În cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este necesară impunerea executării uneia sau mai multor obligaţii

Art. 93 alin. 2 Cod penal

Deşi dispoziţiile art. 93 alin. 2 Cod penal lasă la aprecierea instanţei alegerea unei obligaţii în sarcina inculpatului, impunerea uneia sau mai multor obligaţii pe durata termenului de supraveghere este imperativă.

Prin sentinţa penală nr.  75 din 22 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a dispus după cum urmează:

În baza art. 9, lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu completările şi modificările ulterioare, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul R. I. (fiul xxx), pentru infracţiunea de evaziune fiscală, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cp (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia; dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu referire la exercitarea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială ori a dreptului de a desfăşura activităţi economice ca persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii individuale sau reprezentant al întreprinderii familiale) de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1, lit. b) Cp.

În baza art. 65 alin. 1 Cp, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cp (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia; dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu referire la exercitarea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială ori a dreptului de a desfăşura activităţi economice ca persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii individuale sau reprezentant al întreprinderii familiale) de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cp.

În baza art. 91 alin. 1 Cp şi art. 92 alin. 1 şi 2 Cp, a suspendat executarea pedepsei principale şi accesorii sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cp, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 3 Cp şi art. 404 alin. 2 Cpp, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Bilbor sau a DGASPC – Centrul de Plasament Bilbor, sens în care consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, urmează a decide în care din cele două entităţi din comunitate menţionate urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate.

În baza art. 91 alin. 4 Cp şi art. 404 alin. 2 Cpp, a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere, în principal, în sensul dispoziţiilor art. 96 Cp privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa urmând a revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei în detenţie, în condiţiile legii.

În baza art. 397 Cpp, art. 19 şi urm. Cpp şi art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civil, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F – D.G.R.F.P Braşov – AJFP Harghita şi, în consecinţă, l-a obliogat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 87.632 de lei, plus dobânda legală şi penalităţi de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului, reprezentând sumă datorată cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 404 alin. 4, lit. c) Cpp, a menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile:  teren cu vegetaţie forestieră, păşune şi neproductiv situate la postata „Sub Piatră” identificate cu nr. topo 2818, 2823,2824, 2825, 2826, 2828, si 2829, din CF electronică 53057 Topliţa, (provenită din conversia CF pe hârtie nr. xxx a doua B.), conform poziţiei fotocopiei CF electronice, poziţia B 31 în  cota de 1754/682792, parte din suprafaţa totală de 1.227.492 mp, până la concurenţa sumei de 87.632 lei, dispusă prin ordonanţa nr. 150/P/2015 din 17.11.2015, emisă de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

În baza art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu completările şi modificările ulterioare, a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre penală, la rămânerea definitivă a acesteia, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru a se efectua menţiunile corespunzătoare.

În baza art. 2 alin. 1 şi art. 6 alin. 1^1 din O.G. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă, către DGRFP Harghita, în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpatului.

În baza art. 274 alin. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată.

În motivare, se arăta că inculpatul R. I., în calitate de administrator al Întreprinderii Individuale (Î.I.) R. I., cu sediul în comuna  xxx, în perioada 01.01.2012-24.09.2014, a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei întreprinderi individuale, operaţiuni comerciale nereale, constând în achiziţia de material lemnos de la furnizorul N. M. C., Întreprindere Individuală (Î.I.), din Tg. Mureş, punct încărcare localitatea Rastoliţa, cu scopul  obţinerii de  avantaje fiscale, respectiv majorarea în mod fictiv a cheltuielilor deductibile fiscal, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 87.146 lei.

Conform procesului-verbal nr. 1426/12.12.2014, întocmit de organele de control din cadrul AJFP Mureş la I.I. N. M. C., a rezultat  faptul că în perioada de referinţă nu au fost emise şi înregistrate în evidenţa contabilă facturi, chitanţe şi avize de însoţire primară (materiale lemnoase), contribuabilul nu a deţinut documente care să ateste achiziţia de material lemnos, nu a efectuat transporturi de materiale lemnoase, nu are încheiate contracte de prestări servicii cu I.I. R. I., respectiv nu a fost şi nu este autorizat pentru desfăşurarea de activităţi în intermedierea comerţului cu materiale lemnoase, aspecte confirmate inclusiv prin nota explicativă dată de martor în acest sens. 

Conform adresei nr. 1091/28.02.2015, emise de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor - Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov, a rezultat că I.I. N. M. C. nu figurează în evidenţele acestei autorităţi ca deţinător de Acord de distribuire şi utilizare a formularelor cu regim special de tip vechi sau de tip nou, astfel încât nu poate desfăşura în mod legal activităţi cu materiale lemnoase.

Potrivit declaraţiilor aceluiaşi martor N.M. C., acesta nu a desfăşurat activităţi de comerţ cu I.I. R.I. şi nici nu-l cunoaşte pe inculpatul R. I.

Declaraţiile martorului N.M. C., reprezentant al II N. M. C., se coroborează astfel cu celelalte declaraţii din dosar, precum cea a martorului U. G., a martorului M.J. Z., sef secţie la SC G. COM SRL, a martorului M. T. –M., administrator SC M.S. SRL, a martorului M. A.-S., reprezentant al SC M. SA, a martorului K. A., administrator al  SC P. SRL, martor Mândru Ioan, administrator al SC A. SRL, martor O.S., administrator al SC T. SRL,  dar şi cu adresele SC G.F. SRL către AJFP Harghita  nr. 109/09.12.2014,  adresa SC A. SRL din 27.01.2015 către AJFP Harghita,  adresa SC M. S. SRL nr. 6/11.02.2015 către AJFP Harghita , adresa SC M. SA nr. 6980/11.12.2014 către AJFP Harghita, adresa SC P. SRL nr. 82471/05.02.2015 către AJFP Harghita, adresa SC T. SRL NR. 4000/20.02.2015 către AJFP Harghita – relevând aspecte privind fictivitatea operaţiunilor de transport material lemnos şi lipsa de fundament a înregistrărilor financiar-contabile în acest sens.

Potrivit constatării de specialitate, efectuată de către Direcţia de Combatere a Fraudelor – Compartimentul Miercurea-Ciuc, a rezultat faptul că în perioada de referinţă 01.01.2012-24.09.2014, numitul R. I., în calitate de administrator al Întreprinderii Individuale R. I., a înregistrat în evidentele contabile ale persoanei un număr total de 138 facturi fiscale, în valoare totală de 547.697, lei emise de către I.I.N. M. C., cu conţinut fictiv, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de 87.632 lei, reprezentând impozit pe venit.

În cursul urmăririi penale, prin declaraţia din data de 22.10.2015 (filele 25-27 dup), inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, precizând că l-a cunoscut întâmplător pe reprezentantul Î.I. N. M.C., de la care ar fi achiziţionat materialul lemnos, cu sume de bani provenite din vânzarea aceloraşi produse către alţi comercianţi, oferind chiar şi câteva exemple în acest sens, în final precizând că nu este de acord cu cuantumul prejudiciului reţinut în cauză.

Prin declaraţia din data de 12.04.2016, dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul R. I. a recunoscut însă săvârşirea faptei pentru care a fost astfel trimis în judecată.

Cu privire la individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere, cu precădere, că faptele inculpatului au fost comise prin mijlocirea unor înscrisuri total fictive, fără niciun fundament real, nefiind simple adăugiri la situaţii reale anterioare şi cu implicarea altor comercianţi fără nicio vinovăţie în cauză – aspecte care sporesc în mod deosebit gravitatea infracţiunii reţinute în cauză. Sub acest aspect, ceea ce atrage atenţia instanţei sunt tocmai manoperele dolosive depuse de inculpat la plăsmuirea totală a nu mai puţin de 107 avize de însoţire a materialelor lemnoase, la care se adaugă facturile şi chitanţele aferente, „efortul” infracţional fiind unul consistent din acest punct de vedere şi apare făcut în dispreţul total al normelor de bună conduită comercială fiscală.

Aşa fiind, starea de pericol creată apare ca fiind deosebită, pe lângă consecinţele fireşti unor astfel de infracţiuni producătoare de prejudiciu bugetului de stat, într-un cuantum relativ ridicat de aproape 90.000 de lei (87.632 lei), a fost afectată inevitabil activitatea comercială şi a altor persoane, precum cele în raport de care inculpatul a susţinut şi plăsmuit înscrisuri doveditoare unor raporturi comerciale fictive (Întreprinderea Individuală N.M. C.), atât prin controalele specifice efectuate pentru verificarea aspectelor sesizate, cât şi prin simpla expunere a bunului renume de care se bucură comerciantul, în oricare din formele de exercitare a comerţului.

Scopul urmărit de infracţiunea de evaziune fiscală a fost unul pur speculativ, prin fapta sa inculpatul denaturând cras evidenţele financiar-contabile, consecinţele nelimitându-se la afectarea bugetului de stat, ci existând riscul intrării în circuitul legal civil/comercial a unor astfel de înscrisuri,  cu urmări total imprevizibile.

