Clauze abuzive contract de depozit

OBIECT: Prin sentinţa civilă nr. 7693/18.12.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 10035/180/2015 s-a admis în parte cererea având ca obiect anulate act formulată de reclamanta P.C.M. în contradictoriu cu P.B.R. SA, a fost declarată nulitatea absolută a clauzei din acordul de vânzare nr 386/7.05.2015 privind constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza contractului 04000000000019414/1.10.2007 şi nulitatea absolută a contractului de constituire depozit colateral încheiat în data de 19.06.2015 pentru suma de 31.000 CHF, pentru garantarea datoriei rezultate din contractul de credit nr 04000000000019414/1.10.2007. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 3000 Euro cu titlu de daune morale şi 3000 lei cu titlu de onorariu avocat.

Soluţia primei instanţe a avut la bază următoarele considerente:

„În fapt, în data de 13.06.2007, între pârâta P.B.R. S.A., în calitate de bancă şi numiţii L.P.M. şi L.I., în calitate de împrumutaţi, s-a încheiat Contractul de credit nr.040002J1710014840, prin care B. a acordat împrumutaţilor un credit în valoare de 214.000 CHF (filele 9-14).

Restituirea acestui credit a fost garantată de către reclamanta P.C.M. prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Bacău, compus din teren de 441 mp şi construcţie regim P+2+M.

În data de 01.10.2007, între pârâta P.B.R. S.A., în calitate de bancă şi numiţii L.P.M. şi L.I., în calitate de împrumutaţi, s-a încheiat Contractul de credit nr. 04000000000019414, prin care B. a acordat împrumutaţilor un credit în valoare de 252.200 CHF (filele 15-21). Restituirea acestui împrumut a fost garantată de către împrumutaţi prin instituirea unei ipoteci de rang II asupra imobilului spaţiu comercial situat în Bacău.

Instanţa reţine că restituirea acestui împrumut nu a fost garantată nici personal, nici real de către reclamanta P.C.M., pârâta P.B.R. S.A. nedepunând la dosar niciun înscris din care să rezulte calitatea acesteia de fidejusor sau garant ipotecar cu privire la acest contract.

În data de 21.04.2015, reclamanta P.C.M. împreună cu numiţii L.P.M. şi L.I. au transmis pârâtei o notificare, prin care i-au solicitat acesteia eliberarea unei adrese, din care să rezulte acordul pârâtei pentru vânzarea imobilului proprietatea reclamantei - garant ipotecar, situat în Bacău, aprobarea rambursării anticipate a creditului rămas din Contractul nr. 040002J1710014840, rambursare ce se va face din preţul vânzării, precum şi ridicarea sarcinilor de pe acest imobil după vânzare.

În notificare se arată că reclamanta are o ofertă reală pentru vânzarea acestui imobil, ofertă valabilă până la data de 06.05.2015, dată până la care urmează să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, sub sancţiunea plăţii unor daune de 50.000 euro.

Pârâta nu a răspuns acestei notificări, astfel că reclamanta a revenit şi a somat pârâta să îşi dea acordul de vânzare (filele 44-49).

Prin adresa nr.386/07.05.2016, pârâta i-a comunicat reclamantei acordul său cu privire la ridicarea temporară a interdicţiei de înstrăinare instituită asupra imobilului situat în Bacău, precizând că va emite adresa de radiere a ipotecii de rang I, înscrisă în baza Contractului de ipotecă autentificat sub nr.1857/13.06.2007, numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: preţul minim de vânzare al imobilului să fie de 240.000 euro; plata întregului preţ aferent achiziţiei imobilului  (incluzând şi orice altă sumă, parte a preţului imobilului, în situaţia în care preţul final al imobilului excede preţul minim menţionat) să se efectueze exclusiv în contul reclamantei; sumele încasate de reclamantă cu titlu de preţ al imobilului să fie folosite exclusiv pentru rambursarea anticipată integrală a creditului deţinut la pârâtă de către L.P.M. şi L.I., în baza Contractului de credit nr.040002J1710014840, credit garantat cu ipoteca imobiliară asupra imobilului iar diferenţa dintre preţul de vânzare şi suma necesară rambursării integrale a creditului (cca. 30.000 euro) să fie constituită într-un depozit colateral pentru creditul acordat în baza Contractului de credit nr. 04000000000019414, până la o nouă evaluare a imobilului rămas în garanţie; să se menţioneze în contractul de vânzare-cumpărare faptul că imobilul este grevat de sarcini în favoarea pârâtei iar cumpărătorul a luat la cunoştinţă despre acest fapt şi este de acord cu achiziţionarea imobilului grevat, ipoteca şi interdicţiile menţinându-se până la rambursarea integrală a creditului acordat în baza contractului nr. 040002J1710014840/13.06.2007 (filele 22-23).

În baza acordului de vânzare dat de B. pârâtă, în data de 18.06.2015, reclamanta P.M.C. a înstrăinat către C. S.A. imobilul situat în Bacăuformat din teren şi construcţie, contra sumei de 520.000 euro, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1605/18.06.2015 de B.N.P. Z.E.(fiele 51-54).

De asemenea, în data de 19.06.2015, reclamanta a încheiat cu pârâta Contractul de constituire depozit colateral, prin care reclamanta a constituit un depozit în valore de 31.000 CHF, pentru garantarea, în orice moment, a datoriei clientului rezultând din creditul acordat în baza contractului de credit cu numărul 04000000000019414/01.10.2007, pe o perioadă de 3 luni, cu prelungire automată (fila 50).

Instanţa reţine şi faptul că pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că, până la momentul pronunţării acestei hotărâri, ar fi pus la dispoziţia reclamantei suma de bani constituită cu titlu de depozit colateral.

În drept, instanţa reţine că potrivit art.1166 din Noul Cod civil, contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic iar potrivit art.1170, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale; ele nu pot înlătura  sau limita această obligaţie.

Conform art.1179 Cod civil, condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta; consimţământul părţilor; un obiect determinat şi ilicit; o cauză ilicită şi morală.

Potrivit art.1235 Cod civil, cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul iar conform art.1236 alin.1 şi 2, cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală; cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice. Conform art.1238 alin.2, cauza ilicită sau imorală atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului.

Potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Aplicând aceste prevederi legale la situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că cererea formulată este întemeiată în parte.

Astfel, instanţa apreciază clauza inserată în Acordul de vânzare nr.386/07.05.2015 emis de pârâtă privind constituirea de către reclamantă a unui depozit colateral pentru garantarea creditului acordat în baza Contractului nr. 04000000000019414/01.10.2007, precum şi încheierea contractului de constituire depozit ca fiind ilicite şi abuzive.

În acest sens, se reţine că acest contract de credit nu a fost garantat de către reclamantă nici personal, aceasta neavând calitatea de fidejusor şi nici real, reclamanta neconstituind nicio ipotecă în acest scop, astfel că scopul urmărit de pârâtă la emiterea acordului şi încheierea contractului de depozit este unul ilicit, contrar prevederilor legale în vigoare. Practic, pârâta a constrâns reclamanta să accepte termenii şi condiţiile impuse de aceasta pentru obţinerea acordului de vânzare a imobilului situat în Bacău, proprietatea pârâtei şi rambursarea creditului acordat în temeiul contractului nr.040002J1710014840, respectiv să încheie şi Contractul de constituire depozit colateral din 19.06.2015, fără ca aceste aspecte să fi fost avute în vedere la momentul încheierii contractului de credit şi la momentul exprimării acordului de voinţă al reclamantei în sensul garantării restituirii acestui credit.

Prin acest contract de depozit, reclamanta a devenit, în mod abuziv şi fără voia sa, garant pentru restituirea creditului acordat prin contractul nr.  04000000000019414/01.10.2007, aceasta încheind contractul de depozit doar cu scopul de a obţine acordul de vânzare şi a putea proceda la înstrăinarea imobilului şi acoperirea creditului din contractul nr.040002J1710014840.

Condiţionând reclamanta, la emiterea acordului de vânzare, de încheierea depozitului colateral pentru garantarea unui contract de credit la care aceasta din urmă nu era parte contractantă, pârâta a acţionat cu rea-credinţă şi a urmărit un scop ilicit, şi anume obţinerea unor garanţii suplimentare pentru contractul nr.  04000000000019414/01.10.2007.

În consecinţă, în urma încheierii acestui contract de depozit, reclamanta s-a văzut lipsită de dreptul de folosinţă asupra sumei de 31.000 CHF, sumă de bani blocată pentru garantarea unui contract în care nu are calitatea de parte şi cu privire la care, nu a avut reprezentarea în momentul garantării Contractului de credit nr.040002J1710014840, că îl va garanta.

Instanţa are în vedere şi conduita procesuală a pârâtei, care nu a formulat niciun fel de apărare cu privire la aspectele invocate de reclamantă privind constituirea acestui depozit şi nu a oferit nicio explicaţie cu privire la conduita pe care a înţeles să o adopte în executarea contractului de credit nr.040002J1710014840.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va declara nulitatea absolută a clauzei din Acordul de vânzare nr.386/07.05.2015 emis de pârâtă privind constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza Contractului nr. 04000000000019414/01.10.2007 şi nulitatea absolută a Contractului de constituire depozit colateral încheiat de reclamanta P.C.M. şi pârâta P.B.R. S.A. în data de 19.06.2015, pentru suma de 31.000 CHF, pentru garantarea datoriei rezultate din Contractul de credit nr.04000000000019414/01.10.2007, încheiat de P.B.R. S.A. cu L.P.M. şi L.I..

În raport de această soluţie, instanţa apreciază că este întemeiat în parte şi capătul de cerere privind acordarea daunelor morale solicitate de reclamantă. În acest sens, instanţa constată că sunt incidente prevederile art.1357 Cod civil, conduita culpabilă a pârâtei producând reclamantei un prejudiciul moral evident.

Prin urmare, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 3000 euro, cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este suficientă pentru repararea suferinţei psihice cauzată reclamantei de modalitatea de acţiune a pârâtei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea de daune interese de 100 euro/zi întârziere până la ridicarea efectivă a sarcinilor instituite abuziv pe suma menţionată, instanţa îl va respinge, având în vedere că reclamanta nu a indicat temeiul de drept pentru această solicitare şi faţă de efectul soluţiei cu privire la capătul principal de cerere.

În temeiul dispoziţiilor art.453 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat..”

CALEA DE ATAC EXERCITATĂ ÎN CAUZĂ: Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta P.B.R. SA,  solicitând rejudecarea cauzei pe fond şi desfiinţarea sentinţei.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile legale aplicabile, admiterea cererii fiind întemeiată pe afirmaţiile tendenţioase şi jignitoare ale intimatei la adresa băncii, reţinând în mod eronat faptul cp reclamanta nu are nicio calitate în contractul de credit. Apelanta a indicat că în data de 23.07.2012 s-a încheiat actul adiţional nr 3 la contractul 04000000000019414/1.10.2007 prin care se arată că doamna P.C.M. dobândeşte calitatea de garant ipotecar, contrar celor susţinute de reclamanta intimată şi reţinute de instanţa de judecată. S-a mai indicat că imobilul pentru care a fost încheiat acordul de vânzare s-a înstrăinat la data de 18.06.2015 pentru suma de 520.000 Euro.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale s-a arătat că simpla solicitare a daunelor nu poate obliga instanţa la acordarea lor, fiind necesară dovedirea elementelor probatorii pentru a nu se produce o îmbogăţire fără justă cauză.

Prin precizările formulate la data de 1.06.2016 apelanta a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu are calitatea de consumator în înţelesul legii 193/2000.

APĂRĂRILE INTIMATULUI:

Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei. S-a indicat că între P.B.R. şi L.P.M. a intervenit contractul 040002J1710014840/13.06.2007 prin care s-a acordat un credit de 214.400 CHF, credit garantat cu un imobil, proprietatea reclamantei, contract care s-a desfăşurat în bune condiţii. S-a mai arătat că din cauza evoluţiei negative a CHF şi a conjuncturii economice s-a luat decizia înstrăinării bunului ipotecat cu scopul achitării şi rambursării integrale a creditului, fiind formulată cere în vederea aprobării vânzării imobilului şi rambursării totale a creditului, dar B. în mod abuziv nu a dat curs solicitării pentru a îngreuna şi tergiversa rambursarea. S-a subliniat că partea a făcut demersuri pentru emiterea acordului de vânzare şi aprobarea rambursării anticipate a creditului 040002J1710014840/13.06.2007 şi radierea sarcinii/ipotecii instituită de P.B.R., iar prin adresa nr 386/7.05.2015 s-au impus condiţii suplimentare şi abuzive care exced drepturilor instituţiei de credit, condiţii contrare legii şi contractului de credit care îngrădesc în mod abuziv dreptul de proprietate. S-a mai arătat că B. a impus abuziv un preţ minim de vânzare a imobilului în cuantum de 240000 CHF în condiţiile în care prin contractul de credit nr 040002J1710014840/13.06.2007 împrumutaţii au contracta un credit în cuantum de 214.400 CHF iar imobilul proprietatea garantului ipotecar este afectat doar de o sarcină ipoteca de rang 1 pentru această sumă, iar împrumutaţii au achitat toate sumele aferente creditului din 2007-mai 2015, plăţile aferente contractului fiind la zi. Intimata a arătat că dreptul Băncii se întinde doar în ceea ce priveşte încasarea sumelor necesare rambursării anticipate a creditului şi nu în intervenţia în ceea ce priveşte stabilirea preţului de vânzare, ceea ce reprezintă în esenţă un drept al părţilor contractante. S-a mai arătat că nu se poate impune plata întregului preţ în contul deschis la P.B.R., ci doar a părţii de preţ necesar rambursării anticipate a diferenţei neachitate din credit, sumă care trebuie prevăzută expres în acordul de vânzare emis de bancă. Intimata a mai subliniat faptul că a fost obligată sub acţiunea de şantaj să semneze un alt contract de constituire depozit colateral din 19.06.2015 prin care s-a constituit suma de 31.000 CHF cu titlu de depozit colateral, constituit pentru garantarea unei alte datorii a clienţilor în baza contractului 04000000000019414/1.10.2007, deşi este un contract de sine stătător, cu garanţie imobiliară un spaţiu comercial evaluat de Bancă la o valoare mult mai mare decât creditul şi care se află în planul de rambursare cu plăţile la zi.

Apelanta a invocat excepţia tardivităţii apelului.

ANALIZA INSTANŢEI:

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi lucrărilor dosarului, se reţine următoarele:

În fapt, între P.B.R. Sa, în calitate de împrumutător şi L.P.M. şi L.I., în calitate de împrumutaţi s-a încheiat contractul de credit nr 040002J1710014840/13.06.2007 având ca obiect acordarea sumei de 214.000 CHF , contractul fiind garantat cu instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Bacău. Prin contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 1857/13.06.2007 cumpărătorii L.P.M. şi L.I. şi-a exprimata cordul cu privire la constituirea unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Bacău, asumându-şi obligaţia de a nu înstrăina imobilul fără acordul expres scris al Băncii. Între aceleaşi părţi a fost încheiat şi contractul de credit nr 04000000000019414/1.10.2007 având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 252.200 CHF, contract garantat cu instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Bacău.

Instanţa mai reţine faptul că împrumutaţii L.P.M. şi L.I. au încheiat cu creditorul P.C.M. actul de dare în plată autentificat sub nr. 299/23.07.2012 prin care au stins creanţa în cuantum de 70.000 Euro prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bacău, iar prin actul de dare în plată nr. 298/23.07.2012 au stins creanţa creditorului P.C.M. prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bacău.

Urmare a actului de dare în plată autentificat sub nr 299, s-a încheiat actului adiţional nr. 1/23.07.2012 la contractul de ipotecă autentificat sub nr 3396/1.10.2007 de către P.B.R., în calitate de creditor, L.P.M., L.I. în calitate de debitori ipotecari, P.C.M., în calitate de garant ipotecar, prin care garantul ipotecar şi-a asumat obligaţia garantării obligaţiei de rambursării a facilităţii de credit acordat conform contractului 19414/1.10.2007 în valoare de 252.200 CHF.

Urmare a actului de dare în plată autentificat sub nr 298 s-a încheiat actul adiţional nr 1/23.07.2012 la contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 1857/13.06.2007 între P.B.R., în calitate de creditor, L.P.M., L.I. în calitate de debitori ipotecari, P.C.M., în calitate de garant ipotecar, prin care garantul ipotecar şi-a asumat obligaţia garantării obligaţiei de rambursare a facilităţii de credit nr 14840/13.06.2007 în valoare de 214.000 CHF.

Prin cererea formulată la data de 21.04.2015 de către domnii P.C.M., L.P.M. şi L.I. s-a solicitat eliberarea unei adrese prin care să se constate acordul pentru vânzarea imobilului proprietatea granatului ipotecar situat în Bacău, garanţie pentru contractul de credit 14840/13.06.2007 şi să se aprobe rambursarea anticipată a creditului rămas din acest contract.

Prin adresa nr 386/7.05.2015 instituţia de credit şi-a exprimat acordul cu privire la ridicarea interdicţiei de înstrăinare instituie asupra imobilului situat în Bacău, în cuprinsul actului fiind indicat preţul minim de vânzare-240.000 Euro, modalitatea de plată, respectiv în contul doamnei P.C.M. deschis la P.B.R. Sa, şi modalitatea de utilizare a sumei, respectiv rambursarea anticipată a creditului nr 14840/13.06.2007 şi constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza contractului nr 19414/1.10.2007.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1605/18.06.2015 P.C.M. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bacău, pentru preţul de 520.000 Euro.

Ulterior între P.C.M. şi P.B.R. Sa s-a încheiat contractul de constituire a depozitului colateral în valoare de 31.000 CHF pentru garantarea datoriei clientului rezultat din creditul nr 19414/1.10.2007.

Cu privire la apărările apelantei referitoare la lipsa calităţii de consumator a reclamantei, Tribunalul apreciază că nu sunt întemeiate, asumarea obligaţiei de garanţie aferente celor două contracte de credit nefiind realizată în cadrul unei activităţi profesionale, garantul acţionând în scopuri personale. Având în vedere raportul contractual încheiat între garant şi instituţia de credit instanţa reţine că pretenţiile reclamantei intimate intră în domeniul de aplicare al Legii 193/2000, reclamanta intrând în noţiunea de consumator.

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este în sensul recunoaşterii calităţii de consumator a garantului, prin Decizia pronunţată în cauza Tarcău statuându-se că „Articolul 1 alineatul (1) şii articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că această directivă se poate aplica unui contract de garanţie imobiliară sau de fideiusiune încheiat între o persoană fizică şi o instituţie de credit în vederea garantării obligaţiilor pe care o societate comercială le a contractat faţă de instituţia respectivă în temeiul unui contract de credit în cazul în care această persoană fizică a acţionat în scopuri care nu intră în cadrul activităţii sale profesionale şi nu are un raport de natură funcţională cu societatea menţionată.”

În ceea ce priveşte incidenţa clauzelor abuzive, Tribunalul apreciază că raportat la modul de derulare a raporturilor juridice dintre părţi, la drepturile şi obligaţiile părţilor, la modul de descriere al acestora şi la posibilitatea de negociere a clauzelor, nu se poate reţine întrunirea elementelor definite de dispoziţiile articolului 4 din Legea 193/2000, instituţia de credit acţionând cu bună credinţă şi în limitele legale.

Potrivit dispoziţiilor articolului 4 din Legea 193/2000 prin clauză abuzivă se înţelege o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat faptul că sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C 240/98-C 244/98, Hotărârea Mostaza Claro, C 168/05).

Din examinarea textului de lege citate mai sus cât şi din jurisprudenţa CJUE în materie rezultă faptul că pentru a putea fi caracterizată drept clauză abuzivă trebuie întrunite trei elemente: clauza să nu fi fost negociată, clauza să determine un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, dezechilibrul să fie creat în contradicţie cu buna credinţă.

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanţa naţională trebuie să stabilească, ţinând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul 1şi la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speţei, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă.

Pentru a şti dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, trebuie să se ţină seama în special de normele aplicabile în dreptul naţional în lipsa unui acord între părţi în acest sens. Instanţa naţională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă şi eventual, în ce măsură, contractul îl plasează pe consumator într o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situaţiei juridice în care se găseşte consumatorul menţionat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naţionale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive (Hotărârea Aziz, punctul 68).

În ceea ce priveşte împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicţie cu cerinţa de bună credinţă”, este important să se constate că, potrivit jurisprudenţei Curţii, instanţa naţională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (Hotărârea Aziz, punctul 69).

Tribunalul reţine faptul că acordul de vânzare a fost emis în urma solicitării exprese a reclamantei, iar depozitul a fost încheiat pentru diferenţa de 31.000 CHF existentă între preţul obţinut şi suma necesară rambursării creditului deţinut în baza contractului 19414/1.10.2007, scopul depozitului fiind acela de garantare a obligaţiei de plată asumată prin contractul de credit. Tribunalul apreciază că nu se poate reţine exercitarea unei presiuni din partea Băncii pentru încheierea celor două acte, neexistând niciun element care să conducă la ideea vicierii consimţământului părţii. Instituirea unor condiţii pentru înstrăinarea bunului şi blocarea sumei de 31.000 CHF nu constituie un act abuziv al instituţiei de credit întrucât aceste condiţii suplimentare au intervenit ca urmare a diminuării garanţiei iniţiale, bunurile obiect al garanţiei intrând în patrimoniul reclamantei intimate ca urmare a încheierii a actelor de dare în plată, iar ulterior imobilul situat în Bacău, str Ioniţă Sandu Sturza, nr 67 fiind înstrăinate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1605/18.06.2015.

Tribunalul apreciază că în mod eronat s-a reţinut că reclamanta nu este parte în contractul de credit nr. 04000000000019414/1.10.2007, atât timp cât prin actul adiţional nr. 1/23.07.2012 la contractul de ipotecă autentificat sub nr 3396/1.10.2007 şi-a asumat obligaţia garantării obligaţiei de rambursării a facilităţii de credit acordat conform contractului 19414/1.10.2007 în valoare de 252.200 CHF, dobândind calitatea de garant ipotecar.

Instanţa de apel reţine că prevederile referitoare la condiţiile de înstrăinare a imobilului şi de constituire a depozitului sunt descrise în mod clar, consumatorul fiind informat asupra modului de utilizare a sumelor încasate cu titlu de preţ al imobilului şi având posibilitatea de a prevedea consecinţele economice ale încheierii contractului de depozit.

Raportat la scopul instituirii condiţiilor suplimentare referitoare la preţul de vânzare şi la blocarea sumei de 31.000 CHF, respectiv garantarea obligaţiilor de plată asumate prin cele două contracte de credit, Tribunalul apreciază că B. a dovedit caracterul adecvat al costului impus, actul juridic încheiat conţinând criterii clare şi inteligibile de definire, cu rol de informare a consumatorului asupra justificării măsurii, acesta putând să prevadă consecinţele economice care rezultă din aplicarea clauzelor în ceea ce îl priveşte, nefiind astfel plasat într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă. Apărările intimatei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate nu sunt întemeiate, în cauză proprietarul imobilului putând să dispună de prerogativele acestui drept, condiţionarea vânzării bunului de stabilirea unui preţ minim şi de constituirea unui depozit de 31.000 CHF constituind o limitare justificată de necesitatea respectării obligaţiei de garanţie asumată prin contractele de împrumut, bunul obiect al contractului de vânzare cumpărare reprezentând garanţia Băncii.

Instanţa nu va mai analiza criticile referitoare la măsura obligării la plata sumei de 3000 de euro cu titlu de daune morale, raportat la stabilirea caracterului legal al actelor contestate, capătul de cerere având caracter accesoriu, obligaţia de reparare a prejudiciului nemaiavând suport legal atât timp cât nu s-a reţinut caracterul ilicit al faptei săvârşite de Bancă.

Faţă de aceste aspecte, instanţa urmează a admite apelul, a schimba sentinţa apelată, a respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respinge acţiunea, ca neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite elementele clauzei abuzive în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv elementele răspunderii civile delictuale, în ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere.

Domenii speta

Spete similare