Validare poprire. Cere de renunţare la judecată. Obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Sentinţă civilă 701 din 07.12.2016


Validare poprire. Cere de renunţare la judecată. Obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Cuprins pe materii: 

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 701/07.12.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T  B  la data de 05.10.2016, sub nr. …./2016, reclamanta SC A SRL a chemat în judecată pârâtele S A S şi O T, în calitate de debitoare şi pârâtul CEC Bank S.A., în calitate de terţ poprit, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să valideze poprirea înfiinţată în dosarele de executare nr. 36/2016 şi 39/2016 ale BEJ N S I şi să oblige terţul poprit CEC Bank S.A., la plata sumei de 76.788,37 lei, din care 69.765,37 lei reprezentând debit, iar 7023 lei cheltuieli de executare, la plata dobânzii legale calculată de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze debitul şi până la data achitării efective a debitului şi amendarea terţului poprit cu o sumă cuprinsă între 2000 lei şi 10.000 lei şi cheltuieli de judecată.

La data de 01.11.2016, prin cerere depusă la dosar, reclamanta SC A SRL a precizat că înţelege să renunţe la judecata cauzei (fila 29.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Procesul civil  este guvernat de principiul disponibilităţii, principiu care determină instanţa să acorde prioritate manifestării de voinţa a reclamantei, in sensul de a renunţa la judecata cauzei.

Conform art. 406 alin. 1 și 6 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, renunțarea la judecată constatându-se prin hotărâre supusă recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 243 C.proc.civ., în cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre.

In cazul de faţă reclamanta a arătat că înţelege sa renunţe la cererea sa de chemare in judecata.

Faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii permite reclamantului ca, prin acte de dispoziţie, să intervină în cursul obişnuit al procesului, renunţarea la judecata prev. de art. 406 C.proc.civ. fiind una din aceste manifestări ale voinţei părţii reclamante.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să ia act de renunţarea la judecată a reclamantei SC A  SRL.

Prin decizia civilă nr. 728/07.06.2017 Tribunalul G  reţine că potrivit dispoziţiilor art. 406 al. 3 Cod procedură civilă dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată debitorilor la data de 04.11.2016, conform ştampilei poştei din T . B  transmiterea acestei cereri de chemare în judecată fiind realizată de către instanţă la data de 02.11.2011, iar nu la data de 28.10.2016, o zi de vineri, data la care au fost printate din sistemul informatic Ecris comunicările (f. 31, 32).

Rezultă aşadar că renunţarea la judecată a avut loc anterior comunicării cererii de chemare în judecată către intimaţi, deci, pe cale de consecinţă,  reclamantul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi. Este de observat şi faptul că deşi chitanţa emisă de avocat la data de 07.12.2016 pentru suma de 1.000 lei a fost emisă pentru debitorul S  a  S împuternicirea avocaţială a fost emisă doar pentru intimata debitoare O  T  . Potrivit încheierii de şedinţă din 07.12.2016 dl. avocat A  B  a acordat asistenţă juridică acestei din urmă debitoare, nu şi debitoarei S  A  S , care,  nefiind prezentă şi nici reprezentată, nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Concluziile scrise formulate în comun de către ambii pârâţi debitori, S  A  S  şi O  T , nu pot fi avute în vedere ca reprezentând o cerere de  obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecat, având în vedere faptul că aceste concluzii scrise cuprind o singură semnătură, din modul de redactare a acestora rezultând că au fost semnate de pârâta O  T , în nume propriu. De altfel, S  A  S , nefiind reprezentată de avocat, chiar dacă a fost depusă o chitanţă de plată, aceste cheltuieli nu apar ca fiind reale.

Chiar în ipoteza în care cererea de renunţare la judecată  ar fi fost formulată după comunicarea cererii de chemare în judecată, apelantul creditor nu putea fi obligat la plata unor cheltuieli de judecată,  constând în onorariu de avocat, către s  a  S , în condiţiile în care această parte nu a fost reprezentată de avocat şi nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, văzând şi disp. art. 480 Cod procedură civilă, urmează să fie admis apelul formulat şi va fi schimbată în parte hotărârea primei instanţe, în sensul înlăturării menţiunilor privind obligarea  reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.