Restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unui teren, atunci când beneficiarului i s-a aprobat reintroducerea acestui teren în circuitul agricol. Nelegalitatea refuzului restituirii.

Restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unui teren, atunci când beneficiarului i s-a aprobat reintroducerea acestui teren în circuitul agricol. Nelegalitatea refuzului restituirii.

În cazul concret dedus judecăţii, serviciul prestat de autorităţile publice implicate în procedură este scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole din extravilanul localităţilor, ca demers necesar în procedura de autorizare a executării construcţiilor pe aceste terenuri, cu concomitenta percepere a unei taxe globale evaluată legal ca necesară pentru reintroducerea în circuitul agricol a unui teren deteriorat de aceeaşi mărime şi calitate.

Acest regim juridic a taxei percepute rezultă cu evidenţă din reglementarea garanţiei pentru scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol, scopul acesteia fiind tocmai garantarea îndeplinirii de către titularul autorizaţiei a obligaţiei de redare a terenului în discuţie circuitului agricol, având acelaşi cuantum cu taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol, aşa încât îndeplinirea conformă a obligaţiei menţionate implică restituirea garanţiei. 

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.717/20 martie 2017

Prin sentinţa administrativă nr…/CAF/2016  pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A.E.  S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului B., Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în consecinţă s-a dispus anularea parţială a avizului comun nr…/10.07.2015, emis de pârâţii 1şi 2, în ceea ce priveşte punctul 2 – „taxele achitate pentru fondul de ameliorare a fondului funciar nu se restituie” cu concomitenta obligare a pârâtei de ordin 3, ANCPI, la restituirea către reclamantă a sumei de 225.574,48 lei, reprezentând 40% din taxa achitată de reclamantă pentru scoaterea din circuitul agricol a suprafeţei de 127.587,377 mp teren, împreună cu dobânda legală aferentă, calculată la nivelul dobânzii practicată de Trezoreria Statului pentru depozite şi obligare a pârâtului de ordin 4, MADR, la restituirea către reclamantă a sumei de 338.361,73 lei, reprezentând 60% din taxa achitată de reclamantă pentru scoaterea din circuitul agricol a suprafeţei de 127.587,377 mp teren, împreună cu dobânda legală aferentă, calculată la nivelul dobânzii practicată de Trezoreria Statului pentru depozite.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.  solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.

Pârâtul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată următoarele:

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Regulamentul privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol aprobat prin Ordinul comun nr.897/798 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al Ministrului Administraţiei şi Internelor, precum şi dispoziţiile art. 92 alin. 4 coroborat cu art. 93 alin. 1-3 din Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare întrucât din tăcerea legii nu se poate deduce, cu puterea evidenţei, faptul că, legiuitorul a înţeles neapărat, într-un caz contrar celui reglementat, să dea o soluţie contrară celei prevăzute de lege.

Astfel, dacă în privinţa restituirii garanţiei achitate pentru scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol există dispoziţii legale exprese cuprinse în Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare precum şi în Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr.1 la Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, invocate, aprobate prin Ordinul nr.127/2002, al ministrului administraţiei publice şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, în sensul că, investitorul  poate  solicita restituirea garanţiei şi a dobânzii aferente, în măsura în care terenurile sunt reintroduse în circuitul agricol în termenul stabilit, autorităţile fiind obligate să restituie garanţiile şi să achite investitorului dobânzile aferente, în ceea ce priveşte restituirea taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol, în cazul în care se renunţă la proiectul de investiţie şi se doreşte redarea destinaţiei agricole a terenului, nu există dispoziţii legale exprese.

Aşadar, legiuitorul face distincţia clară între garanţia depusă în cazul scoaterii temporare a terenurilor din producţia agricolă şi silvică, care se restituie titularului împreună cu dobânda bancară, după îndeplinirea obligaţiilor prevăzute cu privire la redarea terenurilor în circuitul agricol şi silvic şi taxa plătită pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol şi silvic a terenurilor situate în extravilanul localităţilor conform prevederilor art. 92 alin. 4 din  Legea 18/1991, caz în care lipseşte atât obligaţia expresă a autorităţilor de a restitui taxele aferente scoaterii definitive a terenurilor din circuitul agricol.