Cu privire la conduita procesuală a inculpatului, instanţa a avut în vedere, în primul rând, că faptele au fost descoperite de organele legii independent de voinţa inculpatului, dar şi alte aspecte din cursul procesului penal, precum poziţia acestuia de inducere în eroare a organelor judiciare, relevantă în acest sens fiind şi declaraţia acestuia dată în cursul urmăririi penale, la data de 22.10.2015 (filele 25-27 dup), prin care inculpatul, renunţând la dreptul său la tăcere, nu numai că nu a recunoscut fapta imputată, dar a şi dat unele lămuriri în flagrantă contradicţie cu realitatea, precizând că l-a cunoscut întâmplător pe reprezentantul Î.I. Ni. M. C., de la care ar fi achiziţionat materialul lemnos, cu sume de bani provenite din vânzarea aceloraşi produse către alţi comercianţi, oferind chiar şi câteva exemple în acest sens, în final arătându-se în dezacord cu cuantumul prejudiciului reţinut în cauză.

De altfel, inculpatul nici nu este la primul conflict cu legea penală, conform fişei de cazier judiciar acesta fiind condamnat în perioada recentă la amendă penală pentru fapte de altă  natură, relevând astfel perseverenţă în înfrângerea legii (prin sp nr. 138/08.04.2014 a Judecătoriei Topliţa, rămasă definitivă prin d.p. nr. 256/02.09.2014 a Curţii de Apel Tg-Mureş, inculpatul a fost condamnat la amendă penală de 9000 de lei pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.).

În schimb, împrejurările privind nivelul de educaţie şi integrarea socială, relevate şi prin raportul de evaluare întocmit în cauză, reduc pericolul social al faptei inculpatului şi conduc la stabilirea unei pedepse la un nivel mediu sub aspectul cuantumului acesteia şi în condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 91 şi urm. C.pen., instanţa având convingerea că inculpatul a înţeles gravitatea faptelor sale şi este în măsură să-şi modifice conduita socială şi fără aplicarea unei pedepse în regim de executare efectivă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul R. I.

Parchetul arată, în motivarea apelului, că prima instanţă a omis să ia de la inculpat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nu a dat eficienţă prevederilor art. 93 alin. 2 Cod penal, respectiv a omis să impună inculpatului una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute de acest alineat.

Inculpatul a solicitat reindividualizarea cuantumului pedepsei şi s-a arătat de acord cu impunerea unei obligaţii aferente supravegherii executării pedepsei.

Apelul parchetului este fondat, iar cel al inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:

Săvârşirea faptei de către inculpat nu e contestată. Inculpatul a recunoscut învinuirea din rechizitoriu şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate, iar declaraţiile lui se coroborează cu probele dosarului.

Încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită de prima instanţă.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a făcut o echilibrată aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal. Aceasta corespunde atât circumstanţelor personale ale inculpatului care pledează în favoarea lui, deduse în principal din referatul de evaluare – recunoaşterea faptei, buna integrare socială, susţinerea de care se bucură în comunitate în vederea îndreptării sale – cât şi circumstanţelor reale ale cauzei, din care se deduce necesitatea aplicării unei pedepse substanţiale în scopul realizării prevenţiei generale: inculpatul s-a angajat în activitatea de trafic de facturi false, fenomen care cunoaşte, potrivit practicii judiciare, o anume răspândire şi care necesită un răspuns adecvat pentru diminuarea lui. Trebuia avut în vedere, în plus, caracterul continuat al faptei, şi o anumită prelungire a ei chiar în cursul urmăririi penale, când inculpatul a continuat să susţină că facturile fiscale fictive sunt reale.

În concluzie, pedeapsa aplicată era necesară atât din perspectiva gravităţii faptei comise cât şi din perspectiva evoluţiei comportamentului inculpatului. Cu alte cuvinte, reducerea pedepsei ar contraveni scopurilor acesteia: prevenţia generală şi cea specială.

În ce priveşte apelul parchetului, instanţa de apel reţine că, deşi dispoziţiile art. 93 alin. 2 Cod penal lasă la aprecierea instanţei alegerea unei obligaţii în sarcina inculpatului, impunerea uneia sau mai multor obligaţii pe durata termenului de supraveghere este imperativă. Referitor la acordul inculpatului la prestarea muncii în folosul comunităţii, a reținut că acesta a fost exprimat de inculpat în apel, la termenul din 23 ianuarie 2017.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 75 din 22 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita.

A respins ca neîntemeiat apelul inculpatului R. I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a desființat parţial sentinţa atacată şi s-a rejudecat în limitele de mai jos cauza:

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială, la alegerea Serviciului de probaţiune Harghita  - la alegerea acestei obligaţii, instanţa a avut în vedere recomandarea din referatul de evaluare.

A menținut restul dispoziţiilor primei instanţe.

În baza art. 275 alin. 2, 3 Cod pr. Pen.  a obligat inculpatul să plătească statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca restul cheltuielilor cu acest titlu să rămână în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare