electrică, precum şi de modalitatea concretă prin care aceasta a înţeles să îşi organizeze activitatea prin instituirea unui program în ture şi a unui sistem de salarizare şi de repaus care să ţină cont de acest program, precum şi prin delimitarea concretă a noţiunii de „ore suplimentare" în prestarea activităţii în ture cu consemn la domiciliu, chestiuni care se regăsesc în CCM, acesta fiind în concordanţă cu legislaţia aşa cum s-a arătat mai sus.

Potrivit art. 40 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul are dreptul să-şi stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii, implicit dreptul de a stabili programul de muncă al salariaţilor săi.

În dreptul intern, timpul de muncă este definit de art. 111 din Codul muncii ca fiind orice perioadă în care salariul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare".

În sensul art. 2 alin. (1) din Directiva nr. 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, timpul de muncă reprezintă „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale".

Din cele două definiţii (naţională şi comunitară) se poate concluziona că una dintre condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a califica un anumit interval de timp ca fiind „timp de muncă" este ca în acest interval angajatul să îşi îndeplinească în mod efectiv atribuţiile de serviciu potrivit fişei postului. Din această perspectivă, ar părea că timpul de lucru nu presupune doar simpla prezenţă a lucrătorului la locul de muncă la dispoziţia angajatorului, astfel că timpul destinat consemnului nu ar constitui timp efectiv de muncă.

Totuşi, în interpretarea noţiunii de ,,timp de lucru”, prevăzută de art. 2 pct.1 din Directiva 2003/88 CE a Parlamentului European si a Consiliului, în Ordonanţa din 4 martie 2011 dată în cauza Nicuşor Grigore împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor (C-258/10), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că stabilirea ca ,,timp de lucru”, în sensul Directivei nr. 2003/88  a  unei perioade de prezenţă a lucrătorului depinde de obligaţia acestuia din urmă de a se afla la dispoziţia angajatorului său, iar factorul determinant este împrejurarea că lucrătorul este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator şi să fie la dispoziţia acestuia pentru a  putea efectua imediat, în caz de  nevoie, prestaţiile corespunzătoare (paragraful 53).

Dacă salariatul poate, în afara timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână, să îşi organizeze timpul, să părăsească locul de muncă şi să se dedice propriilor interese, perioada consacrată unor astfel de activităţi nu poate fi considerată ,,timp de lucru”, în pofida faptului că locuinţa de serviciu pusă la dispoziţia sa este situată în incinta locului de muncă în sensul art. 2 pct.1 din Directiva  2003/88 (par. 66 din ordonanţă).

Dacă, dimpotrivă, salariatul locuieşte într-o locuinţă de serviciu pusă la dispoziţia sa la locul de muncă şi dacă reiese din verificările instanţei că salariatul trebuie, în realitate, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale, să se afle la dispoziţia angajatorului, pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare, sunt întrunite elementele caracteristice noţiunii de ,,timp de lucru”(par. 67 din ordonanţă).

Este necesar să se considere că obligaţiile ce îl pun pe lucrător în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere în perioadele de inactivitate profesională reprezintă o forma de exercitare a funcţiilor acestuia (par. 68 din ordonanţă).

Noţiunea ,,timp de lucru” trebuie înţeleasă prin opoziţie cu noţiunea de perioadă de repaus, acestea excluzându-se reciproc(par. 42 din ordonanţă).

În acest context, Curtea a apreciat că Directiva 88/2003 nu prevede o categorie intermediară între perioadele de lucru şi cele de repaus, iar printre elementele caracteristice noţiunii de ,,timp de lucru” în sensul directivei nu figurează intensitatea lucrului efectuat de salariat sau randamentul acestuia(pct. 43).

Anterior, în cauza Dellas şi alţii (C-14/04), CJUE s-a pronunţat în sensul că noţiunile „timp de lucru” şi „timp de repaus” în sensul vizat de Directiva 93/104 (codificată, din motive de claritate, în Directiva 88/2003) reprezintă noţiuni de drept comunitar, care trebuie definite în funcţie de caracteristici obiective.

În cauza Jan Vorel (C-437/05), Curtea a dedus că serviciile de gardă pe care lucrătorul le efectuează conform regimului în care este necesară prezenţa fizică în unitatea angajatorului trebuie considerate în întregime ca fiind „timp de lucru” în sensul vizat de Directiva 93/104, indiferent de prestaţiile de muncă efectuate în mod efectiv de persoana interesată în timpul acestor gărzi. (par. 27 din ordonanţă).

Prin urmare, faptul că serviciile de gardă presupun unele perioade de inactivitate nu are nicio relevanţă în acest context. Într-adevăr, factorul determinant pentru a aprecia că elementele caracteristice ale noțiunii „timp de lucru”, în sensul vizat de Directiva 93/104, sunt întrunite în cazul serviciilor de gardă pe care un lucrător le efectuează la locul de muncă este faptul că acesta este obligat să fie prezent fizic la locul determinat de angajator și să fie la dispoziția acestuia, pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestațiile corespunzătoare. Prin urmare, trebuie să se considere că aceste obligații sunt cuprinse în domeniul îndeplinirii atribuțiilor acelui lucrător (par. 28 din ordonanţă).

Astfel, trebuie apreciat că, în cadrul unui serviciu de gardă efectuat de un medic la locul de muncă, perioadele în cursul cărora acesta rămâne în aşteptarea unei sarcini de lucru efective trebuie considerate în întregime ca fiind timp de lucru şi, dacă este cazul, ca fiind ore suplimentare (par. 31).

În ce privește nivelul remunerațiilor încasate de către salariații respectivi, din jurisprudența Curţii rezultă că, în afara unei situații speciale, precum cea prevăzută de articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/104 în privința concediului anual plătit (a se vedea hotărârea din 26 iunie 2001, BECTU, C 173/99, Rec., p. I 4881, hotărârea din 16 martie 2006, Robinson Steele și alții, C 131/04 și C 257/04, Rec., p. I 2531, și hotărârea din 6 aprilie 2006, Federatie Nederlandse Vakbeweging, C 124/05, Rec., p. I 3423), directiva sus menționată se limitează să reglementeze anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, astfel încât, în principiu, nu se aplică în privinţa remunerării lucrătorilor (a se vedea hotărârea Dellas și alții, citată anterior, punctul 38).

Sub acest aspect, Curtea a concluzionat că Directivele 93/104 şi 2003/88 nu se opun aplicării de către un stat membru a unei legislaţii care, în vederea remunerării lucrătorului şi în ceea ce priveşte serviciul de gardă efectuat de acesta la locul de muncă, ia în considerare în mod diferit perioadele în cursul cărora prestaţiile de muncă sunt efectiv realizate și cele în cursul cărora nu se realizează nicio muncă efectivă, în măsura în care un astfel de regim asigură integral efectul util al drepturilor conferite lucrătorilor prin directivele sus menționate, în vederea protecției eficace a sănătății și a securității acestora.

Interpretarea dreptului comunitar dată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru magistraţii din statele membre ale Uniunii Europene (Hotărârea da Costa, cauzele 28-30/62).

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în speţă, domeniul de aplicare al Directivelor 93/104 şi 2003/88, precum şi interpretarea noţiunii de „timp de lucru”, statuată prin jurisprudenţa CJUE, tribunalul constată că perioada de consemn efectuată de reclamant trebuie considerată în întregime timp de lucru cel puţin până la data de 01.01.2015, dată de la care perioada de consemn se desfăşoară la domiciliul reclamantului, de unde acesta este liber să îşi organizeze timpul şi să se dedice propriilor interese, cu condiţia de a răspunde la apelul dispecerului pentru a interveni în staţie.

Faptul că însuşi angajatorul a recunoscut că perioada de consemn nu este perioadă de repaus în sensul art. 133 din Codul muncii se deduce din împrejurarea că acesta a acordat reclamantului sporul de 25% din salariul de bază brut prevăzut în Regulamentul privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare de la domiciliu a staţiilor electrice.

Întrucât dreptul comunitar nu se opune la stabilirea unui regim remunerator diferit al perioadelor în cursul cărora prestațiile de muncă sunt efectiv realizate faţă de cele în cursul cărora nu se realizează nicio muncă efectivă, legislaţia naţională şi convenţia părţilor sunt libere, în principiu, să reglementeze modalitatea de plată pentru perioadele de consemn şi să considere ca fiind ore suplimentare numai acelea în care se prestează efectiv activitate peste durata normală a timpului de muncă săptămânal.

Conform art. 120 din Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, legiuitorul prevăzând la art. 122 din Codul Muncii că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Întrucât în orele de consemn (cele 16) salariatul nu prestează activitate decât sporadic şi numai dacă intervine starea de avarie si/sau este solicitat de dispecer, (activitate cu durată minimă, de ordinul minutelor sau zecilor de minute pe întreaga perioada de 16 ore de consemn) ce trebuie menţionată în rapoartele de tură, prin Anexa 6 la CCM s-a prevăzut că timpul destinat consemnului nu constituie „timp efectiv de muncă”, însă „timpul afectat pentru terminarea manevrelor, lichidarea avariilor şi predarea – primirea schimbului constituie timp efectiv lucrat.”

Din prevederile Anexei 6 la CCM C D. rezultă că părţile au stabilit că din tura de 24 de ore, numai 8 ore să fie incluse în durata normală a timpului de lucru, restul de 16 ore de consemn fiind timp pe care salariatul îl poate utiliza după cum doreşte, dacă în această perioadă nu i se solicită în mod expres să presteze o anumită activitate specifică atribuţiilor postului. Totuşi, dacă în timpul orelor de consemn la domiciliu salariatul prestează activitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu (ca urmare a îndeplinirii activităţilor reglementate prin Instrucţiunea privind predarea-primirea serviciului de tură sau ca urmare a solicitărilor dispecerilor), atunci durata acestor activităţi este considerată muncă suplimentară şi remunerată ca atare.

Aşadar, se înscrie în noţiunea de timp efectiv de muncă numai timpul productiv, în care angajatul prestează efectiv activitate pentru angajator, iar nu şi orele de consemn în care salariatul nu îndeplineşte efectiv anumite sarcini de serviciu, ci îşi poate folosi această perioadă de repaus cum doreşte.

De altfel, reglementările referitoare la durata normală a timpului de lucru în cazul organizării programului de lucru în ture au fost negociate conform legii şi niciuna dintre părţile contractante nu a solicitat şi obţinut anularea vreunei prevederi a CCM C D.. Ca urmare, toate prevederile acestei convenţii colective sunt valide şi îşi produc efectele în modalitatea descrisă în acestea.

Or, dată fiind organizarea timpului de muncă în ture cu consemn la domiciliu şi stabilirea duratei normale de lucru ca fiind 8 ore/tură, conform Regulamentului, rezultă că munca suplimentară pe care reclamantul ar fi putut-o presta putea consta numai în timpul efectiv lucrat în perioada orelor de consemn, aferent timpului petrecut în efectuarea manevrelor sau a activităţilor conform Instrucţiunii de lucru I - PO - 01 - 06 - 01#02#03 Preluarea, predarea şi efectuarea serviciului de tură în staţiile de transformare 110 Kv/MT neintegrate în SCADA, denumită în continuare „Instrucţiunea", deoarece de principiu (cu excepţia solicitărilor dispecerului sau activităţilor scurte şi remunerate conform CCM îndeplinite conform instrucţiunii) în timpul orelor de consemn la domiciliu salariatul nu îşi îndeplinea sarcinile şi atribuţiile conform contractului de muncă, ci se putea odihni în acest interval.

Prin urmare, pentru a verifica dacă personalul consemnat la domiciliu a efectuat ore suplimentare, trebuie să se determine timpul efectiv lucrat în instalaţii peste durata normală a timpului de lucru.

Din expertiza tehnică în specialitatea electroenergetică efectuată în speţă de către expertul M. I. (fila 171-179, vol. 2 şi completare la raport– fila 65 – vol. 3), în urma analizării activităţii reclamantului în perioada de consemn, prin cercetarea rapoartelor de tură întocmite de acesta cu privire la activităţile efectuate în această perioadă, rezultă că numărul total de ore lucrate lunar de reclamant în perioada dedusă judecăţii (care include orele din programul normal de lucru, precum şi orele lucrate efectiv în perioada de consemn – evidenţiate în Anexa nr. 2 la raportul de expertiză – f. 179) nu depăşeşte durata normală a timpului de muncă stabilită prin Codul muncii (art. 112 - art. 116).

Având în vedere concluziile expertizei tehnice în specialitatea electroenergetică, în sensul că numărul total de ore lucrate lunar de reclamant în perioada dedusă judecăţii nu depăşeşte durata normală a timpului de muncă, instanţa va înlătura concluziile expertizei tehnice în specialitatea contabilitate, întrucât s-a efectuat doar un calcul pur matematic, fără să aibă un suport real, ca în cazul expertizei în specialitatea electroenergetică, care a verificat rapoartele de tură, foile de prezenţă, respectiv activitatea desfăşurată de reclamant.

Faţă de toate aceste considerente, se apreciază că solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata orelor suplimentare efectuate în timpul consemnului este nejustificată, întrucât orele de consemn nu sunt de plano ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, motiv pentru care urmează a fi respinsă acţiunea formulată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi prezentele considerente

Data publicarii pe portal:05.07.2017

Domenii speta

Spete similare