Pentru motivele expuse anterior apreciază că se impunea respingerea acţiunii reclamantei.

În drept, se invocă prevederile art. 20 din Legea nr.554/2004, art.483, 486, 487, 488, 490, 496 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată cu modificările ulterioare.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.

Pârâtul a invocat motivele de casare prevăzute de art.488 pct. 5, 6 şi 8 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C.proc.civ.:

Instanţa de fond nu a comunicat, ataşat, încheierea de şedinţă din data de 13.09.2016, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art.233 alin. (3) din Legea nr.134/2010.

Astfel, pentru cazul în care hotărârea se pronunţă în ziua în care au avut loc dezbaterile, menţiunile referitoare la această etapă procesuală, inclusiv cele ce privesc soluţionarea cererilor formulate de părţi, atunci când acestea sunt unite cu fondul, se consemnează în partea introductivă a hotărârii (şi nu în mod separat, în cuprinsul unei încheieri de şedinţă), aceste menţiuni fiind comunicate părţilor prin însăşi hotărârea pronunţată, cu precizarea în dispozitivul acesteia a căii de atac şi a termenului de exercitare.

Utilizând argumentul per a contrario, rezultă că pentru cazul în care instanţa amână pronunţarea hotărârii, se va proceda la ataşarea încheierii de şedinţă, pentru a se asigura posibilitatea exercitării căii de atac, în termenul legal (15 zile), care, în speţă, curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, aşa cum se arată la art. 248 alin. (5) din Legea nr.134/2010.

Având în vedere cele menţionate, rezultă că prin omisiunea instanţei de fond de a ataşa încheierea de şedinţă prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. a fost îngrădit dreptul procesual al recurentului pârât  M.A.D.R. de  exercitare  a căii de atac a recursului împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.09.2016, încălcându-se astfel dispoziţiile art.21 alin.1, 24 alin.1, 129 din Constituţia României, principiul legalităţii procesului civil şi dreptul la apărare a părţilor în procesul civil.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art.488 pct. 6 C.proc.civ.:

Nici în considerentele şi nici în dispozitivul sentinţei instanţa de fond nu are în vedere soluţia pronunţată asupra excepţiei invocate de M.A.D.R., deşi potrivit art.425  alin.1 lit. c  dispozitivul cuprinde şi „soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii”.

Prin omisiunea instanţei de fond de a arăta motivele pentru care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. a fost îngrădit dreptul procesual de exercitare a căii de atac a recursului împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.09.2016.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ.:

Din coroborarea textelor de lege incidente speţei rezultă că numai în cazul scoaterii temporare a terenurilor din circuitul agricol se poate pune problema restituirii sumei de bani depuse cu titlu de garanţie şi nu cu titlu de taxă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile Legii nr.24/2000, instanţa de fond era obligată să interpreteze Ordinul M.A.D.R./MAI nr.897/798/2005, în sensul producerii efectelor juridice, strict în limita dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.18/1991.

 Chiar dacă avizele pentru scoaterea definitivă a ternului din circuitul agricol au fost acordate prin documente diferite, acestea au vizat executarea aceleiaşi operaţiuni, astfel că din punct de vedere juridic a fost acordat un aviz comun pentru aceeaşi operaţiune.

Se mai arată că art. 4 alin. 4 teza II din Regulament se referă la eliberarea unui aviz comun, fără a face trimitere la vreuna dintre categoriile menţionate la lit. a) - d) ale art. 1 alin. 2 din Regulament, sau la adoptarea unei hotărâri de către Guvern, pentru a se avea în vedere strict prevederile de la lit.d.

Mai mult, tot din cuprinsul dispoziţiilor legale incidente rezultă că în cazul taxei de scoatere definitivă titularul acestei taxe este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, aceasta fiind destinată Fondului de ameliorare a fondului funciar. Or, garanţia pentru scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol se depune într-un cont special al Fondului de ameliorare a fondului funciar, în vederea restituirii în condiţiile art. 93 alin. (3).

