Cauză de neconcurență. Legalitate. Art. 21 Codul muncii Art. 24 Codul muncii

Din conţinutul acesteia rezultă în mod suficient de clar şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Codul muncii elementele referitoare la activităţile interzise, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

Obligarea reclamantului la restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă încasate.

Prin activitatea prestată la un terţ concurent acesta nu şi-a respectat obligaţiile asumate, întrucât a promovat o aplicaţie informatică destinată personalului medical.

Prin Sentinţa civilă nr. 435/31 martie 2016, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Negrea Mihai, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.R.L., precum şi, tot în parte, acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă şi, în consecinţă:

- a diminuat efectele clauzei de neconcurenţă din contractul individual de muncă încheiat între părţi, în sensul că reclamantul nu poate presta, în interes propriu sau al unui terţ, activităţile de „identificare de noi clienţi”, „prezentarea ofertei societăţii” şi „încheierea contractelor cu noii clienţi”, că aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul este aria judeţelor Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Bihor, Maramureş, Suceava, Botoşani şi Bacău, iar perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă este de un an de la data încetării contractului individual de muncă încheiat între părţi;

- a anulat clauza din contractul individual de muncă încheiat între părţi, prin care s-a stabilit că nerespectarea clauzei de neconcurenţă atrage obligarea reclamantului la plata în favoarea pârâtei a sumei de 100.000 euro;

- a respins restul pretenţiilor reclamantului, ca neîntemeiate;

- a obligat reclamantul - pârât reconvenţional la restituirea în favoarea pârâtei - reclamantă reconvenţional a sumei nete de 6.552 lei;

- a dispus că la suma mai sus menţionată se va adăuga şi dobânda legală, calculată de la data plăţii către reclamantul - pârât reconvenţional a fiecărei indemnizaţi lunare de neconcurenţă şi până la data restituirii efective a acestor indemnizaţii;

- a respins restul pretenţiilor pârâtei - reclamantă reconvenţională, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de agent vânzări, iar prin clauza de neconcurenţă în discuţie s-a prevăzut că după încetarea contractului de muncă reclamantul se obligă să nu desfăşoare fără acordul angajatorului, pe teritoriul României, activităţi concurenţiale cu cele desfăşurate la S.C. M. S.R.L. timp de 2 ani, ca: activitate concurentă la o societate concurentă, activitate concurentă pe cont propriu, prin înfiinţarea unor societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate, contractarea furnizorilor-beneficiarilor-colaboratorilor şi clienţilor S.C. M. S.R.L. în nume propriu, în vederea desfăşurării unei activităţi concurenţiale cu cea a S.C. M. S.R.L., contactarea altor salariaţi, colaboratori ai S.C. M. S.R.L., în scopul desfăşurării împreună cu aceştia a unei activităţi concurenţiale cu cea a S.C. M. S.R.L., precizându-se că prin societăţi concurente de înţeleg societăţi care oferă servicii de consultanţă în codificare medicală, finanţare DRG, economie sanitară şi management sanitar pentru spitale şi unităţi sanitare publice sau private pe teritoriul României.

S-a mai reţinut că imediat încetării contractului de muncă încheiat cu pârâta (31.03.2015), reclamantul s-a angajat la o societate concurentă din aceeaşi localitate (Târgu Mureş), urmând a desfăşura o activitate identică - agent de vânzări şi promovând un produs similar celui promovat anterior în favoarea pârâtei.

Analizând clauza de neconcurenţă amintită din perspectiva cererii principale a reclamantului, vizând constatarea nulităţii absolute, Tribunalul a apreciat că din conţinutul acesteia rezultă în mod suficient de clar şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Codul muncii elementele referitoare la activităţile interzise, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

 În schimb, s-a apreciat că este întemeiată cererea subsidiară a reclamantului - de restrângere a efectelor clauzei de neconcurenţă,

potrivit art. 23 alin. 2 din Codul muncii, reţinându-se sub acest aspect neprobarea  faptului că fostul angajat a prestat efectiv activitate în toată ţara, ci doar în zona Transilvania Centru (MS, BN, AB), Transilvania Vest (BH, MM) şi Moldova Nord (SV, BT, BC), iar în privinţa duratei de doi ani, s-a apreciat că aceasta este prea mare raportat la perioada în care fostul salariat a prestat efectiv activitate în favoarea pârâtei (01.10.2013 - 31.03.2015).

De asemenea, în raport de atribuţiile descrise în fişa postului, respectiv de conţinutul pct. II.3 din aceasta, Tribunalul a constatat că se impune restrângerea efectelor clauzei şi sub aspectul activităţilor interzise, acestea urmând a fi doar cele de „identificare de noi clienţi”, „prezentarea ofertei societăţii” şi „încheierea contractelor cu noii clienţi”.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii clauzei având ca obiect obligarea reclamantului ca în cazul încălcării clauzei de neconcurenţă să îi plătească pârâtei despăgubiri în valoare de 100.000 euro, s-a apreciat că aceasta este întemeiată, deoarece părţile unui raport de muncă nu pot prevedea o clauză prin care salariatul să fie obligat la plata unei sume de bani stabilite anticipat, în ipoteza nerespectării obligaţiilor de neconcurenţă asumate, angajatorul putând beneficia doar de plata unor daune-interese corespunzătoare prejudiciului care i s-a produs.

Relativ la acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă - privind obligarea reclamantului la restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă încasate, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 24 din Codul muncii, reţinând că prin activitatea prestată la un terţ concurent (S.C. R. S.R.L.) acesta nu şi-a respectat obligaţiile asumate, întrucât a promovat o aplicaţie informatică destinată personalului medical cu titlu de calculator al valorii relative pe baza grupei DRG pentru fiecare caz externat - DrG., acest program fiind similar cu cel promovat anterior pentru pârâta - reclamantă reconvenţională, respectiv WebGrouper, destinat tot personalului medical, în scopul grupării diagnosticelor şi procedurilor unui pacient şi aflării finanţării corespunzătoare cazului.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii privind obligarea sa la restituirea către pârâtă a sumei de 6.552 lei şi să se constate că efectele clauzei de neconcurenţă au încetat de drept la data de 01.10.2015.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală din perspectiva obligaţiei de restituire impuse, reţinându-se în mod greşit că noul său angajator - S.C. R. S.R.L. este o societate concurentă în raport cu pârâta, întrucât aceasta nu oferă consultanţă, ci creează software la comandă, ceea ce nu se suprapune cu activitatea de consultanţă în codificare medicală şi finanţare DRG, prestată în favoarea fostului său angajator şi nici nu s-a făcut dovada faptului că ar fi încălcat clauza de neconcurenţă, prin deturnarea clienţilor S.C. M. S.R.L., prin utilizarea de tabele şi formule preluate de la aceasta ori prin oferirea de consultanţă în codificare medicală, finanţare DRG, economie sanitară şi management pentru spitale şi unităţi sanitare publice sau private.

Sub acelaşi aspect, reclamantul a susţinut că produsul  DrGrouper a fost lansat pe piaţă într-o primă versiune abia la data de 22.12.2015, până atunci aflându-se în fază de proiect şi că acesta nu este identic cu produsul  WebGrouper promovat de către pârâtă, astfel că în mod greşit s-a reţinut desfăşurarea unei activităţi concurenţiale, prin promovarea pe pagina personală de facebook a unei viitoare aplicaţii, ceea ce nu echivalează cu oferirea unor servicii de consultanţă în codificare medicală, activitatea de agent vânzări din cadrul S.C. R. S.R.L. constând doar în vânzarea software-ului menţionat la comandă.

În ceea ce priveşte efectele clauzei de neconcurenţă în discuţie, reclamantul a susţinut că acestea au încetat de drept la data de 01.10.2015, prin stoparea de către fostul său angajator a plăţii indemnizaţiei cuvenite şi că nu se justifică obligarea sa la restituirea sumei deja încasate cu acest titlu, întrucât intimata-pârâtă nu a făcut dovada suportării niciunui prejudiciu prin activitatea prestată în favoarea noului său angajator.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că Tribunalul a constatat în mod legal şi temeinic faptul încălcării de către reclamant a obligaţiei de neconcurenţă asumate la încheierea contractului individual de muncă, întrucât aplicaţia DrGrouper este un soft similar, cu aceleaşi funcţionalităţi şi, prin urmare, concurent cu softul WebGrouper, din proprietatea intimatei.

Cu referire la cererea de constatare a încetării efectelor clauzei de neconcurenţă, pârâta a arătat că această solicitare contravine prevederilor art. 478 alin. 3 din Codul de procedură civilă, fiind vorba de o pretenţie nouă, care nu a format obiectul judecăţii în primă instanţă.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Codul muncii, în cazul nerespectării cu vinovăţie a clauzei de neconcurenţă, salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

Din modul de redactare a normei legale evocate rezultă, contrar susţinerii apelantului-reclamant, că pentru obligarea sa la restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă încasate nu era necesar ca intimata-pârâtă să fi dovedit cauzarea unui prejudiciu, o atare condiţie fiind impusă doar pentru ipoteza în care fostul angajator ar fi solicitat, în plus, şi daune-interese corespunzătoare unui anume prejudiciu determinat, ceea ce nu este cazul în speţă, acţiunea reconvenţională a pârâtei având ca obiect doar restituirea indemnizaţiei, iar ceea ce trebuia probat în această situaţie era încălcarea cu vinovăţie a clauzei de neconcurenţă asumate.

Prin urmare, nu este întemeiată critica potrivit căreia în mod greşit s-ar fi dispus prin hotărârea atacată restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă, câtă vreme  prima instanţă a constatat nerespectarea de către reclamant a clauzei în discuţie, împrejurare ce atrage în mod direct şi aplicarea prevederilor art. 24 teza întâi din Codul muncii, anterior evocate.

De asemenea, Curtea a reţinut că sunt corecte şi aprecierile sub acest ultim aspect ale instanţei de fond, în condiţiile în care, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, în ziua imediat următoare încetării raporturilor de muncă la societatea-pârâtă reclamantul s-a angajat la o societate concurentă, care oferă, printre altele, servicii de consultanţă în codificare medicală şi finanţare DRG prin intermediul aplicaţiei informatice DrGrouper, pe care chiar acesta a promovat-o pe pagina personală de facebook şi care aplicaţie are funcţionalităţi aproape identice programului WebGrouper, aflat în proprietatea intimatei-pârâte.

Astfel, potrivit prezentării proprii reclamantului şi descrierii sumare din printscreen-ul  după website-ul concurent, se constată că softul DrGrouper este destinat, similar aplicaţiei WebGrouper, personalului medical - medici rezidenţi, medici specialişti, asistenţi medicali cu atribuţii de completare a codurilor, registratori medicali şi personal responsabil cu raportarea DRG, fiind un instrument de calcul al valorii relative pe baza grupei DRG pentru fiecare caz externat, individual, conţinând baze de date actualizate atât pentru proceduri, cât şi pentru diagnostice (filele 61-62, 69 dosar fond).

În ceea ce priveşte serviciile de consultanţă în codificare medicală, furnizate de către intimata-pârâtă prin intermediul contractelor încheiate cu instituţiile medicale, se observă că acestea constau, potrivit menţiunilor dintr-un astfel de contract, în activităţi precum: verificarea lunară a raportării DRG şi transmiterea recomandărilor pentru creşterea calităţii raportării către SNSPMS, pentru a obţine finanţarea maximă posibilă de obţinut pentru patologia reală existentă, conform regulilor de finanţare DRG; verificarea foilor de observaţie, cu scopul de a identifica eventualele erori, lipsuri şi greşeli de completare, codificare şi raportare; monitorizarea lunară a cazurilor cu durată de spitalizare sub limitele inferioare de spitalizare, conform regulilor de finanţare DRG; monitorizarea lunară a cazurilor care vor fi nevalidate pe toate regulile de validare şi prezentarea recomandărilor pentru corectarea lor; acces la aplicaţia informatică WebGrouper - gruparea cazurilor, optimizarea finanţării, grupare on-line bază de date şi prevalidare automată, statistici (filele 122-123 dosar fond).

Din perspectiva celor anterior expuse, Curtea a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă nerespectarea de către apelantul-reclamant a clauzei de neconcurenţă, existenţa unor similitudini funcţionale între cele două aplicaţii informatice fiind mai mult decât evidentă, astfel că sunt lipsite de relevanţă  sub aspectul menţionat împrejurările invocate de acesta în apărare, potrivit cărora noul său angajator doar creează şi vinde software la comandă, neoferind consultanţă în codificare medicală, finanţare DRG, economie sanitară şi management pentru spitale şi unităţi sanitare publice sau private, ori că produsul  DrGrouper a fost lansat pe piaţă abia în cursul lunii decembrie 2015 şi nu s-a făcut dovada faptului că ar fi deturnat clienţii S.C. M. S.R.L. sau că ar fi utilizat tabele şi formule preluate de la aceasta.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a încetării de drept a efectelor clauzei de neconcurenţă, motivată prin aceea că intimata-pârâtă nu şi-a mai îndeplinit obligaţia de plată a indemnizaţiei aferente începând cu luna octombrie 2015, Curtea constată că reclamantul nu a formulat o atare solicitare în faţa primei instanţe (deşi acţiunea a fost înregistrată la data de 13 octombrie 2015), astfel că examinarea acesteia este inadmisibilă în raport de prevederile art. 478 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii este legală,  Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a dispus respingerea acestuia ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare