Fond funciar

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 27 iunie 2014 sub nr. dosar 1924/289/2014, reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI MUREŞ, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B A, B S A, S E, OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREŞ, COMISIA JUDEŢEANĂ PT. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MUREŞ, RNP - DIRECŢIA SILVICĂ TG. MUREŞ, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPT.DE PROPRIET. PRIV. AS. TERENURILOR LUNCA BRADULUI, să se constatate nulitatea absolută a următoarelor acte emise cu încălcarea legilor fondului funciar: Hotărârea nr. 78L din 28.09.2000 emisă de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, în partea care priveşte pe pârâţii de rând 1-3 B A, B S A, S E şi/sau antecesorii acestora; Hotărârea nr. 8/12.01.2006 a Comisiei judeţeane pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi Titlul de proprietate nr. 10965/07.07.2006 emis în favoarea moştenitorilor defunctului Banffy Daniel.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin art. 1 din Hotărârea nr. nr. 78L din 28.09.2000 Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a validat, potrivit Legii nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate în Anexa nr. 53 poziţia 93 - suprafaţa de 9 ha în favoarea numitelor B A, B S A şl S E după defunctul Banffy Daniel. Mai arată că potrivit acestei validări a fost emis Titlul de proprietate şi nr. 10066/2004.  De asemenea, arată că prin Hotărârea nr. 8/12.01.2006 a aceleiaşi Comisii judeţene Mureş, s-a aprobat cererea nr. 22107/13.12.2005 a d-nei B G. S-A privind revocarea titlului de proprietate nr. 10066/10.04.2004 şi întocmirea unui nou titlu în care se vor rectifica numele şi iniţiala tatălui la moştenitori, în baza actelor de stare civilă şi de identitate, anexate în copie, astfel: din S E în S G. E; din B S.S A în B G. S-A. Susţine că în urma acestei hotărâri s-a emis Titlul de proprietate nr. 10965/07.07.2006.

Arată că la data de 31 mart 2014 Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş i-a fost comunicat un set de documente de către Consiliul Naţional, de Studiere a Arhivelor Securităţii, documente care demonstrează că, baronul-B D antecesorul petentelor B A, B S A şi S E a avut o atitudine potrivnică intereselor României şi poporului român în perioada horthystă.

Învederează că cererea de revizuire se sprijină pe documentul eliberat de către C.N.S.A.S., fiind vorba despre Deciziunea penală nr. 2213 din 3 decembrie 1952 a Tribunalului Capitalei RPR Colegiul I Penal, din dosarul nr. 2241/1952, care în dispozitivul acesteia stabileşte: că pentru săvârşirea de instigare la crime contra umanităţii prev. de art, 3 lit. c din Decr. 207/948 comb. cu art. 120 cod penal, cu aplicarea art. 257 pct. 1 lit. a cp. îl condamnă pe acuzatul B D, fost domiciliat în Dej, şi astăzi dispărut, la opt ani muncă silnică şi zece ani degradare civică, pe inginer P E şi pe soţia acestuia I P, primul la trei ani temniţă grea iar cea de-a doua la patru ani temniţă grea şi câte 10 ani degradare civică. De asemenea, dispune confiscarea averii tuturor, acuzaţilor, pe care-i obligă să plătească fiecare câte 100 lei cheltuieli de judecată.

Se mai arată că potrivit probatoriului din dosar, acuzaţii baron B D, care fiind dispărut nu a luat parte la judecarea cauzei, şi acuzata Ida Pater au rostit discursuri provocatoare la adresa românilor şi care au incitat populaţia maghiară şi ostaşii hortişti la săvârşirea de maltratări împotriva elementelor române din populaţia comunei Lunca Bradului, maltratări care au condus la moartea locuitorilor C I şi U C.

Subliniază că potrivit articolului 14 din Convenţia de Armistiţiu (12 septembrie 1944), România s-a angajat să acţioneze în direcţia judecării crimelor de război.

De asemenea, arată că C.N.S.A.S. a comunicat şl alte acte care. dovedesc atitudinea potrivnică manifestată de către baronul B D faţă de români: Tabel nominal de capii mişcărilor minoritare şi agenţilor provocatori din judeţele: Cluj, Maramureş, Năsăud, Someş, Alba, Mureş, ..., întocmit de către Corpul 6 Armata Statul Major, Biroul 2, în care la poziţia nr. 166 este înscris şi numitul B D, ungur cu domiciliul în Ciuguzel, Alba, proprietar, iredentist maghiar, conducător; actul de acuzare no. 61, din dosarul nr. 60/1946; Declaraţia numitului U V - comerciant din Lunca Bradului; Procese-verbal de confruntare din 10 Nov. 1950, M I,  K H

Apreciază că faţă de schimbarea naturii proprietăţii funciare după 1945 se impune a distinge două etape: trecerea proprietăţilor funciare în proprietatea statului, condiţionată de legile din timpul celui de-al doilea război mondial si a celor de armistiţiu, situaţie în care se încadrează B D şi trecerea proprietăţilor funciare în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr.83/1949. ca un act abuziv al statului-comunist.

Consideră că deoarece Legea nr. 187/23.03.1945 prevede în mod expres la art.23 că pădurile nu fac obiectul exproprierii, argumentul susţinut în anumite cauze, atât în unele comisii de validare cât şi în unele instanţe, că trecerea proprietăţilor forestiere de la persoane fizice în proprietatea statului, efectuată după 06.03.1945, a fost un abuz al statului comunist, nu are acoperire nici prin lege şi nici din punct de vedere istoric

Precizează cu privire la preluarea terenurilor aparţinând persoanelor care intrau sub incidenţa CAS.B.I., că Legea nr.187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare, prevede la pct. 3, lit. a - d categoriile de cetăţeni a căror proprietăţi au trecut asupra Statului: respectiv cele aparţinând criminalilor de război, iar terenurile arabile au făcut obiectul reformei agrare, fiind împărţite ţăranilor, pădurile rămânând în administrarea instituţiilor statului, astfel încât consideră că se poate concluziona că, prin conţinutul actelor normative care au condus anumite proprietăţi sub incidenţa CAS.B.I., atât istoric cât şi legislativ nu se poate accepta că trecerea acestor proprietăţi asupra statului s-a făcut ca urmare a unui abuz al regimului comunist.

Consideră că reconstituirea nelegală a unor suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră unor persoane neîndreptăţiţe, (B A, B S, S E), având în vedere atitudinea potrivnică a antecesorului lor, B D faţă de statul român, contribuie negativ la diminuarea suprafeţelor de fond forestier naţional de stat, şi implicit la diminuarea patrimoniului public al statului şi arată că dispoziţiile art. III alin, (1) litera a) din Legea nr. 169/1997 sancţionează cu nulitatea absolută actele de reconstituire în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri.

Mai arată că prefectul poate invoca, alături de alte persoane care justifică un interes legitim, nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor legilor fondului funciar, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare iar legitimarea procesuală a prefectului, prevăzută în mod expres atât de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de art. 6 litera i) din Anexa 1 la H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este justificată prin interesul intrării în legalitate a actelor emise în temeiul legilor fondului funciar, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) litera a) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Prefectul este garantul respectării legii şi asigură, la nivelul judeţului, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, precum şi a celorlalte acte normative.

În drept, invocă dispoziţiile art. III alin. (1) litera a) punct î) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 litera I) din Anexa 1 la H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 112 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În probaţiune s-au anexat următoarele înscrisuri, în copie: Hotărârea nr. 8/12.01.2006, adresa către OCPI Mureş nr. 22107/C III/17.01.2006, adresa către B G. S A nr. 22107/C III/17.01.2006, adresa către Prefectura Mureş nr. 22107/13.12.2005, hotărârea 78L/28.09.2000, tabel nominal privind foştii proprietari şi moştenitorii acestora, adresele către Primăria Lunca Bradului nr. 124, 125, 126/11.03.1998, declaraţii S E, B A, B S A, extrase CF 997 Lunca Bradului, adeverinţa nr. 54/1991, adeverinţă de deces şi înhumare nr. 23/02.03.1998, certificate de naştere, de căsătorie şi de deces, titluri de proprietate nr. 12717/10.04.1996, 73816/22.11.1993, 10965/07.07.2008, plan de situaţie, certificat de moştenitor de calitate nr. 6/1998, adresa din 09.03.2000, decizie /17.01.1991,  proces verbal de punere în posesie nr. 150/20.12.2003, schiţa parcelei, tabel cu suprafaţa primită în proprietate.

În data de 15 iulie 2014, pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREŞ a depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii îndreptate împotriva sa.

În motivarea cererii, pârâtul a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI întrucât nu are consacrat la nivel legislativ un rol decizional în procedura specială prevăzută de legile fondului funciar, ci dosar un rol exclusiv tehnic, la scrierea titlurilor de proprietate – în urma verificării proceselor verbale de punere în posesie primite de la Comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În drept a invocat dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 890/2005.

În data de 31 iulie 2014, pârâtele S E, B A, B S A au depus la dosar o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor, pârâţii au arătat că nu au avut cunoştinţă până la data comunicării acţiunii de faţă de existenţa vreunei decizii de condamnare. Mai arată că, astfel cum rezultă din înscrierile din cartea funciară nr. 997 Lunca Bradului, sub pct. B4, terenurile forestiere (păduri) care au format proprietatea antecesorului nostru, Banffy Dănilă, au fost trecute în favoarea Statului Român „în baza procesului-verbal de expropriere şi a Legii 187/1945", iar preluarea efectivă în proprietatea statului s-a făcut în cursul anului 1948, când s-a adoptat „Constituţia Republicii Populare Române" din data de 13.04.1948, publicat în M. Of. nr. 87bis/13.04.1948, Menţionează că terenurile forestiere (pădurile), proprietatea antecesorului, s-au aflat în administrarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor «mice (CASBI), înfiinţată în baza Legii nr. 91/1945, şi desfiinţată prin Decretul nr. 71948, publicat în M. Of. nr. 205 din data de 04.09.1948.

Cu privire la problema CASBI arată că este evident că Legea nr. 247/2005 de completare şi modificare a legilor privitoare la proprietate, inclusiv Legea 1/2000, are un caracter permisiv, urmărindu-se retrocedarea a peste 2 milioane ha terenuri forestiere, iar în situaţia în care legiuitorul ar fi urmărit restrângerea sferei de aplicare a legii nr. 1/2000, prin instituirea unor excepţii, acestea, în mod obligatoriu, ar fi trebuit prevăzute expressis verbis, dar astfel de excepţii nu sunt prevăzute în lege.

Menţionează că potrivit Adreselor nr. 8372/08.05.2006, 10456/31.05.2006 şi 11.486/01.09.2006 ale Direcţiei pentru coordonarea şi aplicarea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se apreciază că proprietăţile avute în vedere de Legea nr. 91/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare si Supraveghere a Bunurilor Inamice pot face obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente.

Consideră că este evidentă eroarea capitală săvârşită de prefectul judeţului Mureş atunci când susţine că terenurile forestiere din litigiu ar fi intrat în proprietatea statului român prin confiscarea averii dispusă prin Decizia nr. 2213/3.12.1952 a Tribunalului capitalei, colegiul 1 penal, întrucât în realitate, terenurile forestiere din litigiu au trecut în proprietatea Statului Român în cursul anului 1948.

Consideră că, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, a devenit reticentă, inventând fel de fel de motive care să justifice neaplicarea legilor reparatorii, începând cu apariţia Legii 247/2015, în baza căreia pârâtele au formulat o cerere de restituire în natură a peste 10.000,00 ha terenuri forestiere aparţinând antecesorului lor şi arată că de-a lungul nenumăratelor procese care s-au derulat şi s-au aflat pe rolul Judecătoriei Reghin şi al Tribunalului Mureş, începând cu anul 2006 şi până în prezent, reclamanta a avut poziţii deosebit de oscilante, încercând să speculeze în favoarea ei o serie de interpretări distorsionate ale legilor în vigoare şi a adevărului istoric.

Arată că Decizia 2215/3.12.1952 „s-a născut", în plină eră de dictatură stalinistă şi precizează că terenurile forestiere din litigiu aparţinând antecesorului lor au trecut în proprietatea statului în cursul anului 1948 şi subliniază că nu puteau fi confiscate după data de 03.11.1952. Mai arată că este de notorietate absolută că în anul 1952, în Republica Populară Română, nici o persoană particulară nu avea în proprietate terenuri forestiere, iar pe de altă parte, potrivit art. 12 din aceeaşi Constituţie dreptul de proprietate personala a cetăţenilor Republicii Populare Române asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor erau ocrotite de lege.

Mai arată că dispoziţiile Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, inclusiv art. 3 se refereau exclusiv la terenurile agricole, situaţia pădurilor şi viilor urmând a fi reglementată printr-o lege viitoare, astfel cum s-a stabilit prin dispoziţiile art. 23 şi în opinia lor, orice referire a reclamantului, în speţa de faţă, la dispoziţiile legii 187/1945 este neavenită.

Subliniază că prin Deciziunea nr. 265 din 8 octombrie 1946 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţiunea I-a, în dos. nr. P.I.389/1946, acuzatul baron B D, fost domiciliat în Dej, plecat în Ungaria, conform pct. II. a fost achitat pe în baza art. 4.I.2, pr. pen., fiind astfel evident că în perioada naţionalizării terenurilor forestiere, care formau proprietatea antecesorului B D (anul 1948), acesta nu suferise nici o condamnare şi nici vreo măsură de confiscare ca urmare a vreunei condamnări penale.

Se mai arată că în baza art. 27 din Decretul 132/1949 Procurorul General al Republicii Populare Române a înaintat o cerere de „îndreptare" către Curtea Supremă împotriva Deciziei penale nr. 265/8.10.1946 a Curţii de Apel Cluj, Secţiunea 1-a, prin care au fost achitaţi acuzaţii baron B D, inginer Pater Ernest şi soţia lui, această cerere de îndreptare fiind admisă prin Decizia nr. 639/10 martie 1951, pronunţată de Curtea Supremă, Secţia Penală, în dos. nr. 1654/1950, dispunându-se desfiinţarea Deciziei 265/1946 a Curţii de Apel Cluj, privind achitarea baronului B D ş.a., şi trimiterea dosarului aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Cluj), spre o nouă judecare a cauzei.

Menţionează că B D şi familia nu au avut cunoştinţă niciodată de existenţa acestor Sentinţe, el nefiind citat legal, toate procesele desfaşurându-se în lipsă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Lunca Bradului, şi Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Mureş, si RNP - Direcţia Silvică arată că potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, comisiile locale şi judeţene au calitate procesuală pasivă, în limitele competenţei lor, în cazul plângerilor formulate în temeiul art. 53 şi din Legea nr. 18/1991, iar prin derogare de Ia dispoziţiile Codului de procedură civilă şi când este cazul activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv prin primar.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 205 C. pr. civ.

În probaţiune s-au anexat în copie, următoarele înscrisuri: Deciziunea penală 265/8.10.1946 a Curţii de Apel Cluj; cerere de îndreptare înaintată de Procurorul General al RPR către Curtea Supremă de Justiţie; Decizia nr. 639/951 pronunţată de Curtea Supremă; Decretul nr. 132/1949; extras din Tratatul de ştiinţe juridice al lui V-Sn C; extras din Raportul final din 2006 întocmit de Comisia Prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România; Sentinţa civilă nr. 764/2007 al Judecătoriei Reghin, şi Decizia civilă 368/2008 ai Tribunalului Mureş; extrase de pe site-ul www. wikipedia.org.

În data de 01 august 2014, pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş a depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererilor, pârâţii au arătat că la data adoptării hotărârilor, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a analizat cererea de reconstituire doar din perspectiva înscrisurilor depuse de pârâtele de rând 1-3, cerere comunicată cu propunerea de validare de către pârâta de rând 4, şi nu a avut cunoştinţă de alte înscrisuri care ar fi dat o altă interpretare legală în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de reconstituire.

Apreciază că B A, B S A şi S E nu sunt persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate după Banfy Daniel pentru suprafaţa de 9 ha pe raza jud. Mureş, având în vedere hotărârea de condamnare a acestuia pentru instigare la crime împotriva umanităţii în perioada 6 septembrie 1940 - 9 mai 1945, confiscarea averii nefiind una abuzivă, deci în opinia sa nu face obiectul legii de reconstituire.

În drept au invocat dispoziţiile art. III alin. (1) litera a) punct i) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 litera i) din anexa 1 la H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2015 şi urm. din noul Cod de procedură civilă.

În data de 12.09.2014, REGIA NAŢIONALA A PĂDURILOR - ROMSILVA prin unitatea sa teritoriala DIRECŢIA SILVICA MUREŞ a depus la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat constatatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 78L din 28.09.2000 emisă de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, în partea care priveşte pe pârâţii rând 1-3 şi/sau antecesorii acestora, Hotărârea nr. 8/12,5X2006 a Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate vată asupra terenurilor Mureş şi Titlul de proprietate nr. 10965/07.07.2006 emis în favoarea moştenitorilor defunctului B D pentru suprafaţa de 9 ha teren forestier; Obligarea paratelor de rândul 1 - 3 la predarea către deţinătorul legal - Ocolul Silvic Lunca Bradului a suprafeţelor de teren forestier aflate in prezentul litigiu; introducerea in cauză a STATULUI ROMAN, prin reprezentantul sau legal, Ministerul Finanţelor Publice în calitate de titular al dreptului de proprietate publica a terenului din fondul forestier naţional face obiectul acţiunii, cu  obligarea paraţilor, in caz de opoziţie, la plata in solidar a cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul litigiu.

În motivarea cererii, intervenienta a arătat că justifica un interes propriu in promovarea acţiunii întrucât una din obligaţiile (atribuţiile) prevăzute de lege in sarcina sa ca administrator legal al fondului forestier naţional, este asigurarea integrităţii fondului forestier naţional, fiind administratorul legal al fondului forestier naţional, cu suprafeţele din care se face - potrivit legilor reparatorii - restabilirea prin reconstituire a dreptului de proprietate si punerea in posesie a personelor solicitante indreptatite. Precizează că justifică un interes legitim deoarece, nerespectarea normelor legale in materia reconstituirii afectează integritatea fondului forestier in cazul in care se face nelegal trecerea terenurilor in patrimoniul altor persoane.

Cu privire la interesul legitim, solicită a se observa pe de o parte că interesul subscrisei este evident in sensul prevederilor H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si funcţionare, ale actualului Cod silvic - Legea nr. 46/2008, ale Legii nr. 213/1998 si ale actualului Cod civil, raportate la prevederile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997, al Legii nr. 1/2000, al Legii nr. 247/2005 si ale Regulamentului aprobat prin HG nr. 890/2005, toate cu modificările si completările ulterioare. Precizează că deţine un drept special de administrare a fondului forestier naţional, instituit de prevederile Codului silvic - Legea nr. 46/2008, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica, ale H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si funcţionare, iar mai recent si in baza art.858 si urm. si ale art. 865, alin.(1) si (2), lit.a) si b) din Codul civil in vigoare.

Mai arată că în baza dispoziţiilor imperative s-a achitat de obligaţia dispusă prin art. 55, alin.(2), lit. b) - Cod civil, e.) potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997, al Legii nr. 1/2000, al legii nr. 247/2005 si ale Regulamentului aprobat prin HG nr.890/2005, Regia Naţionala a Pădurilor prin unităţile sale teritoriale (direcţiile silvice) si subunităţile proprii (ocoalele silvice), a contribuit la înfăptuirea reformei in domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, în calitate de unitate deţinătoare a fondului forestier naţional ce se pune in posesia persoanelor îndreptăţite la reconstituire in urma soluţionării cererilor, analizează in mod nemijlocit cererile depuse in vederea reconstituirii, prin participarea cu membrii proprii in comisiile locale si judeţene, unde îşi exercita poziţia prin vot direct si nemijlocit.

Susţine că în baza art. 53, alin.(2), Regia Naţională a Pădurilor Romsilva are dreptul de a promova acţiuni proprii privind plângerile împotriva actelor emise de Comisiile judeţene daca le considera nelegale dar si privind constatarea nulităţii absolute a unor acte de reconstituire considerate nelegale iar faptul ca RNP - Romsilva are calitatea procesuala activa de a promova astfel de acţiuni proprii, este dovedit cu Decizia nr.15 pronunţata de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in dosarul nr. 17/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Arată că reprezentanţii proprii ai Direcţiei Silvice Mureş cat si ai ocoalelor silvice din subordine cu statut de membrii in comisiile locale si judeţene, dar şi toţi membrii acestora in mod individual, comisiile locale si judeţeană in mod colectiv cat si instanţa de judecata au îndatorirea si obligaţia sa verifice existenta cumulativa a cel puţin cinci elemente necesare dovedirii dreptului la reconstituire: autorul (fostul proprietar) care să facă dovada că a fost deposedat abuziv de regimul comunist; persoana îndreptăţită, care trebuie să demonstreze cu acte de stare civilă sau hotărâre judecătoreasca vocaţia succesorală după autorul deposedat abuziv; mărimea dreptului de proprietate, dovedită cu acte de proprietate care stau la baza solicitării;  amplasamentul proprietăţii, dovedit cu acte de proprietate şi schiţe; cetăţenia romana a solicitantului dreptului la reconstituire, iar dovedirea cu documente a acestor elemente este cerută expres de dispoziţiilor legilor de fond funciar şi de regulamentele de aplicare a lor (art. 48 din Legea nr.18/1991 republicată, art. 9, 11, 13, din Legea nr. 1/2000, art.2, 6, 24, 26, 27, H.G. nr.890/2005, art.9, 11, 61, 63).

Invocă de asemenea, un interes prin faptul ca prevederile legilor fondului funciar impun unităţilor din cadrul RNP ROMSILVA si al ocoalelor silvice din subordinea acestora să sprijine comisiile locale si judeţene in identificarea suprafeţelor validate si să pună la dispoziţia acestora documentele pe care le deţine si care pot contribui la identificarea amplasamentelor urmează a se valida si a le preda pe baza de protocoale către comisiile locale. De asemenea invocă un interes in sensul ca RNP este prejudiciata prin reconstituirea in mod nelegal a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere incluse in fondul forestier încredinţate de stat pentru administrare in regim silvic, putând conduce la imposibilitatea de administra efectiva a acestor suprafeţe de teren forestier cu vegetaţie forestiera, evidenţiate în amenaj

Precizează că justifică un interes deoarece subscrisa are numit un reprezentant ca membru cu drepturi depline in Comisia Judeţeană de fond funciar, în persoana directorului unităţii si unde cu ocazia analizării propunerilor in şedinţele in care se adoptat hotărâri (inclusiv cea atacata in prezenta cauza) îşi exercită votul in numele si pe seama unităţii pe care o reprezintă, în sensul validării sau invalidării suprafeţelor, pe baza propunerilor si a cererilor de retrocedare.

Mai arată că justifică un interes in prezenta cauza in raport de fondul cauze, dedusa judecaţii.

Pe fondul cauzei susţine admisibilitatea acţiunii in instanţa iniţiata de Prefectul Judeţului Mureş care în opinia sa este asigurată prin prisma dispoziţiilor legale ale Legii nr. 169/1997 si ale Legii nr. 18/1991, inclusiv pentru revocarea propriilor acte administrativ - jurisdicţionale, atunci când se constata ca prin acestea au fost nerespectate prevederile legale in materia retrocedărilor sau când apare o situaţie ulterioara, ca in cauza de fata, care a avut consecinţa reconstituirii fără drept a unor suprafeţe de teren agricol sau forestier.

Prefectul poate invoca, alături de alte persoane care justifică un interes legitim, nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor legilor fondului funciar, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare '.

Consideră că legitimarea procesuală a prefectului, prevăzută în mod expres atât de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de art. 6 litera i) din Anexa 1 la H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este justificată prin interesul intrării în legalitate a actelor emise în temeiul legilor fondului funciar. Mai mult, arată că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) litera a) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul, este garantul respectării legii şi asigură la nivelul judeţului, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, precum şi a celorlalte acte normative.

In drept, invocă dispoziţiile art. III alin. (1) litera a) punct i si vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 litera i) din Anexa 1 la H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 112 art. 451 si urm. din noul Cod de pr.civ

În data de 24 noiembrie 2014, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a depus la dosar o cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat să se constatate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 78L din 28.09.2000 emisă de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, în partea care priveşte pe pârâţii de rând 1-3 B A, B S A, S E şi/sau antecesorii acestora; a Hotărârii nr. 8/12.01.2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi a Titlului de proprietate nr. 10965/07.07.2006 emis în favoarea moştenitorilor defunctului B D pentru suprafaţa de 9 ha teren forestier, precum şi a tuturor actelor subsecvente.

În motivarea cererilor, intervenientul a arătat că interesul pe care-l justifică rezidă din faptul că potrivit prevederii art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, statul participă în justiţie, ca titular de drepturi si obligaţii, în nume propriu prin Ministerul Finanţelor| Publice, aceste prevederi fiind în strânsă legătură cu dispoziţiile Legii 213/1998 art. 12 alin. (4) şi (5) privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în forma în vigoare la momentul emiterii acestor acte juridice.

Apreciază că în raport de situaţia de fapt expusă, în speţă, devin incidente prevederile art.lll alin.1, Legea nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, conform cărora sunt lovite de nulitate absolută, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri.

Apreciază că legea fondului funciar nr.18/1991 a fost concepută ca un act reparatoriu în raport cu măsurile de colectivizare forţată din perioada comunistă (1945 - 1989) şi având în vedere pe de altă parte faptul că, aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă că terenurile au făcut obiectul măsurii complementare de confiscare dispusă prin Deciziunea penală nr. 2213/03.12.1952, consideră că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea potentelor a fost realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar.

Mai arată că dispoziţiile art. 409, 410 şi 411 din Codul de procedură penală reglementau ca extraordinară calea de atac a recursului în anulare, iar în măsura în care, pârâtele ar fi apreciat că hotărârea în baza căreia s-a dispus condamnarea şi măsura de confiscare, ar fi fost una abuzivă, acestea aveau deschisă calea extraordinară de atac a recursului în anulare, de care nu au înţeles însă, să uzeze.

Menţionează că în opinia sa, intenţia legiuitorului de a limita sfera persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii rezidă şi din celelalte acte normative adoptate în materia respectării proprietăţilor, respectiv pct.1.3. lit.c) din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, aprobate prin HG nr.250/2007, art. 1din Decretul nr.180/1990, dispoziţiile Legii nr.221/2009 art.7, art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană,

Consideră că aprecierile pârâtelor cu privire la dispoziţiile Legii nr.312/1945 (pagina 8 din întâmpinare), nu au nici un fel de fundament atâta vreme cât normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 exclud din sfera obiectului de reglementare a acestui act normativ, măsurile complementare de confiscare a averii, în contextul în care instanţele în exercitarea prerogativelor constituţionale sunt chemate să aplice legea, iar nu să se substituie puterii legislative, fapt ce ar echivala cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ingerinţei puterii Judecătoreşti în activitatea legislativă.

Susţine că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor s-a realizat cu eludarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate, publicată în forma în vigoare la momentul emiterii titlurilor de proprietate.

Arată că terenul care face obiectul prezentului litigiu este cuprins în amenajamentele silvice şi administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în probaţiune, iar suprafeţele ce fac obiectul prezentului litigiu sunt evidenţiate în amenajamentele silvice.

Mai arată că o altă probă în susţinerea apartenenţei imobilului la domeniul public al statului este faptul că acestea s-au aflat în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr.26/1996 - Codul silvic, în vigoare momentul emiterii actelor, şi art.11 alin.1 din Legea nr.46/2008, în vigoare în prezent, administrează fondul forestier proprietate publică a statului, iar potrivit art.3 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic, fondul forestier naţional este proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional terenurile menţionate fiind de interes naţional şi aparţinând domeniului public al statului.

Precizează că în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin.(4) din Constituţia României „bunurile proprietate publică sunt inalienabile în condiţiile legii ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate;  de asemenea, ele pot fi date în folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică", şi raportat la prevederile constituţionale care fac referire la faptul că proprietatea publici statului este inviolabilă, garantată şi ocrotită prin lege, precum şi la prevederile Legii 213/1998, în forma în vigoare la data emiterii titlurilor de proprietate, dispoziţii pe care în prezent se regăsesc în Noul Cod Civil, potrivit cărora bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, apreciază că reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor care ar fi trebuit să se afle în proprietatea publică a statului s-a realizat cu eludarea acestor reglementări legale.

În data de 16.01.2015, AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR a depus la dosar o cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat să se constatate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 78L din 28.09.2000 emisă de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, în partea care priveşte pe pârâţii de rând 1-3 B A, B S A, S E şi/sau antecesorii acestora; a Hotărârii nr. 8/12.01.2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi a Titlului de proprietate nr. 10965/07.07.2006 emis în favoarea moştenitorilor defunctului B D pentru suprafaţa de 9 ha teren forestier şi a tuturor actelor subsecvente, precum şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenurilor menţionate.

În motivarea cererii intervenienta a invocat prevederile art. 61 şi 62 alin. 2 C. proc.civ. şi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997  şi a arătat că pârâtele nu au calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în raport de actele aflate la dosarul cauzei, actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor au fost emise cu încălcarea normelor imperative ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate.

Apreciază că în raport de situaţia de fapt expusă, în speţă, devin incidente prevederile art. lll alin. 1, din Legea nr. 169/1997, cu modificările ulterioare şi arată că din interpretarea normei juridice citată mai sus, rezultă că enumerarea ipotezelor de la pct. I) - VI) este una exemplificativă iar nu limitativă întrucât această enumerare oricât ar fi de cuprinzătoare nu poate avea decât caracter exemplificativ, iar neincluderea în situaţiile reglementate a ipotezei ce vizează preluarea mobilului teren ca urmare a executării măsurii complementare nu poate conduce automat la concluzia că preluarea de către stat a fost una abuzivă.

Consideră că actul normativ care reglementează finalizarea procesului de acordare a măsurilor reparatorii în baza legilor de restituire a proprietăţilor, vine să confirme încă o dată faptul că obiectul de reglementare al acestora, inclusiv al Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 169/1999, al Legii nr. 1/2000. este reprezentat de terenurile preluate în mod abuziv în timpul regimului comunist, însă arată că măsura complementară de confiscare a averii dispusă ca urmare a condamnării autorului petentelor pentru de instigare la crime contra umanităţii, printr-o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat, nu poate fi asimilată unei preluări abuzive.

Învederează că în măsura în care, pârâtele ar fi apreciat că hotărârea în baza căreia s-a dispus condamnarea şi confiscarea, ar fi fost una abuzivă, acestea aveau deschisă calea extraordinară de atac a recursului, cale de care nu au înţeles însă, să uzeze.

Susţine că din interpretarea extensivă a normelor legale citate, utilizând metoda analogiei, devine evidentă intenţia legiuitorului în sensul limitării sferei acordării măsurilor reparatorii pentru abuzurile săvârşite de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar nu pentru fapte penale săvârşite anterior instaurării regimului comunist în contextul celui de-al doilea război mondial, fapte penale condamnate şi în prezent. Arată că interpretare contrară, cum este cea a pârâtelor, ar conduce la concluzia absurdă că orice hotărârea pronunţată în timpul regimului comunist prin care au fost incriminate fapte deosebit de grave cum este instigarea la săvârşirea de crime împotriva umanităţii poate fi calificată drept un abuz al regimului

Mai arată că în prezenta cauză nu se poate reţine calificarea preluării ca fiind abuzivă, iar în acest context cererea petentelor nu se circumscrie sferei de aplicare a legilor adoptate în materia fondului funciar

Menţionează că dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre definitivă este de natură a crea speranţa legitimă că ea nu va mai fi negată de o alte instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.

În ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 9 ha în favoarea pârâtelor prin Hotărârea nr.78L/28.09.2000 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate  asupra terenurilor Mureş, învederează instanţei faptul că, aceste terenuri au fost confiscate şi considerate ca bunuri inamice şi preluate în baza Legii nr.91/09.02.1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, anterior perioadei de referinţă din Legea nr.247/2005 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), ca efect al Legilor nr.498/03.07.1942, nr.443/02.09.1944 şi nr. 478/06.10.1944, anterioare instaurării regimului comunist, promulgate de Regele Mihai. Prin urmare, precizează că terenurile solicitate nu fac obiectul Legii nr.247/2005.

Menţionează faptul că, Legea nr.91/1945 prevedea ca atribuţii ale C.A.S.B.I, administrarea bunurilor mobile şi imobile, aparţinând persoanelor prevăzute de art.8 din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, şi anume: persoanele fizice şi juridice de naţionalitate germană sau ungară, ori persoanele cu reşedinţa sau sediul în teritoriul Germaniei sau Ungariei, ori în teritoriile ocupate de acestea, fiind vorba de cei care au colaborat ori s-au retras odată cu armatele de ocupaţie.

Precizează că preluarea bunurilor de către C.A.S.B.I. nu constituie, potrivit dispoziţiilor Legii nr.247/2005 un act de preluare abuzivă. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 91/1945, pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, această entitate avea doar atribuţii de administrare şi supraveghere asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând statelor german şi ungar, persoanelor fizice şi juridice de naţionalitate germană sau ungară, persoanelor cu reşedinţa sau sediul pe teritoriul Germaniei sau Ungariei ori teritoriile ocupate de acestea.

Arată că dacă solicitanţii sau antecesorii acestora nu au depus cereri în temeiul art. 10 din Decretul nr. 228/1948 sau au depus astfel de cereri fără a le fi restituite bunurile, acestea intrând în patrimoniul statului român în temeiul acestui decret, cererile depuse în temeiul legilor fondului funciar vor fi respinse. Mai arată că preluările survenite în temeiul acestui act normativ nu fac obiectul legilor din domeniul restituirii proprietăţii funciare, actul normativ nefiind calificat de legislaţia actuală ca unul abuziv şi, mai mult decât atât, el a fost elaborat în aplicarea Tratatului de Pace de la Paris, de la 10 februarie 1947, dintre Puterile Aliate şi statele Axei, convenţie semnată inclusiv de către statul maghiar.

În concret, având în vedere că terenurile au fost preluate de la autorul pârâtelor, anterior instaurării regimului comunist, apreciază că acestora nu li se aplică regimul reparatoriu instituit de Legea nr. 991 republicată, cu modificările ulterioare intervenite prin Legea nr. 1/2000 şi nr.247/2005, iar reclamanţii nu au cum să beneficieze de dispoziţiile acestor acte normative.

În drept, a invocat dispoziţiile art.61 şi art. 62 din Cod proc. civ., Hotărârea de Guvern nr. 572/2013, Legea nr. 247/2005, art. III, alin.1, lit. a), punct vi, din Legea nr. 169/1997., art.8 alin.2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.6 alin, 12 şi alin. 21 din Legea nr. 1/2000.

La data de 16 ianuarie 2015 reclamanta a depus precizare de acţiune în sensul că solicită constatarea nulităţii absolute şi a titlului de proprietate nr. 73816/1993 eliberat numitei B A pentru suprafaţa de 1 ha pe raza comunei Lunca Bradului, întemeiată pe dispoziţiile art. 204 noul Cod procedură civilă.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită constatarea nulităţii absolute şi a titlului de proprietate nr. 73816/1993 pentru suprafaţa de 1 ha Lunca Bradului pentru aceleaşi considerente arătate în acţiune, fila 364 din dosar, vol.II.

Prin Hotărârea nr.  78L din 28.09.2000 Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a validat, potrivit Legii nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate în Anexa nr. 53 poziţia 93,  suprafaţa de 9 ha în favoarea pârâtelor B A, B S A şl S E după defunctul B D.

Ca urmare a validării  a fost emis Titlul de proprietate şi nr. 10066/2004.

Prin  Hotărârea nr. 8/12.01.2006 a Comisiei judeţene Mureş, s-a aprobat cererea nr. 22107/13.12.2005 a numitei B G. S-A privind revocarea titlului de proprietate nr. 10066/10.04.2004 şi întocmirea unui nou titlu cu rectificarea numelui şi iniţialei tatălui la moştenitori, în baza actelor de stare civilă şi de identitate, anexate în copie, respectiv: din S E în S G. Eya; din B S.S A în B G. S-A.

Ulterior acestui demers s-a  emis Titlul de proprietate nr. 10965/07.07.2006, fila 77 din dosar.

Cu privire inadmisibilitatea cererii, faţă de obiectul acţiunii ce vizează constatarea nulităţii absolute a hotărârilor emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,  instanţa constată că art. III din Legea nr. 167/1997 reglementează posibilitatea de fi atacate cu acţiune în nulitate doar actele de constituire şi de reconstituire a dreptului de proprietate, nu şi hotărârile comisiilor judeţene.

În acest sens prevederile art. III din Legea nr. 167/1997 au în vedere actele care nu pot fi atacate într-o procedură, specială, derogatorie de la cea de drept comun. Or  singura cale de atac care se putea promova împotriva hotărârilor menţionate în acţiune a Comisiei Judeţene Mureş era plângerea prevăzută de dispoziţiile art. 53 al. 2 din Legea nr. 18/1991. A  acorda astfel, două căi de atac împotriva hotărârilor Comisiei judeţene înseamnă a eluda dispoziţiile legii speciale, respectiv a Legii nr.18/1991, care prevede expres calea de atac împotriva acestor hotărâri, şi anume plângerea în termenul legal de 30 de zile. Folosirea noţiunii de acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, are în vedere de fapt titlurile de proprietate, ordinele de prefect, respectiv acte prin care s-a finalizat procedura specială de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.

Nu în ultimul rând prin Decizia nr. 15/2011 pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa supremă a statuat că „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are calitate procesuală activă de a formula plângere împotriva hotărârilor comisiilor judeţene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are calitate procesuală activă de a formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Chiar dacă decizia de mai sus vizează RNP Romsilva, este important de reţinut faptul că  instanţa supremă face distincţie cu privire la calea de atac specifică hotărârii comisiilor judeţene şi cea specifică celorlalte acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care intervine în condiţiile în care, la încheierea unui act juridic civil nu sunt respectate condiţiile de validitate stabilite de lege.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta solicită constatarea nulităţii unor acte administrative emise de o autoritate cu caracter administrativ-jurisdicţional (conform art. 52 alin. 1 din Legea nr. 18/1991), care pot fi atacate doar în condiţiile  expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare.

Astfel potrivit art. 53 al. 2 din Legea nr. 18/1991, „împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria in a cărei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare”.

Având în vedere argumentele de fapt şi de drept reţinute anterior, în condiţiile în care calea de atac împotriva hotărârilor comisiei judeţene de fond funciar a fost prevăzută de legiuitor în mod expres, iar reclamanta, precum şi intervenienta RNP Direcţia Silvică Mureş, şi intervenienta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor,  au solicitat constarea nulităţii acestora, fără a formula plângere în termenul legal de 30 de zile, instanţa constată că cererea sub acest aspect este  inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte  Titlul de proprietate nr.73816, fila 41 din dosar, instanţa reţine faptul că prin acest act  s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1 ha în favoarea lui Bethelen G. Ana, pe teritoriul comunei Lunca Bradului, tarlaua 917/3, parcela 1.

Prin Titlul de proprietate nr. 10965, fila 77 din dosar, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtelor asupra suprafeţei de 9 ha,  pe teritoriul comunei Lunca Bradului.

Conform art.III din Legea nr.169/1997: „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri;

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, care au plenitudine de jurisdicţie”.

Instanţa reţine că prevederile art.III din Legea nr.169/1997 au în vedere actele care nu pot fi atacate printr-o procedură specială, derogatorie de la cea de drept comun. 

În ceea ce priveşte cererea  de constatare a nulităţii absolute  a celor două titluri de proprietate, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data  emiterii titlului de proprietate atacat, „stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate”.

Potrivit art. III alin.1 lit. a) din Legea 169/1997, „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri”.

Astfel, potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, depusă de fostul proprietar sau de moştenitorii lui.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată în temeiul Legii 247/2005, raportată la Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Aceste acte normative anterior enunţate, au în vedere imobilele preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist din România, deoarece au în vedere caracterul reparatoriu al normelor edictate,  reparaţie ce intervine doar în situaţia existenţei unui abuz. 

Această concluzie se desprinde în mod clar chiar din titulatura şi prevederile exprese ale acestor legi, respectiv Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege care are în vedere potrivit art. 3 reconstituirile efectuate în baza Legii nr. 1/2000, ale Legii nr. 18/1991, Legii 169/1997 şi Legii nr. 247/2005.

În sensul celor expuse ANPR Direcţia pentru coordonarea aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare a arătat că terenurile care au făcut obiectul exproprierii în temeiul legilor de reformă agrară din 1921-1922, respectiv terenurile care au fost expropriate în temeiul Legii nr. 187/1945, precum şi orice alte terenuri care au intrat în proprietatea statului român anterior anului 1945, indiferent în ce mod, nu fac obiectul restituirii în temeiul legilor fondului funciar.

Instanţa reţine faptul că la dosarul cauzei s-au ataşat documente emise de către  Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, din care rezultă  că baronul B D antecesorul petentelor B A, B S A şi S E a avut o atitudine potrivnică intereselor României şi poporului român în perioada horthystă. Astfel, Deciziunea penală nr. 2213 din 3 decembrie 1952 a Tribunalului Capitalei RPR Colegiul I Penal, din dosarul nr. 2241/1952, ataşată  la dosarul cauzei la fila 453/ 457,  face menţiuni exprese şi stabileşte în dispozitiv că pentru săvârşirea de instigare la crime contra umanităţii prev. de art, 120 cod penal, combinat cu art. 3 lit. c din Legea 207/948 combinat  cu art. 120 cod penal, cu aplicarea art. 257 pct. 1 lit. a cp. îl condamnă pe acuzatul Bannfi Daniel, fost domiciliat în Dej, şi astăzi dispărut, la opt ani muncă silnică şi zece ani degradare civică, pe inginer P E şi pe soţia acestuia I P, primul la trei ani temniţă grea iar cea de-a doua la patru ani temniţă grea şi câte 10 ani degradare civică. De asemenea, dispune confiscarea averii tuturor, acuzaţilor, pe care-i obligă să plătească fiecare câte 100 lei cheltuieli de judecată.

Asupra acuzelor cuprinse în rechizitoriu, Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Cluj a reţinut în sarcina lui Bannfi Daniel că în timpul intrării trupelor maghiare în comuna Lunca Bradului, în urma cedării Ardealului de Nord, acesta a rostit discursuri incendiare la adresa românilor, spunând că românii şi-au bătut joc de unguri, au supt toate bunătăţile acestei provincii, că nici nu se poate închipui ce umilinţe şi mizerii au suferit ungurii în cei 20 de ani de stăpânire românească a Ardealului, şi că, acum a venit timpul răzbunării şi răsplăţii acestor rele, aţâţând populaţia ungurească împotriva celei româneşti.

Se mai reţine în cuprinsul considerentelor faptul că , acuzatul baron Bannfi Daniel, care fiind dispărut nu a luat parte la judecarea cauzei, şi acuzata Ida Pater au rostit discursuri provocatoare la adresa românilor şi care au incitat populaţia maghiară şi ostaşii hortişti la săvârşirea de maltratări împotriva elementelor române din populaţia comunei Lunca Bradului, maltratări care au condus la moartea locuitorilor Căluş Ion şi U C. Pentru gradarea sancţiunilor tribunalul a apreciat că fapta comisă de către Bannfi Daniel este mai gravă decât faptele comise de către ceilalţi inculpaţi, astfel că , el urmează a fi sancţionat mai sever. În acest context se reţine că Decizia penală nr. 2213 din 3.12.1952 îl cuprinde pe autorul pârâtelor în categoria criminalilor de război, precum şi următoarele înscrisuri, Tabel nominal de capii mişcărilor minoritare şi agenţilor provocatori din judeţele: Cluj, Maramureş, Năsăud, Someş, Alba, Mureş, ..., întocmit de către Corpul 6 Armata Statul Major, Biroul 2, în care la poziţia nr. 166 este înscris şi numitul B D, ungur cu domiciliul în Ciuguzel, Alba, proprietar, iredentist maghiar, conducător; actul de acuzare no. 61, din dosarul nr. 60/1946; Declaraţia numitului U V - comerciant din Lunca Bradului; Procese-verbal de confruntare din 10 Nov. 1950 în care martorul  M I a arătat împrejurările în care baronul Bannfi s-a deplasat cu mai mulţi ostaşi maghiari cu scopul de al aresta, în acea noapte au fost ridicaţi doi fraţi ţi tatăl său care în urma bătăilor au decedat,  Proces verbal de confruntare din 10.11.1950 a martorului  K H, care a arătat că martorul Sillo Dionisie a intrat în legătură cu armata maghiară, jandarmeria şi cu baronul Bannfi şi fii acestuia.

Prin art. 8 al Convenţiei de Armistiţiu din 19 septembrie 1944, încheiată între România şi Puterile Aliate, România s-a obligat să conserve bunurile tuturor supuşilor inamici, germani şi unguri, precum şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate, chiar români, care s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de aceste puteri prin urmare, finalitatea Legii nr. 91/1945, a fost circumscrisă exclusiv obligaţiei de executare a articolului 8 din Convenţia de Armistiţiu.

Prin Legea 826/1946, s-a reglementat situaţia bunurilor aparţinând cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate, care la data de 12 septembrie 1944 sau ulterior, în perioada operaţiunilor militare aveau reşedinţa în Germania, Ungaria sau în ţările ocupate de ele şi prin aceiaşi lege se arată că se exceptează de la dispoziţiile Legii  91/1945, bunurile considerate personale, în această categorie de bunuri incluzându-se şi terenurile susceptibile de a fi impuse la impozitul agricol şi pădurile, aceste bunuri urmând a fi restituite potrivit art. 4. La art. 5 din lege se instituie o excepţie, în sensul că nu se restituie proprietarilor şi sunt puse sub efectul prezentei legi, bunurile considerate personale, aparţinând persoanelor care au luat parte în calitate de voluntari în armatele sau organizaţiile paramilitare de orice fel împotriva Naţiunilor Unite sau au avut o atitudine potrivnică intereselor lor.

După încetarea stării de război, prin Legea 333/1947, s-au stabilit prevederi ample cu privire la soluţionarea restituirii bunurilor puse sub controlul CASBI, în termen de 45  de zile de la înregistrare.

Aşa cum susţin inclusiv pârâtele în întâmpinare, terenurile forestiere, proprietatea antecesorului, s-au aflat în administrarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor «mice (CASBI), înfiinţată în baza Legii nr. 91/1945, şi desfiinţată prin Decretul nr. 71948, publicat în M. Of. nr. 205 din data de 04.09.1948. Legea nr. 91 de înfiinţare a CASBI a fost publicată în MO. din 10.02.1945 fiind promulgată de Regele Mihai, deci înainte de instaurarea la 6.03.1945 a guvernului comunist, iar Casa de Administrare şi supraveghere a bunurilor inamice a fost înfiinţată tocmai pentru punerea în aplicare a Convenţiei de Armistiţiu prin care Statul român era obligat să conserve bunurile tuturor supuşilor inamici germani şi maghiari, precum şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate şi chiar români, care s-ar găsi inclusiv în Transilvania ocupată. Astfel, conform art. 2 din Legea nr. 19/1945, Casa de Administrare şi supraveghere a bunurilor inamice are următoarele atribuţii, administrează bunurile mobile şi imobile, aparţinând persoanelor prevăzute la art. 8 din Convenţia de Armistiţiu şi anume, statele german şi ungar, persoanele fizice şi juridice de naţionalitate germană sau ungară, ori persoanele cu reşedinţa sau sediul în teritoriul Germaniei sau Ungariei ori în teritoriile ocupate de acestea. De asemenea din expunerea de motive a legii rezultă că România a fost obligată să conserve bunurile tuturor supuşilor inamici germani şi unguri, precum şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate şi chiar români, care s-ar găsi, fie în Germani, fie în Ungaria sau în teritoriile ocupate de aceste puteri.  Aşadar, preluarea de către CASBI  a bunurilor nu are nici o legătură cu abuzurile regimului comunist.

Astfel că preluarea terenurilor de către stat nu a fost o măsură abuzivă, ci pe deplin justificată ca măsură dispusă de către instanţa de judecată care l-a condamnat pe autorul pârâtelor.

Este evident că terenurile confiscate ca urmare a aplicării dispoziţiilor din sentinţă, nu fac obiectul restituirii în temeiul legilor fondului funciar.  Terenurile în cauză au trecut în favoarea Statului Român ca urmare a aplicării dispoziţiilor cuprinse în dispozitiv,  or potrivit pct.1.3 lit. c din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945- 22 .12.1989 aprobate prin HG. nr. 250/2007,  nu constituie preluare abuzivă  confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6.09 1940- 9.05.1945.

În această situaţie aprecierea preluării ca fiind abuzivă se va circumstanţia în funcţie de următoarele elemente: incidenţa "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcţie de fiecare situaţie, instanţa este  obligată să aprecieze situaţia respectivă. Potrivit legii nu constituie preluare abuzivă şi deci nu fac obiectul legii următoarele categorii de situaţii:

- confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanţa judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea unor infracţiuni economice;

- confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6 septembrie 1940 - 9 mai 1945. În aceste  cazuri nu se pot recunoaşte drepturi reparatorii unor persoane pentru fapte incriminate şi de legislaţia penală în vigoare deoarece ar echivala cu acordarea de măsuri reparatorii pentru pedepse complimentare dispuse cu privire la fapte penale grave comise în perioada dictaturii fasciste/antonesciene/hortyste;

Din considerente Deciziunii penale nr. 2213/03.12.1952, rezultă că B D a fost condamnat pentru fapte comise în  septembrie 1940. 

Susţinerile pârâtelor precum că prin Decizia nr. 265/1946 pronunţată în dosarul cu nr. 389/1946, inculpatul B D a fost achitat nu poate fi reţinută ca probă deoarece Decizia a fost desfiinţată prin Decizia nr. 639/1951 pronunţată în Dosarul nr. 16654/1950, fila 154 din dosar, când s-a admis cererea de îndreptare făcută de către Procurorul General contra Deciziei nr. 265/1946 a Curţii Cluj în ceea ce priveşte achitarea inculpatului şi s-a dispus trimiterea dosarului pentru o nouă judecată. În consecinţă ca urmare a rejudecării cauzei s-a dispus condamnarea autorului pârâtelor şi confiscarea întregii sale averi.

În consecinţă faţă de argumentele anterior reţinute, instanţa va constata nulitatea absolută a  T.P. nr.10965 din 07.07.2006 emis în favoarea moştenitorilor defunctului B D, şi a T.P.nr. 73816 din  22.11.1993  a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor asupra terenului  în suprafaţă de 1 ha situat în comuna Lunca Bradului, parcela 917/3 şi 9 ha şi va dispune obligarea pârâtelor de rând 1- 3 la predarea suprafeţelor de teren menţionate în titlul de proprietate. Totodată va dispune înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenurilor menţionate în titlul de proprietate.

Domenii speta

Spete similare