Împrejurările, că ulterior emiterii  Deciziei DADR B.  nr…/27.06.2013, Avizului OCPI B. nr…/27.06.2013 şi Avizului ANIF B. nr…/12.06.2013, intimata reclamantă, din motive care au avut în vedere schimbarea condiţiilor din piaţa energiei regenerabile a decis să renunţe la efectuarea investiţiei „parc fotovoltaic” pentru care nu a efectuat nici un fel de lucrări, iar ulterior prin cererea nr…/26.05.2015 a solicitat reintroducerea suprafeţei de 127.587,377  mp în circuitul agricol, nu pot constitui motive temeinice pentru restituirea taxei şi a dobânzii aferente.

Atât timp cât nu se demonstrează o eventuală culpă a instituţiilor emitente a avizelor de scoatere a terenului din circuitul agricol, în ceea ce priveşte legalitatea emiterii şi, pe cale de consecinţă, constatarea unei eventuale nulităţi a avizelor pentru nerespectarea legii, apreciază că instituţiile pârâte, inclusiv M.A.D.R. nu pot fi obligate la restituirea taxei şi a dobânzii aferente pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol.

Având în vedere că, scoaterea terenului din circuitul agricol s-a realizat prin Decizia DADR B.  nr…/27.06.2013, Avizul  OCPI B.  nr…/27.06.2013 şi Avizul ANIF B.  nr…/12.06.2013, iar reintroducerea terenului în circuitul agricol s-a efectuat în baza avizului comun DADR B.  şi OCPI B.  nr. …/10.07.2015, era imposibil ca suma aferentă taxei achitate de către reclamantă să fie indisponibilizată timp de 2 ani, în condiţiile în care este vorba de o scoatere  definitivă  din circuitul agricol a terenului în suprafaţă de 127.587,377 mp.

Practic abordarea reclamantei şi hotărârea instanţei de fond au drept consecinţă încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Mai menţionează că instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile Cap 1, pct. 1 şi Cap 3, pct. 3 în Normele Metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 din Legea nr.18/1991, aprobate  prin  Ordinul nr.127/2002, ce reiterează dispoziţiile cuprinse în Legea 18/1991 potrivit cărora, Fondul de ameliorare a fondului funciar se constituie la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, fiind posibilă numai restituirea garanţiei (pentru scoatere temporară din circuitul agricol) şi a dobânzii aplicate de bancă pentru perioada de depozit.

În drept, se invocă prevederile art.483 - 502 C.proc.civ.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului se arată că dispoziţiile normative cu relevanţă pentru aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâţilor de a restitui reclamantei suma constând în taxele achitate pentru fondul de ameliorare a fondului funciar sunt prevederile art.92 - 103 din Legea nr.18/1991 şi ale Ordinului nr. 897/798/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol.

Ordinul dat în executarea legii nu poate fi interpretat într-un sens contrar normelor care le ordonă. Mai mult decât atât, actul normativ (Ordinul nr. 897/798/2005) emis  în baza şi în executarea unui act de nivel superior (Legea nr. 18/1991) nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia, se limiteze strict la cadrul stabilit de actul pe baza şi în executarea căruia a fost emis şi nu poate conţine soluţii care sa contravin prevederilor acestuia.

În acest context, învederează că potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi 8 din Legea 18/1991 scoaterea definitivă din circuitul agricol şi silvic a terenurilor situate în extravilanul localităţilor se face cu plata, de către persoanele fizice sau juridice solicitante, a taxelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege. Din aceste taxe se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi, respectiv, a Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, iar soldul fondului de ameliorare a fondului funciar constituit potrivit legii, rămas neutilizat la finele anului, se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.

Totodată, arătă că potrivit dispoziţiilor art.93 alin. 1-3 din acelaşi act normativ pentru scoaterea temporară a terenurilor din producţia agricolă şi silvică, titularul aprobării este obligat să depună o garanţie în bani egală cu taxa prevăzută pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol sau silvic, într-un cont special al Fondului de ameliorare a fondului funciar, iar după îndeplinirea obligaţiilor prevăzute cu privire la redarea terenurilor, la confirmarea organelor judeţene agricole sau silvice si a proprietarului terenului, titularul va primi garanţia depusă si dobânda bancară.

Din coroborarea acestor prevederi legale, rezultă, în mod indubitabil, intenţia legiuitorului de a stabili că sumele obţinute din taxele achitate pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol al terenurilor situate în extravilanul localităţilor să fie utilizate pentru lucrări de amenajare şi punere în valoare a altor terenuri degradate.

Rezultă aşadar că textul de lege invocat, reglementează, în mod expres, situaţia returnării garanţiei depuse şi a dobânzii bancare, numai pentru scoaterea temporară a terenurilor din producţia agricolă şi silvică.

Astfel, din interpretarea sistematica a textelor de lege mai sus citate, rezultă că pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol se plăteşte o taxă, care se constituie în fondul de ameliorare, iar pentru scoaterea temporară se depune o garanţie.

Se poate constata, fără  echivoc că nu există nici o prevedere care să susţină solicitarea exprimată de către reclamantă, în sensul restituirii sumelor achitate pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unor terenuri în situaţia în care ulterior terenurile respective sunt reintroduse în circuitul agricol.

Nu poate fi reţinută nici existenţa unei similitudini între situaţia reintroducerii in circuitul agricol a unor terenuri scoase definitiv si situaţia terenurilor scoase temporar din circuitul agricol, respectiv nu se poate extinde aplicarea unei dispoziţii normative clare şi care reglementează o anumită situaţie particulară la alte situaţii pe care nu le reglementează.

Un alt aspect ce demonstrează greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond, este şi faptul că prin sentinţa recurată se reţine că titularii conturilor in care se face plata taxei şi garanţiei pentru scoaterea definitiva a terenurilor, respectiv scoaterea temporara din producţia agricolă sunt persoanele fizice sau juridice solicitate

În consecinţă, Tribunalul Alba a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale relevante şi a făcut greşita lor aplicare la situaţia din speţă.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 20 din Legea 554/2004, art. 483 C.proc.civ., Legii fondului funciar 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului comun M.A.P.D.R./MAI nr. 897/798/2005.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta  Direcţia pentru Agricultură Judeţeană B.  solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a interpretat greşit normele incidente în prezenta cauză, dispunând admiterea acţiunii formulată de intimata A.E.  SRL.

Apreciază că nu se impune revocarea parţială a avizului comun nr. …/10.07.2015 şi nici restituirea sumelor solicitate având în vedere dispoziţiile art. 92 alin. 4 şi 93 alin. 3  din Legea fondului funciar 18/1991, art. 2 alin. 2 şi 4 alin. 4 din Regulamentul privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, aprobat prin Ordinul comun nr.897/798/2005  al M.A.P.D.R./MAI, precum şi prevederile Ordinului nr.127/08.05.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar.

Din coroborarea celor arătate mai sus, rezultă că restituirea sumelor se face doar în situaţia achitării unei garanţii pentru scoatere temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole, iar în situaţia scoaterii definitive din circuitul agricol suma achitată cu titlu de taxă nu se restituie.

În drept, recursul nu este motivat.

Prin întâmpinare pârâta S.C.  A.E.  S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor.

Apreciază că motivul de casare prevăzut de  art. 488 pct. 8 este neîntemeiat având în vedere următoarele:

Este adevărat că legiuitorul nu prevede în mod expres obligaţia autorităţilor de restituire a taxelor de scoatere a terenurilor din circuitul agricol, însă, ea rezultă în mod implicit din modul de formulare a articolului  4 alin. 4 din Ordinul nr. 897/798/2005, unde legiuitorul a prevăzut ca şi o excepţie, faptul că pentru acele terenuri pentru care a fost eliberat avizul comun de scoatere, taxele achitate nu se restituie. Aceasta înseamnă că legiuitorul a avut în vedere şi a considerat atât de evident încât nu a trebui să enunţe expres, că regula generala este aceea că, după reintroducerea terenurilor în circuitul agricol taxele achitate se restituie, cu excepţia celor achitate pentru terenuri mai mari de 100 ha.

Trebuie avut în vedere că, în general, ca tehnică legislativă, se enunţa expres doar excepţiile şi interdicţiile, iar atunci când regula generală se desprinde cu uşurinţă şi evidenţă, aceasta nu mai este enunţată expres.

Pe de altă parte, chiar dacă legea nu prevede în mod expres o astfel de posibilitate,  judecătorul  este  chemat să interpreteze legea nu doar prin ceea ce este prevăzut în mod expres în litera ei, ci trebuie să tină cont de spiritul legii, si de reguli de interpretare coroborată a textelor aplicabile, ţinând cont de principiile logicii si ale dreptăţii, potrivit disp. art. 5 alin. 3 NCPC.

În continuare se arată că legiuitorul a instituit un singur caz în care restituirea taxelor este interzisă, şi anume în cazul terenurilor pentru care a fost eliberat avizul comun de scoatere din circuitul agricol, respectiv atunci când terenul pentru care se solicită scoaterea din circuitul agricol este mai mare de 100 ha:

Or, terenul despre care este vorba în prezenta cauză are o suprafaţă de aprox. 12 ha (127.587,377 mp), şi a fost scos din circuitul agricol în baza disp. art. 1 alin. 2 lit. b din  Ordinul nr.897/798/2005, prin Decizia nr…/27.06.2013 a DADR  B.

Rezultă aşadar că excepţia nerestituirii taxelor pentru terenuri mai mari de 100 ha este de strictă interpretare, astfel încât legea nu interzice restituirea taxelor în cazul de faţă, pentru un teren mai mic de 100 ha.

Un argument în plus în favoarea acestei interpretări se regăseşte în prevederile art. 93 alin. 2 din  Legea  nr.18/1991 a fondului funciar care arată în mod expres că atât taxele, cât şi garanţiile integrate în Fondul de Ameliorare sunt purtătoare de dobânzi, la nivelul dobânzii aplicate de societatea bancară.

Or, taxa prevăzută la art. 92 alin. 4 este tocmai taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol, rezultând astfel că, implicit, legiuitorul a avut în vedere cazurile în care această taxă se restituie, distinct de cazurile în care se achită o garanţie.

De altfel, din textele incidente în cauză rezultă că intenţia clară a legiuitorului a fost ca, atunci când o persoană scoate un teren agricol din circuitul producţiei, pentru a fi utilizat în alte scopuri, aceasta să fie obligată la plata unor taxe, iar taxele achitate să fie utilizate prin intermediul Fondului de Ameliorare, pentru lucrări de amenajare şi punere în valoare a altor terenuri degradate, astfel încât acestea din urmă să poată „înlocui” partea de teren care urmează a fi utilizată în alte scopuri, pentru ca în final, per total, suprafaţa agricolă a ţării să nu sufere reduceri.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a înţeles să „penalizeze” persoanele care, din diverse motive, doreau să utilizeze un teren agricol în alte scopuri, respectiv pentru construcţii.

Ţelul final al legiuitorului prin aceste prevederi şi scopul final al legii este foarte clar şi bine delimitat, şi anume păstrarea potenţialului agricol al tării, prin reducerea cât mai drastică a posibilităţilor de utilizare a unui teren în alte scopuri decât cel agricol.

Or, atunci când este dovedit că nu s-a redus fondul agricol al ţării (acesta fiind reîntregit prin readucerea aceluiaşi teren — neafectat de construcţii — în circuitul agricol), nu se mai justifică reţinerea de către stat a „penalităţii” impuse prin plata taxelor pentru scoaterea terenului din circuitul agricol.

Altfel spus, taxa de scoatere a terenului din circuitul agricol nu-şi mai are rostul şi sensul prin prisma prevederilor legale invocate, deoarece terenul a fost redat circuitului agricol, devenind astfel o plată nedatorată.

Se mai impune a fi menţionat că pârâtele M.A.D.R. şi ANCPI nu au dovedit folosirea sumelor încasate în Fondul de Ameliorare în vreun fel care să respecte scopul al legii, respectiv ameliorarea, refacerea şi îmbunătăţirea terenurilor.

Atâta timp cât legiuitorul a prevăzut o procedură prin care este posibilă reintroducerea terenului în circuitul agricol (potrivit art. 4 alin. 4 din Ordinul 897/798/2005), prin coroborarea acestui text cu celelalte deja invocate, rezultă că legiuitorul a luat în considerare şi toate consecinţele unei astfel de acţiuni, respectiv restituirea taxelor achitate, distinct de garanţia la care face trimitere recurenta.

De asemenea, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 este neîntemeiat.

Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei M.A.D.R. prin încheierea de şedinţă din data de 12.09.2016, care a fost comunicată părţilor odată cu sentința …/CAL/2016.

Chiar dacă s-ar putea admite că încheierea menţionată nu i-ar fi fost comunicată, după cum susţine, aceasta nu atrage nulitatea procedurii, deoarece M.A.D.R. a formulat recurs împotriva  Sentinţei nr…/CAF/2016, din care încheierea menţionată face parte integrantă. Astfel fiind, recursul formulat este şi împotriva încheierii despre care se susţine că nu ar fi primit-o. Astfel fiind, sunt aplicabile prevederile art.485 alin. 1, raportate la art.468 alin.3  C.proc.civ., care arată că, dacă o parte face recurs înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se consideră comunicată la data depunerii cererii de recurs. Deci, recurentei M.A.D.R. nu i-a fost încălcat niciun drept procedural, şi cu atât mai puţin unul care să atragă nulitatea procedurii.

Nici motivul de casare prevăzut de art.488  pct.6  C.proc.civ nu este întemeiat dat fiind faptul că motivele şi soluţia dată de instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. au fost menţionate în încheierea de şedinţă din data de 12.09.2016, care face parte integrantă din Sentinţa nr. …/CAF/2016, şi care a fost comunicată părţilor odată cu aceasta, motiv pentru care se impune a fi respins şi acest motiv de recurs.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 88, art. 92 - 94 din Legea nr. 18/1991, republicată, Regulamentul privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, aprobat prin Ordinul comun M.A.P.D.R./MAI nr. 897/798/2005, art.248 alin.5, art.468 alin.3, art.483 si urm.453 C.proc.civ.

Pârâtele Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Direcţia pentru Agricultura Judeţeană B. au depus întâmpinare solicitând admiterea recursurilor de declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.

Recursurile sunt neîntemeiate având în vedere următoarele:

1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.proc.civ. invocat de pârâtul recurent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Curtea reţine că potrivit acestui text legal casarea unei hotărâri se poate cere când prin pronunţarea acesteia, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Ca motiv de nulitate procedurală recurentul s-a prevalat de pretinsa omisiune a instanţei de fond de comunica încheierea de şedinţă prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., iar în acest mod a fost îngrădit dreptul procesual al recurentului pârât M.A.D.R. de exercitare a căii de atac a recursului împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.09.2016.

Necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării chiar dacă ar fi veridică, ceea ce nu se verifică însă, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare de la dosar, nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii în sine sau cel puţin nulitatea încheierii. Nulitatea procesuală intervine potrivit art. 174 C.proc.civ. pentru nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, la momentul efectuării sau întocmirii actului de procedură, or comunicarea actului este o formalitate ulterioară acestuia, lipsa acesteia fiind de natură a afecta începerea curgerii termenului de exercitare a căii de atac prevăzute de lege şi nu validitatea actului în sine.

Aşa fiind nu se verifică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C.proc.civ..

2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C.proc.civ. invocat de pârâtul recurent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Curtea reţine că recurentul se prevalează de omisiunea instanţei de fond de a arăta motivele pentru care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Este de observat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. a fost soluţionată în şedinţa publică din 13.09.2016, soluţia dată acestei excepţii procesuale şi considerentele care au stat la baza acesteia fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării întocmită cu acea dată, încheierea răspunzând exigenţelor legale prevăzute la art.233 alin.1 lit. j C.proc.civ..

Rezolvarea unei excepţii procesuale printr-o încheiere premergătoare, nu implică obligaţia instanţei de reluare a soluţiei în ce o priveşte în corpul hotărârii cu care se dezînvesteşte, pentru că prin ipoteză dispozitivul hotărârii nu cuprinde soluţia dată acestei excepţii şi în mod corelativ nu este necesar a fi expuse considerentele corespunzătoare pe care se fundamentează.

În consecinţă, nici motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.6 C.proc.civ. nu se regăseşte în cauză.

3. În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 C.proc.civ., Curtea reţine că prin cele patru recursuri se invocă critici similare, aşa încât în analiza acestuia se va răspunde prin considerente comune.

În esenţă problematica juridică dedusă judecăţii presupune a se răspunde la întrebarea dacă este legală restituirea sumei achitate cu titlu de taxă achitată pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unui teren, atunci când beneficiarului acestei măsuri i s-a aprobat reintroducerea acestui teren în circuitul agricol.

 Sub acest aspect este de observat că potrivit art.92 alin. 4 din Legea nr.18/1991 în forma în vigoare la epoca evenimentelor „scoaterea definitivă din circuitul agricol şi silvic a terenurilor situate în extravilanul localităţilor se face cu plata, de către persoanele fizice sau juridice solicitante, a taxelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege. Din aceste taxe se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi, respectiv, a Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.”

 Rezultă, aşadar că, sumele de bani percepute pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol sunt taxe fiscale adică, plăţi prevăzute de lege şi efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru servicii prestate sau activităţi efectuate în favoarea acestora de către instituţiile publice.

 În cazul concret dedus judecăţii, serviciul prestat de autorităţile publice implicate în procedura menţionată este scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole din extravilanul localităţilor, ca demers necesar în procedura de autorizare a executării construcţiilor pe aceste terenuri, cu concomitenta percepere a unei taxe globale evaluată legal ca necesară pentru reintroducerea în circuitul agricol a unui teren deteriorat de aceeaşi mărime şi calitate.

 Împrejurarea că terenul nu a fost deteriorat prin faptul că investiţia preconizată de reclamantă nu a fost realizată, neimplicând eforturi financiare din partea instituţiilor publice implicate în procedură pentru aducerea sa la situaţia anterioară şi că a fost aprobată reintroducerea terenului în cauză în circuitul agricol, denotă că taxa percepută este fără cauză, aspect ce implică restituirea ei.

 Acest regim juridic a taxei percepute rezultă cu evidenţă din reglementarea garanţiei pentru scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol, scopul acesteia fiind tocmai garantarea îndeplinirii de către titularul autorizaţiei a obligaţiei de redare a terenului în discuţie circuitului agricol, având acelaşi cuantum cu taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol, aşa încât îndeplinirea conformă a obligaţiei menţionate implică restituirea garanţiei. 

Cu atât mai mult, constatarea neefectuării vreunei intervenţii asupra terenului şi acceptarea de către instituțiile publice responsabile a reintroducerii în circuitul agricol a terenului în cauză, ce implică inclusiv constatarea stării lui conforme acestui regim, impune restituirea taxei plătite pentru aceste operaţiuni.

Că este aşa rezultă şi din reglementarea oferită de legiuitorul secundar prin reglementarea interdicţiei de restituire numai pentru cazul concret prevăzut art. 4 alin. 4 din Ordinul Comun al M.A.D.R. şi MAI nr.897/798/2005, respectiv „în cazul terenurilor pentru care s-a eliberat avizul comun de scoatere din circuitul agricol, taxele achitate pentru fondul de ameliorare a fondului funciar nu se restituie”, ceea ce duce la concluzia reglementării unei situaţii de excepţie de la o regulă generală, care ar fi restituirea taxei în celelalte cazuri, a cărei aplicare prin analogie la alte situaţii asemănătoare, nereglementate, este interzisă conform art. 10 C.civ.

Avizul comun invocat de recurenţii pârâţi pentru a justifica refuzul de restituire a taxelor achitate pentru fondul de ameliorare a fondului funciar, este necesar doar pentru suprafețele de teren ce depășesc 100 ha, când aprobarea de scoatere din circuitul agricol se dă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale si al Ministerului Administrației şi Internelor (art. 4 alin. 2 lit. c), ceea ce nu este cazul terenului din speţă, care se situează sub suprafaţa arătată şi pentru care este instituită o procedură diferită de scoate a terenului din circuitul agricol care nu implică un aviz comun.

În aceste condiţii, Curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. nu este incident şi ca atare, recursurile declarate de pârâţii Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Buzău şi Agenţia Naţională de Cadastru şi  Publicitate  Imobiliară au fost respinse potrivit art. 20 din Legea nr.554/2004 raportat la art.496 şi 498 C.proc.civ.

În raport de soluţia preconizată a se da recursurilor, pârâţii sunt în culpă procesuală, aşa încât în temeiul art. 453 C.proc.civ. Curtea i-a obligat în solidar la cheltuieli de judecată către pârâtă în cuantum de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare