Procedura insolventei

Art. 84 din Legea nr. 85/2014 declară nule plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, iar conform art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, data deschiderii procedurii este data pronunţării sentinţei, nu data redactării, comunicării sau rămânerii definitive a acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 315/A/08.05.2017 pronunţată în şedinţa publică de către Curtea de Apel Timişoara – Secţia a doua civilă a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr.33/18.01.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.  …, fiind reţinute următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 21 noiembrie 2016, sub nr. de dosar …, reclamantul practician în insolvenţă a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, anularea tranzacţiei bancare din data de 24.05.16, reprezentând plata în cuantum de 70.030, efectuată din contul debitorului, către pârât şi şi obligarea acestuia la restituirea acestei sume către debitor. 

Prin Sentinţa civilă apelată, a fost admisă acţiunea în constatarea nulităţii. S-a constatat nulitatea tranzacţiei bancare din data de 24.05.2016, reprezentând plata în cuantum de 70.030 lei, efectuată către pârâtă şi  s-a dispus restituirea sumei de 70.030 lei de către aceasta către debitorul  insolvent.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat, cu titlu preliminar, că deşi reclamantul a solicitat anularea unui transfer de bani, articolele invocate relevă că, în fapt, acţiunea este una în constatarea nulităţii respectivului transfer.

Apoi, instanţa de fond a reţinut conţinutul dispoziţiilor art. 84 alin. 1, 2 şi 3, art. 87 alin. 1 lit. a, b, alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, tribunalul a reţinut că prezenta procedură de insolvenţă a fost deschisă prin sentinţa civilă nr. 420/18.05.2016, fiind executorie de la data pronunţării, adică de la data  de  18 mai 2016; debitorul a plătit, prin virament bancar, la data de 24.05.2016, dată la care era în perioada de observaţie, către pârâtă, suma de 70.030 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3450/18.03.2013; această plată s-a făcut fără avizarea prealabilă a practicianului în insolvenţă, aşa cum prevede art. 87 alin 1 lit. a), coroborat cu art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, a reţinut că plata a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenţei şi nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 85/2014.

Faţă de cele reţinute, judecătorul-sindic, soluţionând acţiunea în temeiul atribuţiilor prevăzute de  art. 45 alin 1 lit. i) din Legea nr. 85/2014, în baza art. 84 din aceeaşi lege, a statuat în sensul celor mai sus menţionate.

Judecătorul-sindic a apreciat ca nefondate apărările pârâtului. Astfel, a reţinut următoarele aspecte: art. 84 din Legea nr. 85/2014 declară nule plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, iar conform art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, data deschiderii procedurii este data pronunţării sentinţei nr. 420/18.05.2016, nu data redactării, comunicării sau rămânerii definitive a acesteia; legea nu leagă nulitatea plăţii de soldul contului ce consemnează valoarea bănească a operaţiunilor dintre debitor şi creditor, plăţile ulterioare deschiderii procedurii urmând să fie făcute conform acestei proceduri colective; creditorul nenotificat despre deschiderea procedurii insolvenţei este de drept în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, conform art. 42 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, deci nefiind notificat, acest creditor nu a pierdut termenul de înscriere la masa credală, eventuale obiecţiuni la admiterea creanţei putând fi invocate pe alt temei; existenţa datoriei debitorului faţă de creditor nu are legătură cu validitatea transferului de bani efectuat după deschiderea procedurii, fiind o problemă de înscriere sau de neînscriere la masa credală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Contrar celor stabilite de instanţa de fond, apelanta consideră că debitoarea a intrat în insolvenţă începând cu data rămânerii definitive a sentinţei nr. 420 din data de 18.05.2016, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 1701/108/2016; sentinţă care a fost redactată în data de 20.05.2016, publicarea în BPI fiind realizată ulterior acestei date.

Apelanta susţine că nu cunoaşte data publicării în BP1 a acestei hotărâri, însă la data de 24.05.2016, data efectuării tranzacţiei bancare supuse litigiului, hotărârea nu era definitivă, astfel că tranzacţia este legală, nefiind incidente dispoziţiile art. 84 alin. 1 din Legea nr.85/2014.

Pe de altă parte, apelanta pârâtă învederează că deţinea, la data de 18.05.2016, o creanţă pentru suma de 387.225, 30 lei, faţă de societatea supusă procedurii insolvenţei; prin plata sumei de 70.030 lei i s-a achitat doar o parte din suma datorată.

De asemenea, susţine că nu a fost niciodată notificată de către administratorul judiciar privitor la deschiderea procedurii insolvenţei şi, ca urmare a omisiunii îndeplinirii acestei obligaţii de către administratorul judiciar, nu a aflat despre deschiderea procedurii insolvenţei şi nu a avut posibilitatea să solicite înscrierea creanţei în tabelul creditorilor, cu suma datorată de către debitoare, decât după ce a fost citată în prezentul litigiu, astfel că, deşi deţine o creanţă majoritară, nu a avut posibilitatea ca, în această calitate, să participe la luarea unor decizii pe parcursul procedurii.

Totodată, menţionează că a dovedit faptul că plata sumei de 70.030 lei a fost justificată de existenţa înscrisurilor depuse, respectiv facturile fiscale ce dovedesc existenţa datoriei debitoarei insolvente către aceasta; că administratorul statutar şi special,  nu a pierdut dreptul de administrare după admiterea cererii de intrare în insolvenţă prin sentinţa civilă nr. 420/18.05.2016, astfel că plata a fost efectuată în mod legal.

Pe de altă parte, apelanta susţine că acţiunea de anulare/constatare a nulităţii tranzacţiei bancare şi de restituire a sumei de 70.030 lei este, cel puţin parţial, lipsită de interes, întrucât existenţa unei creanţe în sumă de 387.225,30 lei îi permite să susţină că această sumă i-ar reveni, în cea mai mare parte, ca urmare a distribuirii în cursul procedurii din dosarul nr. 1701/108/2016.

Intimatul reclamant, administrator judiciar al debitoarei insolvente, a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat, ca nefondat.

În motivare, intimatul reclamant învederează că prin apel se arată în mod incorect faptul că momentul la care debitorul a intrat în procedura de insolvenţă ar fi fost momentul rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, în realitate, conform art. 46 alin. l din Legea nr.85/2014, hotărârile judecătorului-sindic fiind executorii şi, prin urmare, data intrării în insolvenţă a debitorului este 18 mai 2016, data pronunţării hotărârii de către judecătorul-sindic.

Apoi, intimatul reclamant evocă dispoziţiile art. 84 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 85/2006.

Continuând, menţionează că, întrucât la data de 24.05.2016, data încheierii tranzacţiei bancare a cărei nulitate s-a constatat, societatea debitoare era în insolvenţă, efectuarea de plăţi trebuia efectuată de către administratorul judiciar, astfel că, la data realizării acestei tranzacţii, administratorul statutar al societăţii a încălcat prevederile legale speciale din materia insolvenţei.

Faţă de dispoziţiile judecătorului sindic, cuprinse în sentinţa nr. 420 din data de 18.05.2016, este evident, susţine intimatul, faptul că aceste tranzacţii nu puteau fi efectuate de către administratorul statutar/special.

Totodată, precizează că instituţia bancară i-a comunicat faptul că debitorul a deschis acest cont (în mod nelegal) la data de 23.05.2016, în aceeaşi zi în care a fost efectuată tranzacţia, ulterioară datei intrării în insolvenţă, iar debitorul avea cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei, întrucât a formulat contestaţie în dosarul de insolvenţă.

În continuare, intimatul reclamant contestă menţiunile cu privire la existenţa, în speţă, a unor creanţe reciproce apte să conducă la incidenţa compensării unei pretinse creanţe datând dinaintea deschiderii procedurii (pretinsa creanţa a apelantei împotriva debitoarei), cu o creanţă născută după data deschiderii procedurii (creanţa debitoarei împotriva apelantei).

În acest sens, intimatul enunţă dispoziţiile art. 90 alin 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014, raportat la care susţine că nu ar fi putut opera compensarea.

De asemenea, intimatul susţine că afirmaţiile legate de existenţa creanţei apelantei împotriva debitoarei sunt inexacte, prin raportare la împrejurarea că aceasta societate nu este înscrisă în tabelul de creanţe împotriva averii debitoarei, declaraţia de creanţă formulată de apelantă fiind tardivă.

În aceeaşi ordine de idei, intimatul reclamant învederează că notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 10252 din 25 mai 2016, iar declaraţia de creanţă formulată de apelanta pârâtă a fost depusă la Tribunalul Arad abia în data de 11 ianuarie 2017, cu depăşirea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă, stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii, respectiv 11 iulie 2016.

În opinia intimatului reclamant, chiar dacă ar fi incidentă teoria repunerii de drept în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă, ca urmare a lipsei notificării directe, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 188 alin. 2 Cod procedură civilă care stabilesc că actul de procedură trebuie îndeplinit în termen de 15zile de la încetarea împiedicării.

Intimatul reclamant susţine că de procedura de insolvenţă pendinte, apelanta a luat cunoştinţă cel mai târziu la data de 6 decembrie 2016, când a fost comunicată cererea de anulare în dosarul nr. 1701/108/2016/a2. De altfel, în cererea de apel se menţionează expres că acesta este momentul (cel mai târziu) la care au ştiut de existenţa insolvenţei.

În acelaşi timp, precizează că, aplicând teoria repunerii de drept în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, o eventuală cerere de înscriere la masa credală ar fi putut fi formulată în termen de 15 zile de la acest moment, respectiv până la data de 22 decembrie 2016, însă cererea apelantei pârâte a fost înregistrată la Tribunalul Arad abia la 11 ianuarie 2017, cu depăşirea termenului de 15 zile.

Apoi, intimatul reclamant subliniază faptul că, în orice ipoteză, cererea de creanţă este tardivă şi, prin urmare, creanţa apelantei împotriva debitoarei are soarta juridică stabilită de dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 85/2014, în sensul că în privinţa acesteia a operat decăderea.

De asemenea, intimatul susţine că pretenţiile apelantei sunt, în cea mai mare parte, prescrise, sens în care arată că, procedura insolvenţei împotriva debitoarei fiind deschisă prin sentinţa civilă nr. 420 din 18 mai 2016, în raport de termenul general de prescripţie, chiar dacă declaraţia de creanţă ar fi fost formulată în termenul procedural, ar fi putut fi avute în vedere numai facturile emise ulterior datei de 18 mai 2013.

Totodată, afirmă că nu subzistă nici susţinerile privitoare la lipsa de interes, pentru că, odată încasată creanţa, suma respectivă va fi distribuită potrivit ordinii legale de preferinţă.

În aceeaşi ordine de idei, intimatul menţionează că şi în situaţia în care apelanta ar fi fost unul dintre creditorii înscrişi în tabelul de creanţe, interesul debitoarei pentru recuperarea creanţei exista, întrucât masa credală ar fi avut o compoziţie care nu se limita la creanţa apelantei şi, oricum, sunt de acoperit şi alte sume (cheltuielile de procedură, onorariul practicianului în insolvenţă etc.).

În drept, intimatul reclamant invocă dispoziţiile art. 84 alin. 1 şi următoarele din Legea nr. 85/2014.

Examinând apelul de faţă, prin prisma criticilor formulate de apelante şi a prevederilor art. 466 şi urm. C. pr. civ., Curtea constată că acesta este nefondat, prima instanţă pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, prin motivele de apel invocate, pârâta creditoare  solicită schimbarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantului, arătând că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei nu era definitivă la data efectuării transferului bancar a cărui anulare s-a solicitat, deoarece sentinţa civilă nr. 420/18.05.2016, pronunţată de Tribunalul Arad, a fost redactată la 20.05.2016 şi s-a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă ulterior acestei date, astfel încât hotărârea de intrare în insolvenţă a debitoarei a rămas definitivă ulterior efectuării tranzacţiei bancare din 24.05.2016, motiv pentru care această tranzacţie este considerată de apelantă ca fiind perfect legală.

În acelaşi timp, apelanta a arătat că prin respectiva tranzacţie nu i s-au achitat decât o parte din sumele datorate, şi anume, suma de 70.030 lei, dintr-un total de 387.225,30 lei, ori în condiţiile în care i s-ar solicita restituirea acestei sume, ar interveni excepţia lipsei de interes a unei astfel de operaţiuni, câtă vreme existenţa unei creanţe într-un cuantum mult mai mare îi permite să susţină că această sumă i-ar reveni în cea mai mare parte ca urmare a distribuirii din cadrul procedurii insolvenţei.

Totodată, apelanta a arătat că nu a fost niciodată notificată de către administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii şi nu a aflat despre această procedură decât în momentul în care a fost citată în prezentul litigiu.

Curtea constată că aceste motive de apel sunt nefondate, deoarece hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei nr. 420/18.05.2016 a Tribunalului Arad, este executorie potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, astfel că nu are relevanţă data la care această hotărâre a fost redactată sau a devenit definitivă, câtă vreme tranzacţia bancară a cărei anulare s-a solicitat a fost efectuată la 25.05.2016, termen care, în mod lipsit de echivoc, se situează după data deschiderii procedurii.

De asemenea, sunt nefondate susţinerile potrivit cărora suma de 70.030 lei care i s-a achitat pârâtei apelante este doar o parte din suma totală datorată de către debitoare, în cuantum de 387.225,30 lei, astfel încât este lipsit de interes să i se solicite restituirea acestei sume, câtă vreme oricum i s-ar distribui o sumă mult mai mare în procedura insolvenţei, deoarece pârâta nu a făcut dovada că a fost înscrisă în tabelul creanţelor debitoarei cu suma invocată, căci până în prezent nu figurează în calitate de creditor în procedură, iar pe de altă parte, distribuirile de sume se fac în cadrul procedurii insolvenţei, conform ordinii de prioritate prevăzute de legea insolvenţei şi a tabelului creanţelor. În speţa de faţă însă s-a achitat o sumă de bani după deschiderea procedurii insolvenţei, direct de către administratorul special al debitoarei, către societatea apelantă, prin deschiderea unui cont special care a permis efectuarea acestei tranzacţii, deşi debitoarea, prin administratorul său special, avea cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei, căci a formulat contestaţie împotriva hotărârii judecătorului sindic, prin care s-a deschis această procedură.

Concluzionând, Curtea constată că transferul bancar din 24.05.2016, reprezentând plata sumei de 70.030 lei, către pârâta apelantă, s-a făcut cu încălcarea disp. art. 84 din Legea nr. 85/2014 care prevede că, în afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule de drept.

Susţinerea apelantei, că nu a fost niciodată notificată de administratorul judiciar privitor la deschiderea procedurii şi că din acest motiv nu a avut posibilitatea să solicite înscrierea creanţei în tabelul creditorilor, astfel că, deşi deţine o creanţă majoritară, nu a avut posibilitatea să participe în această calitate, de creditor majoritar, la luarea deciziilor pe parcursul procedurii, nu are legătură cu valabilitatea tranzacţiei bancare din prezentul litigiu, ci cu dosarul de insolvenţă care priveşte derularea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea insolventă, dosar în cadrul căruia pârâta a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanţei şi înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţă, fără ca demersul său judiciar să fie admis până în prezent.

Aşa fiind, constatând că nu există motive de schimbare sau anulare a sentinţei apelate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare